Mariana Ene

venind, sărind prin verde vast cu biete formulări gerunze tot eu alerg, tot eu adast, tot eu mușc florile de frunze și vă iubesc (fără să știu) pe toți. Am suflet de brândușă patetică.

survolând statui îmbrățișate de uitare cum să-ndepărtez praful de pe amprenta umbrei tale doamne când până și păsările mă strigă pe nume de-mprumut azalee azalee și gleznele mele n-au

încă o zi stearpă-ntr-adins de spaima selecției naturale și-aș fi putut fi rânduită să nasc o fetiță cu chibrituri și saboți olandezi în loc de sandale. încă o zi răstignită pe crucifixul

nu m-a vizitat nimeni de mult dar încă mă cred fetița de la circul cel mare clovnii scot iepuri din pălărie și mărunțiș de cumpărat acadele ronțăind în goana calului (boccea de tristețe) sunt

copacii erau gata de spectacol travestiți în galben monologau; rostogolindu-se una peste cealaltă două stele s-au ciocnit iremediabil: „au!” eu am râs, tu ai râs și n-am zis nimic în plus.

mi se comunică – o dată-n viață – venitul brut de dragoste; dumnezeu reține impozit pentru cât am iubit de mult. dă pentru mama procente aparte notând-o cu grijă la „cheltuieli

Cătălina, o bună prietenă pictor, își amintește, amuzată, un episod din viața ei trăit în perioada „mișcării revoluționare din ’89”. Avea numai 10 ani pe-atunci și, neînțelegând exact ce se petrece,

ochiul acesta de viperă îl plimb prin orbitele mele hrănindu-l cu mormolocii din mâl cât beau 3 cafele. închide-te fără s-o faci dinadins sprâncenele-n rid se strecoară și chiar dacă noaptea

Doamne, dă-mi nervi de-a mă trezi și mâine chiar dacă slabă, osoasă cum sunt c-un tricou second-hand și cu blugii aleși la-ntâmplare căutând, căutând sensul vieții (n.a. Destinul nu prea

încă ne mai contorsionăm degetele ca doi adolescenți timizi pe obrazul pământului macii sunt acnee care ne plac, iubitule, ne plac scoborâtori cum suntem din tramvaiele lui tennessee

fulgii pernei – compot de livezi, 30 aprilie, fluturi obezi… Dane, dormi? Aud cum mă visezi.

n-am adormit: doar îmi privesc genunchii (te ocrotească Domnul unde ești) un drac și-un înger fac prinsori prostești: mă mai iubești sau nu mă mai iubești… n-am adormit: doar îmi privesc

titraj patetic al unor gesturi cârlionțate, arme de foc părând să cunoască deja amortizorul, prințesa nătângă cu ochi mari și naivi („se mă enervează broscoii ăștia, nimic nu-i mulsumește…”) dar

vino, am brățări la-ncheieturi, partituri de jazz, copaci, trusou… mă vor săruta (de nu te-nduri) niște hippies pașnici la metrou. sunt frumoasă doar cu ochelari, duc în mâna stângă o

„…îmi pare că e părul cel lung și frumos al mormintelor.” Walt Whitman, Cântec despre mine însumi Depun mărturii contra roșului-scarlet, Oranjul se bâlbâie mult și nu-mi spune nimic, Negrul a

Așteptăm de la Dumnezeu minute-n plus pentru celularele celulelor noastre; carevasăzică, anotimpurile se succed de la stânga la dreapta asemenea unor mesaje scrise liniar și nimic nu se

„… o aspirină, două portocale…” somnul nu vine-n picioarele goale, se insinuează-ncălțat în pantofi de balet: piruetă-balans-piruetă; exersează traiectorii diagonale. „… 3 aspirine, 4

Va veni și-acea zi când voi fi mai aproape de moarte decât de tine. Mă voi lungi pe pământ vorbind cu iarba vorbindu-i de tine. Nu va asculta nimeni pentru că nu va auzi nimeni și totul

Aștept. Am pus de cina cea de taină și fac retușuri casnice-n tablou: aprind un bec. Inaugurez o haină. Tai aeru-n felii. Mai fierb un ou. Psalmodiez. Încerc să merg pe apă ( - prea multă

Memorie cu suflet de Cassandră are îngerul meu păzitor, aură șuie, aripă tandră, morb întâmplător. Ce spui, fluture, de toate acestea? ielele-dragele ce-or să priceapă noaptea, când e gata

Acel bărbat venise de la nord Umbla prin toată iarba de afară c-o floarea soarelui în loc de cord și-n gând cu o femeie dulce-amară își frământa cu mâna părul creț, le tot spunea copacilor

Stând în aceeași cameră nu ne-ntâlnim niciodată: ție ți-a ars pletele explozia unor stele negre și-n ochii mei tristețea linge cărămizi căprui. „ce-nduioșător!” spun mecanismele