Marian R

Cu spatele lipit simbiotic de zidul umed, fărâmicios, nefinisat, căutam o ruină în care să-mi înfig hifele și să-mi las sufletul să mucegăiască, O vreme... până când cineva se va gândi să

Chipul din oglinda retrovizoare, Vânat de pe bancheta din spate, De vulturii din privirile spectrale… Puicuțele jucăușe, Din ograda genelor virale, Simt amenințarea, cerurilor

Am strâns puternic la piept aerul ce ți-a părăsit plămânii pentru a-mi inventaria porii, despletiți ca niște vise adolescentine, L-am strâns atât de tare , încât s-a solidificat, luând forma

Mă iau după urmele zărite pe suflet… Sunt urme de înger – îmi spun tremurat - , iar pașii-mi profani prind aripi de cer și sevă de tumbe. Vizuina-i aproape de simțurile strânse în haită

Îți mai aduci aminte acele vremuri în care și florile de plastic miroseau a beție de primăvară, Când praful sedentar de pe mobila din sufragerie ne îmbia să cântăm la chitară. Acele săruturi cu

De ce taci , privindu-mi nudul orizontal ? De ce nu pășești pe el , absorbindu-l spre cer ? De ce nu-ți lași fiorii, să-l plouă infernal ? De ce aștepți să fie umblat de melci ? De ce eziți

M-am internat astăzi la secția de pediatrie . Copilul din mine a suferit o fractură de coloană temporală . Diagnostic rezervat : Fluturii de primăvară abia mai zboară legați c-o sfoară de

Lasă-mă să te duc departe, în munții fără nume, Lasă-mă să te iau de mână și să hoinărim pe culmi atinse doar de ochii cerului, Lasă-mă să te simt, să te miros, să te adulmec, ca un lup

Creiere ce se lubrifiază, sorbind de dimineață, câte-o ceașcă de speranță, O marfă expirată, căci sub scalpul de fațadă, tumorile de greață prefac visele-n mătreață.

Mi-am întins mâinile , ca un pocal de altar , spre cerul ezitant și-aștept , să picure oficial anticorpi divini și lacrimi de îngeri clandestini .

Problemă: Care este raportul dintre mine și realitate? Încerc s-o rezolv: Folosesc rigle, compasuri și lasere, Apelez la teoreme neverificate, la axiome născocite de minți integrate, la

Ce spumos e aerul pe care îl respir , tolănit pe-o coapsă de destin ! Ce apus de soare clandestin , între două culmi sălbatice-n simțiri !

Din ce specie sunt cei doi sprinteni ce-ți zboară prin privirile conspirative? Par a fi, doi zumbiluși clocotitori hrăniți cu sânge din coride. Mă pregătesc să fiu o pradă exemplară,

Merg pe vârfuri și vorbesc în șoaptă ca nu cumva lupul să fie trezit. Abia a fost tranchilizat cu o doză puternică de lacrimi de căprioară. Acum, e liniște, iar fulgii de zăpadă cad nepăsători,

- Ești cam lipsit de culoare , spune ea ! - Bine , iubire , cred c-o să mai stau la soare și poate , o să-ți culeg și-o floare . - Dar , dragă , îți lipsec banii care-ți dădeau savoare ! -

Când o să mor , dragilor , o să vă las moștenire , Ce credeți ? Nu , nu merțanul din visele metalice , Nici curcubeul dintre clipele bahice , Ci Scârba , Pe ea nu trebuie să o împărțiți

Pași prin goluri de morminte, Idei de mucus revărsate printre frânturi de instincte. Sărut pe pântec de fecioară, imaginară… Tăceri de noapte neuronală, Urme de păreri sleite, Vise

O turmă de săruturi brute mișună prin nisipul scurs dintr-o clepsidră spartă, sub acel trup de umbră vastă , și-ncepe să planteze semințe străine , amestecate cu tic-tacuri de ceasuri

Mi-am scos îngerul la vânătoare prin pădurile virgine, ce ascund tăceri de fiare cu ecouri cavernale. Printre frunze labiale, cerurile-ntind capcane, camuflate în pretenții puritane. Arme,

Plouă cu sângele unei idei sfinte și zidurile templelor încep să se surpe , descoperind umbrele unor preoți grași. Un ochi in fereastră iși uploadează visele … Afară , broaștele