Poezie
Poftă de mucegai
1 min lectură·
Mediu
Cu spatele lipit simbiotic
de zidul umed, fărâmicios, nefinisat,
căutam o ruină în care să-mi înfig hifele
și să-mi las sufletul să mucegăiască,
O vreme...
până când cineva se va gândi să arunce
o mână de mortar, prea proaspăt, prea acid
sau până când un buldozer se va hrăni
lacom, ca un psihopat, din trupul rânced
și bizar,
făcând loc unei creaturi din oțel și sticlă,
alunecoasă, rece, prea fragedă pentru un suflet
flămând de descompunere.
001831
0