Maria Prochipiuc

cer deschis slobozit din frâu
mi-a zâmbit duios
la cumpăna timpului

*pt.inoni

sub pălaria timpului
freamăt de vise
săruturi albastre

Ce mi se potrivește de minunte:<<< întotdeauna am vrut să privesc în lungul lucrurilor. mi-a plăcut să umblu pe străzi în căutarea altei străzi mereu necunoscute...când am să fiu mare - îmi spuneam - am să-mi cumpăr multe pălării cu bor și cu flori și după ce am să mă uit de câteva ori în oglindă am să ies pe stradă să mă vadă bine toți...nu înțelegea sentimentele agitației și în pasiunea lui globală permitea să se insinueze o crăpătură de imposibil. rămăsese acolo pentru mine părăsindu-și viitorul atâta grijă atâta dragoste atâta dăruire pentru ca momentul să-l transforme într-un nătâng bătrân căutându-și cimitirul.
în depărtare pustiu ziua începea să se mijească când fără veste un zgomot le-a amintit cailor destinul inevitabil al rinocerului.trezită din somn asistam la transformarea lentă a camerei mele de jucării...>>> un vis care nu ar trebui să ia sfârșit.

Pentru îmbinarea realului cu visul și mai ales pentru regăsirea mea în prima parte.

întrebându-se
durerea va tresări
Doamne
cum de nu m-am trezit
până astăzi?

<>ieram amorțită
iar identitatea mea
nu știa că se cheamă
durere.
și, Doamnne, bine că m-ai trezit
pentru că altfel
nu aflam dragostea

în taince chemări
cuvântul eu îți caut
nădejde însă am
la ușa ta ajunși
în hană de lumină
Tu ne îmbraci

veniți la mine,
sunt doar pentru voi,
exist doar prin voi
lumina mea vouă vă e dăruită
răstignită
vă îmbrațișez pe toti
vouă aducându-mă jertfă

te-am răstignit
eu
cel vindecat de Tine
dar duhul tău sfințire
să-mi fie
spre-a mea
împărtășire

întrebându-se
durerea va tresări
Doamne
cum de nu m-am trezit
până astăzi?

eram amorțită
iar identitatea mea
nu știa că se cheamă
durere.
și, Doamnne, bine că m-ai trezit
pentru că altfel
nu aflam dragostea

în taince chemări
cuvântul eu îți caut
nădejde însă am
la ușa ta ajunși
în hană de lumină
Tu ne îmbraci

mi-am răcorit suflarea
cu
cerul ochilor tăi

(pt. Vali )

întrebându-se
durerea va tresări
Doamne
cum de nu m-am trezit
până astăzi?

( pt. Dara )

ceasurile toate
câmpul rostogol
clopotului mare
limba îi dezleagă

\'\'galben ars polog
vesnica pomenire
frunzele-nvie\'\'- Daniel Bratu

frunzele-nvie
mustind
a veșnicie

neagră văduvire
petale colorate
tecerea-mi apasă
și...tremur

( pt. Simona )

strigătul vibrează aripi
îngerul transformă gerul
în curcubeu

( pt. Simona )

Bine ai venit pe poezie.ro!

E bine să postezi câte un text două pe zi altfel riști să nu fii citită.

Multă inspirație și succes!

hăituit ca un fugar timpul se pierde, subțire,
scâncet obosit pe buzele pietrelor,
până la marginea atemporală a mănăstirii de lacrimi
încă neplânse

născătoare de întrebări
cupa vieții așteaptă botezul iubirii,
prizonieră acestor lumi inseparabile


Pentru viziune și mai ales pentru frumusețea versurilor, care conțin atâtea simboluri. (timpul e împotriva mea, nu pot să fac un comentariu amplu)

veșnica pomenire
se jertfește în lumina
reÎnvierii

(in vino- Dara)

limpezimea stropului de tină
înviază spiritul orbului
trăitor de sfințenie

(toiagul alb- dara)

prin întuneric
lumină eu te caut
în ură
iubire te găsesc
când unii mă lovesc
iertare
Tu mă cauți
necazuri de mă-ncojoară
răbdarea Tu mi-o dai
de rătăcesc pe cale
în rugă
mă găsești

(pentru Daniel)

taborica lumină
risiptă în stropi de rouă
zdrobește-al meu păcat

(și duhul...Dara)

jertfa lumânării
pe altarul
iubirii de sine

pentru
(credință - dara

lumânăratec
mă topesc la slujba
luminii)