Poezie
Omul și Lupul
1 min lectură·
Mediu
Eram în mijlocul dependenței de zăpadă,
în mijlocul dependenței de ger.
Era ca un vis cu amintiri
din copilărie...
Eu, câinii și zăpada,
iar pe coama dealului, Lupul...
Priveam lupul, stăpânul
oceanului alb,
Îl priveam înainte să înțeleg
ce este timpul
și-i înțelegeam tăcerea,
mă chema...
Ne învăluia inocența,
dar în noi încolțea gândul,
vânătorii de căprioare.
Ne-aminteam de stihiile începuturilor,
răsucite în descompuneri viscerale...
Eram, la fel, ca atunci când ne închinam
la aceeași lună plină
și delimitam teritorii, deși știam
că umbrele le vor șterge,
iar destinele noastre se vor întâlni
mereu, în aceeași ambuscadă a simțurilor
Omul și Lupul, doi maeștri ai ambuscadei.
001992
0