Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Liniște

1 min lectură·
Mediu
Merg pe vârfuri și vorbesc în șoaptă
ca nu cumva lupul să fie trezit.
Abia a fost tranchilizat
cu o doză puternică de lacrimi
de căprioară.
Acum, e liniște, iar fulgii de zăpadă
cad nepăsători, în toată splendoarea
pufoșeniei lor.
Nici îngerul care și-a scrântit o aripă
nu mai are nevoie de bandaj...
S-a vindecat, după ce a fost alergat
pe scările timpului
și a căzut în păcat.
E liniște în cer, e liniște pe pământ...
Un curcubeu incolor leagă liniștea cerului
de liniștea pământului,
Se pare că ele sunt incompatibile.
Lupul simte asta și brusc, se trezește,
iar îngerul își pierde aripile...
Ninge, în continuare ninge,
dinspre cer pe pământ și invers.
001858
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
113
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Marian R. “Liniște.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marian-r/poezie/14040145/liniste

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.