Maria Prochipiuc

Nu știu dacă pot să-ți dau circumstanțe atenuante pentru ceea ce ai făcut aici, chiar te rog să mă crezi meriți pusă la zid, să te pătrundă cuvântul. Desigur că te regăsesc cum nu mi-aș fi închipuit niciodată că poți fi, dar cât de ascunse sunt penițele scrisului. Poate așa din precauție trebuia să nu-ți spun ce gândesc, fiindcă nu poți avea certitudinea că celălalt nu te va iubi. În felul acesta manifestându-mă aici fără descriminare între cuvinte am o mare satisfacție că voi reuși să enervez pe cineva, sper că nu pe mine! Nu fac jogging pentru că mereu mă culc dimineața și pentru a nu avea efecte adverse, spun cu toată puterea și în gura mare: aceste definiții pot dezvolta folzofii, sunt mici poeme ale cuvântului.

Cele mai reușite… :

Satisfacție
Nimeni n-a reușit vreodată să mă enerveze mai bine decât o fac eu însămi.

Discriminare
Boala vacii nebune a lovit doar boii care își explorau latura feminină.

în clavicula dimineții caut mereu
podul semințele de opt ori dau \"search\"
cheile magilor sunt pești morți e greu

Un frumos poem, să-i spun de dragoste? Poate fi și de dragoste, de dragostea celor o mie unu de tei, care cu parfumul lor îmbată orice trecător gândind a iubire, poate doar acea căutare de opt ori să mă ducă cu gândul la o anumită semnificație sau poate dacă voi folosi cheile magilor sigur voi descoperi ce ascunde poemul acesta.

Las toate și merg cu mijloacele mele prin dimineți sau odată cu cele 13 plecări pe urmele lăsate, care din nou spun vor tranforma argintul doar în iubire. E o întreagă adunare aici, de sentimente sugrumate, de gânduri care deja pornesc la drum cu lebede, cu șaua ochilor alergând caii, patinoar – dragoste alunecoasă:))

Eu cred că din acest poem poți face încă trei cântate pe note diferite și mai ales cu alți instrumentiști. Dacă aș fi scris eu așa ceva sigur mi-ai fi spus că sunt prea multe adunate într-o singură inimă – poem.

Da, așa este ți-aș fi răspuns, aici la tine sunt mai multe poeme adunate într-o singură inimă. Ascuzi frumos dragostea prin cenușa sforilor, sub apele oglinzilor… Ce mai pot spune? am încercat să-i dau o altă tentă acestui poem, dar e prea multă răzvrătire, e un alt Daniel aici, așa cum nu l-am întâlnit încă. De asta apreciez poemul acesta, e pe măsura ta și mai ales e pe inima mea azi, fiindcă așa mi-o simt și eu. Apreciez poezia pentru complexitatea ei și mai ales că o pot considera cea mai simbolistă dintre toate poeziile tale de până acum.

Ca să fac un comentariu elaborat și merită acest poem, aș consuma tot subsolul de la comentarii, mă opresc dau posibilitatea să mai spună și alții … Un poem de referință!

să-mi îmbrac în cântec amintirea despre tine

în palmele tale mi-am așezat fără milă sufletul
nu nu vreau bani pe el nu vreau nici milă
ci poate doar zâmbetul picurat pe buze ca o tornadă
te strig spala-mi inima ruină într-o lacrimă

mă poartă pe tărâm de poveste
să-mi îmbrac în cântec aminirea despre tine
ce spui?
că rânjește moartea?

deschide aripile - gând prin bezna poemului
căzut cioburi la picioarele tale
sufletul
învață alfabetul iubirii


Sper să nu te deranjeze aceasta formă de comentariu, asta mi-a inspirat textul tău.

In primul rând o lămurire, eu scriu pe agonia pentru faptul că mă interesează și părerile altora asupra textelor pe care le postez și primesc atât critici cât și ‘’laude’’. Nu te-am ales pe tine în mod special ca persoană, ci mi-a sărit doar titlul textului în ochi. Trimiterea ta către alți autori era interesantă dacă îmi dădeai și nume, dar așa... eu am o tastatură de la anul 1900 și ceva, nici nu știu ce înseamnă toate acestea...

Nu ți-am cerut nici o explicație era doar o părerea asupra textului, și era interesant să cunosc și eu acest \"curent avangardist\" în care după cum spui se încadrează poemul tău. Din câte m-am informat și acest curent este cam tot de pe când am eu tastatura. E foarte bine că te încadrezi în acest curent, o fi ceva de genul suprarealismului sau …un curent agresiv revoluționar?… acest curent e un fel de explozie a instinctelor primare scăpate de sub controlul rațiunii…sau poate ceva de genul: disponibilitati sufletești individuale foarte diferite care reacționează la contexte culturale, sociale și politice diverse. Acum, dacă îl parafrazăm pe Tristan Tzara, ar trebui sa precizam ca avangardismul este o stare de spirit; deci, în cadrul mai vast al unor anume caracteristici comune, el poate căpată forme particulare care se schimbă în funcție de evenimente și de persoane.

Dar cred, că tu de fapt, vorbești nu de curentul de acum… ci, de un nou curent de avangardă (dacă spui ca vei scrie manifestul) ceva de genul…Oricum te voi mai citi, să mă pot familiariza cu acest nou curent.

să mori
necuminecată
vântu-n porți
cuie să-ți bată
în veci
să nu fi
aflată
de nu mă săruți odată

Versuri scurte, chiar de un cuvânt, sunt ca niște formule magice, pe care le poți cânta într-un anumit ritm ca să poți obține ceea ce dorești, pentru a aduce destinatarului o stare de încântare. Cuvântul magic este ultimul vers al fiecărei strofe: de nu mă săruți odată, am citit și recitit și am întors versurile și invers merg bine și așa poate un pic forțat:

de nu mă săruți odată
aflată
să nu fi
în veci
cuie să-ți bată
vântu-n porți
necuminecată
să mori

Dacă le iau sub forma aceasta pare ca un blestem, dar e frumos, în vermurile îndepărtate se credea că prin magia cuvintelor se pot manevra anumite situații. Azi, aici în versurile tale e jocul frumosului spus simplu. Te prinde bine și această formă de exprimare!

Un nou pas!

în fiece găleată ierți câte un mop torturat
freci podelele cu mațele lui în care au crescut ochelari
în amintirea că ai fost cândva la ora de franceză
profesoara îți vorbea despre dreptul
de autoapărare
împotriva agresiunii vocalelor
erai broasca pusă pe masa de disecție
în laboratorul de limbi străine

Încerc azi să mă fac înțeleasă sau mai bine zis să înțeleg o anumită formă de exprimare a poeziei, voi lua în analiză doar versurile de mai sus. Am citit aceste versuri de la cap la cap și invers, încerc să-mi fac o imagine, încerc din răsputeri să găsesc sensuri, semnificații și poate chiar trimiteri. Cu ce-am rămas de aici? Să vedem: că mopul torturat este iertat, probabil de cea/cel care îl folosește, ce să înțeleg de aici, mai mult de atât? Apoi versul al doilea, aici știu eu, ar fi doar sintagma cu mațele, dar, că, a crescut …ochelari în mațele mopului… următoarele versuri merg. După știința mea de interpretări literare, de scrieri în avangardă sau din alte și alte, nu înțeleg care este rolul celor două versuri. Mai departe, poate mă luminează autoarea, totuși cum poate fi numita scrierea aceasta? Apoi, eu cred că dacă dorești în mod deosebit să scrii în alte limbi o poți face pe pagini destinate limbii respective și aici mă refer la titlu, sau ne place să aruncăm așa cu expresii să înțeleagă unii sau alți că… Nu prea merege, e doar părerea mea.

E bine cand un text inspira alt text, am citit ANTIsonetul lui Adrian, si mi-a plcut foarte mult, acum ma aflu in pagina ta si vreau sa las semn ca e bine ce ai facut si cred ca ai putea sa mergi pe picioarele tale, fiindca am citit la tine multa poezie, felicitari pentru parodia de fata, care dupa forma strofelor se pare ca urmareste sonetul, pe cand un sonet semnat Horia?

Florin Rotaru un mare inventator de povestiri sau întâmplări din viața socială (spune autorul), dar cu trimitere directă spre un anume personaj. Eu știu ceva, că în fabulă se fac diverse personificări, dar aici îmi apar și nume reale, sau mi se trage mie de la altceva și văd puțin aiurea, probabil folosești metoda inversă, duci realul în imaginar, da, e chiar foarte bine.

Ticluiești frumos despre o anume gâscă psiholoagă, numită Bela, eu parcă știam că acest nume se scrie cu doi de l, dar dacă, tot scormoni prin amintiri cine știe…și pentru că morala ta stă în bârfă, nu mai fac nici un comentariu, uite așa!

Dar spun tare și răspicat, că tare bine ai mai născocit și poți fi sigur că dacă nu e socială e măcar literară scrierea ta, că am mai găsit câte o rimă grăbită, câte un picioruș puțin mai ridicat, că accentul a căzut mai mult pe al doilea l de la Bela, asta e! Toate puse una peste altă, personificare e corectă, satira e fină, nu știu dacă unele greșeli se mai pot îndrepta ( doar acesta e rolul fabulei, nu?).

Văd că aici apar trei personaje, care pe care se domină? cică la un moment poziția celor doi se răstoarnă datorită unui anumit eveniment, dar după cum fabula este o enigmă, ne-ai băgat cu totul în ceața de la polul nord. Am început să caut prin dicționare numele științific al pinguinului… mai încă.

O fabulă delicioasă, cu o ironie fină și pot spune cu tot ce-i trebuie. Felicitări!

Erika - Primele cuvinte care îți vin în minte după citirea unui text, sunt cele care definesc textul respectiv, e interesantă iubirea arcului si a săgeților, probabil depinde încotro se vor îndrepta, dar dacă e din iubire, atunci totul e de bine…


După mine viața nu trebuie uitată, viața e un dar, care merită să fie prețuit, eu mă bucur de fiecare nouă zi, crezi ca zilele nu fac parte din viața noastră? Ai punctat bine sintagma ‘’miezul cerului’’, acolo nu poate ajunge decat iubirea sinceră și curată… și pe mine mă amețește darul așezat în palmă, l-am simțit cu adevărat în palmele mele, l-am mângâiat, și uneori palmele pot spune mult mai mult decât cuvintele. E cu adevărat fascinant să poti simti acest lucru. De restul mai vedem, cine știe ce interpretări se mai pot aduce textului. Mulțumiri de oprire!

Interesantă proza ta, nu știu cât de fantastică este, dar eu m-am confruntat aici într-o realitate pură a zilelor noastre, e poate doar visul omului care tinde spre ideal, e intresantă această trecere în revista a apariției omului -eroare... iar fiecare om se individualizează , căpătând înfățișări distincte în funcție de cum sunt modelați de materia binelui și a răului. Te voi citit!

M-am întors mai mult din orgoliu, nu că textul de față nu ar avea vizionări, dar mă gândeam că totuși un editor va fi interesat și de această formă de exprimare, sau nu e cumva la modă?

Ce vreau să spun, ca să nu mai lungesc vorba, poate cineva să constate, să aprecieze, că și o \"fabulă\" bună poate sta la \"Recomandate\"? Eu cred cu toată dragostea mea pentru literatură... că acolo e locul! Poate o face cineva înainte de a citit comentariul meu... Mulțumesc!

Coclite frunze cad, la marginea acestei clipe,
Ca o ninsoare prelung alungă, mireasma
Dintre flori și fluturi spre ceața văii,
În umbra clipei un suflet zăvorât în trup!

Ia acest \"comentariu\" drept gând al acestei zile! Am vrut doar să las semn

Florin Rotaru un mare inventator de povestiri sau întâmplări din viața socială (spune autorul), dar cu trimitere directă spre un anume personaj. Eu știu ceva, că în fabulă se fac diverse personificări, dar aici îmi apar și nume reale, sau mi se trage mie de la altceva și văd puțin aiurea, probabil folosești metoda inversă, duci realul în imaginar, da, e chiar foarte bine.

Ticluiești frumos despre o anume gâscă psiholoagă, numită Bela, eu parcă știam că acest nume se scrie cu doi de l, dar dacă, tot scormoni prin amintiri cine știe…și pentru că morala ta stă în bârfă, nu mai fac nici un comentariu, uite așa!

Dar spun tare și răspicat, că tare bine ai mai născocit și poți fi sigur că dacă nu e socială e măcar literară scrierea ta, că am mai găsit câte o rimă grăbită, câte un picioruș puțin mai ridicat, că accentul a căzut mai mult pe al doilea l de la Bela, asta e! Toate puse una peste altă, personificare e corectă, satira e fină, nu știu dacă unele greșeli se mai pot îndrepta ( doar acesta e rolul fabulei, nu?).

Văd că aici apar trei personaje, care pe care se domină? cică la un moment poziția celor doi se răstoarnă datorită unui anumit eveniment, dar după cum fabula este o enigmă, ne-ai băgat cu totul în ceața de la polul nord. Am început să caut prin dicționare numele științific al pinguinului… mai încă.

O fabulă delicioasă, cu o ironie fină și pot spune cu tot ce-i trebuie. Felicitări!

Mădălina – nici nu mă gândeam că vei ajungi la textul meu după toate… și să mai ai puterea să mai faci și aprecieri… eu nu scriu draga mea de boli, de cabinete medicale, în schimb scriu despre inimă, dar nu în termeni medicali, ci așa simplu, cum îmi vorbește, așa cum simte și mai ales cum simt eu. Sunt prea sentimentală, da, așa este și mă simt bine în această postură. Maria nu se copilărește în acest poem e chiar femeia din Maria. Tu ai încercat să-ți transferi starea ție, și tu ești un copil, dar nu de vârsta mea, dar vezi tu că uneori nu contează vârsta fizică, ci sufletul cum percepe anumite lucruri și stări. Da, există și vis aici, fără vise, viața ar fi searbădă. În palme nu am pus numai sufletul meu, ci întraga mea stare. Iubirea nu trebuie să fie numaidecât fizică…

Hai să creștem împreună poteci, să vibrăm în fața cuvântului, să-l încărcăm de stare, să-i dăm ceea ce i se cuvinte. Nu vreau să-ți dau prea multe amănunte referitor la text. Mie îmi plac foarte mult textele interpretate, nici măcar nu pot spune că ai sau nu dreptate aici, că ai interpretat sau nu corect, că ești în acest poem și că te simți bine în el, asta da. Îți dau dreptate și spun: da așa este, ai dreptate, eu ca un fel de jurământ acolo - să nu rătăcim unul de altul, neliniștea nu poate fi exclusă, fiindcă fără această neliniște nu ar mai fi alte stării.

Referitor la observația ta, sunt de acord cu acel ’’i’’ că nu prea sună bine, dar îmi place așa cum este acum, cine știe, poate pe parcurs la noi citiri voi renunța, dar în acest moment răspunsul este: nu! Nu, nu pentru faptul că “-u” ar fi de la ură, am un defect - nu sunt în stare să urăsc mai ales oamenii, urăsc cu adevărat, doar greșeală.

Nu-ți mulțumesc pentru steluță și știi de ce? Că nu sunt o culegătoare de stele, îmi plac, doar nopțile cu stele. Apoi pentru ce ar trebui să-ți mulțumesc este că din tot acest poem ai ales versul de la care am pornit poemul: mîinile noastre într-un alt vis se vor întâlni

Domnule Petre Moldoveanu, nu mi-am permis a veni cu o obesrvati in alta parte decat aici sub textul dumneavoastra. Cand aveti de criticat o poezie va rog foarte mult sa va pastrati decenta sa comentati cu cuvintele dumneavoastra ( ma refer la textul pe care l-ati comentat Vreau apa) Ati avut un moment cand ati preluat o expresie din comentariul meu si l-ati folosit in sens negativ : Așa cum scria și doamna Prochipiuc, \"te minți pe tine\". Poate aveti nevoie de apa ? ce ziceti doamna ( asta porobabil mi-a ramas din text: dacă aș fi femeie nu aș iubi
un bărbat care nu scrie
Poezie scuzati domnule! eu nu respir nici alb ci doar imi place sa fiu corecta mai intai cu mine si apoi cu cei din jurul meu!

Te citesc și te aștept în fiecare zi să-mi aduci acea picătură de bine, chiar dacă uneori nu las semn vizibil tu știi sigur că sunt aici, azi mă opresc în mod deosebit, au început să-mi placă ANTIsonetele tale, au ceva din cotidianul zile, trece peste visare și te aduc așa în plinul cotidianului. Știi tu foarte bine, că eu nu încerc să număr silabe, fiindcă ce știu e faptul că nici tu nu le numeri, doar le auzi cum cântă. Azi sunt pe-o muzică mai de pahar, după cum apare aici la tine, dar este bine ca din când în când să mai ieșim din canoane și să ne împrăștiem prin atmosfera...

Uite și pe cineva, care influențat sau nu de personalitatea poetică a lui Topârceanu, nu lasă să treacă această zi, sau să rămână ascunsă în neantul uitării. Felicitări Daniel! Cred că fiecare dintre cei care scriu au într-un fel sau altul un anumit autor consacrat pe care îl iau drept model. La Daniel am întâlnit o diversitate de exprimări – de la epigramă la sonet; de la sonet la vers alb, de la vers alb la parodie, de la parodie la proză, de la proză la poezie în stil clasic. Este poetul care lasă mereu o ușă deschisă, chiar străinului rău sfătuitor, care intră uneori pe furiș și atinge în gingășia sufletului, dar mai ales în poezie. Ispita lui Daniel este mare în arta scrisului, probabil cei care îndrăznesc să vorbească despre anumite aspecte ale scrisului, nu au reușit nici pe departe să citească în întregime ce a scris Daniel. M-am depărtat puțin de momentul Topârceanu, tocmai pentru a defini personalitatea acestui poet, îl pot numi poet cu adevărat. Referitor la textul de aici, îmi pare acum nespus de rău că nu am reușit din anumite motive să intru pe opera lui Toparceanu și să-i conturăm un portret văzut de noi cei de azi, cei din anul 2006. Chipul unui om este nemuritoar, este actual în orice vreme, restul poate dăinui sau nu.

Daniel reușește aici să intri în ritmul lui Topârceanu, nu că ar fi perfect ce ai scris tu, că mai există pe alocuri ruperi de ritm, nu e chiar atât de grav, pentru liniștea mea voi spune că faci un exercițiu aici care îți reușește aproape perfect. Perfecțiunea este greu de atins. Disting aici un fel de le flash-uri, care curg unul după altul, sau poate mici tablouri distincte. Pentru a putea să intru în ce ai scris tu aici am mers la Topîrceanu și am citit mai multe parodii să pot rămâne cu ritmul lui să mă acordez pe al tău, desigur că ai și tu nota ta personală, fiindcă muzica e muzică, dar tonalitățile sunt altele.

Pentru aducerea aminte a marelui parodis Topârceanu și pentru realizarea ta de aici!

Am început să mă preumblu prin textele voastre rimate și ritmate, pline de frumusețea sunetului care te poarta ușor de la un vers la altul, de la o strofă la alta. Pornind de la sonet am ajuns și la această formă de exprimare a ta, ca un fel de parodie, de fapt așa o văd eu. E o trecere în revistă sub formă de versuri a unei perioade care îmi părea la început că ar fi fost poate mult mai amplu dezvoltată în proză, recitind mi-am dat seama că reușești să exprimi și în versuri, chiar simple, complexitatea unei situații. Nu încerc analiză pe text fiindcă aici nu mă pot lega de o anumită stare, aici sunt mai multe etape, dar așa cum apar aranjate în versuri, totul este perfect. Încep să mă obișnuiesc cu stilul vostru de exprimare, spun al vostru fiindcă vă citesc pe toti cei care scrieți cu rimă, începând de la Adrian Munteanu și ajungând la tine.

Poemul acesta cuprinde în el frumusețea versului ritmat, a versului care îți cântă o melodie pe care tu o cunoști dar i-ai uitat cuvintele. Asta faci tu în poemul acesta așezi cuvintele în ritmul muzicii precum notele pe portativ. Am încercat să-i găsesc un ritm, dar mereu cuvintele încearcă să spună mai mult decât pot cuprinde în conținutul lor.

Pornesc de la prima strofă, albul stâncii îmi prevestește într-un fel înțelepciunea poetului, care ajuns la vârsta maturității poetice își simte cumva povara, dar această povară e una frumoasă. Desigur că îi pot da și altă interpretare, dar mă opresc la cea a poetului. Poezia e cea care te naște și cum altfel decât din cuvânt. Punctezi frumos momentul nașterii poeziei nu e altul decât: Cînd plopii erau strîmbi și erau plînși

Strofa a doua e condiția poetului, care mereu se desparte în două sau uneori în mai multe, dar mereu va lăsa în urma lui semne. Acea lumânare pusă undeva la mijloc nu poate fi altul decât destinul care se apleacă uneori ca o sabie, dar asocierea cu castitate, e puritatea poeziei, care are, ca suport iubirea.

Mă voi opri aici din comentariu fiindcă mă gândesc că celelalte două strofe ar putea fi comentate în alt registru.

O poezie, care dacă nu și-ar fi definit proveniență mă gândesc că ar putea foaste bine să ocupe un loc la Recomandate. Totul depinde de cei care au puterea să guste cuvântul și să asculte melodia interioară