Prietenilor de pe poezie.ro

Dragii mei prieteni, Sunt emoționată și, în același timp, foarte bucuroasă. De ce? Să vă povestesc ! Nu știu cum am aflat de site-ul poezie.ro. În vacanța de iarnă, întâmplător, eram în cabinetul de informatică al colegiului în care muncesc. Inginerii verificau calculatoarele… I-am întrebat dacă e voie să intru pe Internet. Mi-au dat parola și mi-am verificat adresa de poștă electronică. Apoi, pentru că nu-i deranjam, am citit mai multe… Așa am ajuns la www.poezie.ro. Am descoperit încet, cu răbdare ceea ce se găsea pe site. Vedeam ce legături se pot face, citeam ceea ce se găsea în acele minute pe pagină… La un moment dat, m-a fulgerat un gând: de ce n-aș scrie și eu? Nu eram o necunoscută, publicasem câte ceva, dar nu scriam decât sporadic. Colegii cărora le dădusem să citească încercările mele mă încurajau să scriu. Nu mă prea corectau, nu mă criticau… După modul în care zâmbeau trebuia să înțeleg ce vor să spună. Site-ul pe care îl descoperisem îmi oferea o reacție promptă, un mod rapid de a afla dacă ceea ce scriu place sau nu are nici o valoare. M-am înscris și am editat câteva texte. La început, am făcut câteva greșeli, apoi am înțeles cum se înscriu texte, cum se fac comentarii… Am descoperit cum se poate corecta… Joi, am primit un mesaj pe yahoo. Era o surpriză. Am încercat să mă lămuresc. Nu înscrisesem un text cu acel titlu. Bănuind că e vorba de un comentariu la o poezie, am intrat la adresa mea. Am văzut nivelul 100. Cu o zi înainte fusese 0. Credeam că e o greșeală. Era târziu, tocmai încheiasem situația corigenților, și nu mai aveam răbdare să lămuresc lucrurile. Vineri, de dimineață, înarmată cu răbdare, am revenit. Am citit puțin. Eseurile Mariei Prochipiuc despre Robert Mîndroiu și Florin Bratu. Pentru că nu am reușit să scriu nimic în ultimele zile, am găsit de cuviință să le scriu ceva la „comentarii”. Atunci când am văzut că gândurile mele au apărut direct pe site, m-am convins că nu e nici o greșeală. Sunt „membru normal”. Sinceră să fiu, nu mă așteptam. Eu nu am scris pentru a fi remarcată. Am scris pentru că voiam să aflu ce sunt în stare. Voiam să învăț să scriu mai bine. Voiam să cunosc oameni cu preocupări literare care sunt dispuși să dialogheze cu o provincială aruncată într-un colț de lume în care nici ziarele nu ajung la timp. Îmi vine să zâmbesc: în urmă cu noua luni accesam prima dată www.poezie.ro. Atunci, eram într-un gol de colaborare cu societățile de haiku la care eram înscrisă. După câteva luni, am intrat într-un gol pe poezie.ro. Atunci, mi s-a ivit ocazia să debutez. Mi-a apărut placheta de haiku-uri. Apoi, am participat la concursul de haiku AD VISUM. Mi-a venit inima la loc și am înscris câteva texte. Tot în acea perioadă, am simțit mâna întinsă de Maria Prochipiuc, prietena reală din lumea virtuală, care mă invita la lectură și la cunoașterea unor membri ai site-ului pe care eu nu-i citisem. Acum, după nouă luni, sunt un membru normal. Fără ajutorul celor care m-au pus la lucru, nu aș fi ajuns aici. Tuturor, le mulțumesc! Și vă mai mărturisesc un lucru: mi-am propus să fiu mai activă în toate direcțiile în care am colaborat. Nu pot renunța la haiku. Studiez tot ce găsesc pe această temă. Nu pot renunța la poezia europeană, chiar dacă sunt atrasă și de poezia japoneză. Voi continua să țin legătura cu presa scrisă, dar mai ales cea audio, prima mea dragoste. Nu pot să nu le fiu recunoscătoare celor care m-au apropiat de poezie, redactorilor din Societatea Română de Radiodifuziune. Tuturor celor care au răbdarea să citească ceea ce scriu eu le promit că mă voi strădui să-i înțeleg și voi fi receptivă la sfaturile pe care mi le dau. Dar voi scrie așa cum vreau, așa cum simt, așa cum cred că mă reprezintă! Vă mulțumesc pentru răbdarea cu care ați citit această scrisoare! Cu prietenie, Maria