Maria Prochipiuc

bobocul se deschide
pe corzi de vioară
cerul în privire

Interesantă înscrierea ta pe acest epitaf, îmi place forma pe care ai folosit-o, și totuși ți-aș propune o altă variană...acel mergi mai departe, e un îndemn cu totul deosebit, mai ales dacă știm rolul unui înscris pe epitaf:

Sub lespezi
Straine,
Amintirile poarta povara clipelor neimplinite,
Furtuni mocnind în fum de inerție ...
Mergi mai departe

Ionuț Laurențiu – îți mulțumesc pentru atenționare și doar citisem de câteva ori, dar uite așa, mai schimb câte o literă poate îmi iese un cuvânt nou:) referitor la: tu fiu al părinților tăi mi se părea că doar eu am folosit, dar dacă tu spui că e un clișeu uriaș, vină cu o sugestie, te rog, și nu uita - niciodată nu e cu supărare, mă bucură foarte mult comentariile constructive, a lăuda e foarte ușor, mai greu e să vezi acolo unde mai trebuie ceva. Mulțumesc mult!

Nicolae – așa este fără Dumnezeu nu suntem nimic, dacă uneori neputința ne covârșește, mi se pare că doar ridicarea privirii spre cer, de cele mai multe ori a neputință, revarsă peste noi binecuvântarea. Nu e nici o îndrăzneală e o bucurie, mai ales că te-ai oprit.

îmi îndoi genunchii răscolită mereu de cuvântul maternității
mă așez în fața icoanei să-mi regăsesc sufletul într-un trecut
nu-mi lua cuvântul că totul pe lume e trecător
năpădită atunci de lacrimi
cercetam ușa cu obrazul plin de tristă însingurare
să mă fi uitat smintită de ură ca o nălucă
sau poate norii plumburii rupea timpul a neființă
zdruncinul ființei te îndeamnă să-mi frângi aripile
înainte de zbor

te caut în albastru ochilor mei
spovedanie a timpului trecut

Textul tău mi-a răscolit sufletul a cuvânt și a necuvinte. Doar atât pot spune!

Simplu, fără metaforă, cuvântul dezlegat la adevăr, spus direct, o facere și o prefacere, îmi place cum se rotește cuvântul aici la tine. Voi reveni!

Sugestie: dacă nu ai folosit semne de punctuație cred că e bine să nu fie nici acel punct de final. Apoi titlul mi se pare prea dur pentru versuri, cred că aș folosi:să mă fac una cu voi. În rest îți urez mult sucesc!

sub aceleași zăpezi
dezleaga-mi taina
dăruind surâs

de m-ai atinge
ingemanandu-ne in noapte
impovarati de inalturi
vom face semne doar cu mana

cuvinte in gestul uimirii
taina jertfei sa dezleg
pe-a noptilor file

Poate faci ceva cu versul doi(e doar o sugestie, parca nu suna asa de bine, dar tu stii cel mai bine)

dimineata

dăruind surâs
deschid o fereastră
pasăre de rouă

roua

miros de iarbă verde
picură dimineața
gânduri dezlegate

doar un poem (mic)

suflet pustiit
tainică lumină
frunze argintii

o încercare de micro-poem

Încerc să fac abstracție de imagine – fiindcă mult mai mult mi-ar fi plăcut să văd imaginea după ce citesc acest poem. E primul lucru pe care, fără nici un fel de înțelegere greșită îl reproșez. După ce privirea mi s-a oprit îndelung asupra imaginii, încercând să descopăr versurile am avut o tresărire… Nu spun nimic poate voi reveni fiindcă nu vreau să influențez cu nimic alte comentarii. Nici nu am citit celelalte comentarii sunt aici doar eu și cu mine…
În ansamblu e un text care cuprinde foarte multe simboluri, parcă mă aflu în mormintele egiptene și încerc să descifrez, tu de fapt vorbești despre alte cripte – panteonuri. Asocierea pandantiv – panteonuri e greu de înțeles, e poate trecerea noastră dincolo de noi, când vrem nu vrem, ne poate transforma o mână de artist într-un fel de smarald și putem rătăci de un șnur, ca un semn a celuilalt la gâtul unde buclele se revarsă peste umeri în lumini serafice. Spre această interpretare aș duce poemul tău, decupând imaginea. Dacă încerc să asociez cele două, atunci aș spune: \"Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de niciun rau, caci Tu esti cu mine.\"
Desăvârșirea e poate unirea ființei noastre cu lutul din care am fost făcuți, e un fel de simbioză, dintr-o viață în altă viață, de câte ori cînd privești un obiect nu te gândești dacă nu cumva acolo e și o parte din cineva care a fost de foarte demult ca noi?

Cel mai reușit poem? Nu! Ai alte poeme mult mai reușite decât acesta, dar nici acesta nu e de lăsat așa fără a fi scos la interval. Cînd spun la interval mă gândesc că poate ocupa chiar un loc la recomandate. Dar spun și eu ca alții: cine sunt eu să pot aprecia un text de recomandate? Puse una peste alta – un poem care respiră prin toți porii iubire, doar nebunii din tine pot să se manifeste sub această formă. O naștere din iubire pentru iubire, e adevărat iubirea profundă te naște din nou!

Versurile care o o rezonanță deosebită: le adun gândurile căzute în culoarea ochilor tăi / mereu caprui… întotdeauna mă trezesc singur / dacă m-ai vedea

scriu scriu scriu să moară ei de ciuda că cerul munților e limpede
liniște și somn ești tu cuvinte spuse la lăsatul serii
lumea de azi e doritoareca o caracatiță peste cuvinte
văzut-ai acolo imaginea zilei de azi în dogorire și fruntea ei secționată ușor prin mine ?
nu-i nimeni să-ți semene a trebuit să treacă ceva timp să înțeleg
scânteia iubirii spre mersul zorilor nu te interesează ce se va naște din carnea ta moale
e suficient timp ia cuvintele întregi din gura mea duioase icoane de suflet
doar flori galbene pe ramuri colorează sângele în diferite culori
între mine și tine nu se întâmpla ecoul incert al închiderii făptură plăpândă
rămasă pururi cântătoare să mă ascund între umerii tăi să-mi astup porii de tine
gene lungi catifelate suflet însetat de zgomot și de soare tăcerea dureroasă confuză

hai să-ți închin ție acest cuvânt de vis și nebunie prin vene nu știu chiar nu știu unde
doar gânduri calde și senine
scriu pentru că sunt atâtea lucruri despre care nu pot să vorbesc de față cu tine
de prin gădinii îți voi culege azalee învolburate dimineți
să-ți poarte mîngâiere
sau poate
bine ai venit în zi de primăvară!

De ce trebuie mereu să scriem pentru a da o replică cuiva, nu crezi dragă poetule, că ți-ar sta mult mai bine să scrii versuri de dragoste, sau poate sociale, sau poate…de ce trebuie mereu să ne încrâncenăm de grijile unora sau altora? Eu te-am descoperit ca pe un suflet sensibil, nu pot spune că aici nu scrii bine, dar mi-ar place mult mai mult în altă postură să te regăsesc. Eu am spus și repet, aici pe poezie există un poet – Adrian Munteanu, care scrie cu rimă și așa cum spunea el, rima și ritmul e un exercițiu al minții, e un fel de canon în care trebuie să te încadrezi, așa că, vă stă bine în rimă vouă celor ce scrieți așa. Am ales două dintre strofele care au în ele multă esență și mai ales mult adevăr. Eu nu pot să scriu ca voi, ce să fac? Dar vă admir pe voi și îmi place să recit poezie cu rimă.

Aruncă-n noi vitralii de culoare,
Și sensuri zbat în vechile motive,
Doar culegînd nectarul dintr-o floare,
Nescrijelind palpări exhaustive!

Căci noi sîntem cuvîntătorii ceții,
Iar rima este-n suflet și în gînduri,
Aduct esențe noi, realității,
Așternem azi, o viață, printre rînduri...

Maria Petrescu - = Cea mai buna poezie....de acum 34 de ani

Buna poezie! Felicitari! Te-ai nascut insa mult prea tarziu ca sa mai ai succes cu ea. Cer respiratie nebuna, ce atata lauda...paguba de timp, nu alta, lectura poeziei! Si mai pune-te la punct cu gramatica limbii romane, ca doare rau!
Bafta!
Elora
Petrescu Maria [24.Mar.06 21:23]
-------------------------------------------------------------------------

Spațiul acesta de la comentarii e destinat tocmai acestui lucru, poate nu am eu înțelegerea suficientă referitor la comentariul tău, e un fel de bătaie de joc? Dacă e așa- foarte bine! Eu de foarte multă vreme cred că m-am născut mult prea devreme pentru aceste vremuri, tu ai reușit să mă aduci cu picioarele pe pământ, ce succes să am, unde, si cu ce, sau cu cine? Nu știu cine oferă respirație nebună, poate la telefoanele erotice, dar îmi pare rău nu știu numărul, caută pe google! Asta mă gândeam și eu cine pe cine laudă, ești de fapt al doilea comentator al meu, unde ai văzut atâtea laude, fiecare are dreptul să-și spună punctul de vedere, dar la obiect. A arunca cu roșii din tribună asupra jucătorilor e un act de…lipsa de personalitate. Te rog vină cu recomandari, care gramatică trebuie studiată? Atâta timp cât nu ai nici un text pe poezie.ro. consider că ești angajată pe post de critic… dar să știi că doare rău!

Sorin_ poezie_ iubire – așa pot numi eu omul acesta care se scrie aici în versuri, prozatorul care și-a adunat metafore spuse simplu într-un poem de iubire, să fie de vină primăvara, sau poate dorul, nebunul care a început să bată pe la porți? De unde atâția nori într-un senin de iarbă? Multe întrebări, e vârsta adolescenței în poezie, e vârsta adolescenței în iubire. A mai scris Sorin o poezie, a mai scris versuri, dar erau încercări, e aici ceva de dincolo de el, l-a dus pe drumul adevărat al poeziei – balsamul iasomiei? Nu încerc să spun prea multe fiindcă, deja cred că am spus suficient. Un poem întrebare, un poem căutare, un poem răspuns. Nu te retrage în tine, îți recomand să mai acesezi inima cu asemenea versuri.

Pentru debutul în poezie cu totată responsabilitatea pe care o am îți așez la picioarele inimii o stea căzătoare.

Mircea Florin - Că acest text este sau nu memorabil, doar timpul e cel ce poate proba acest lucru, faptul că te-ai oprit asupra lui e cel mai important lucru pentru mine, nu știu în ce canoane se poate încadra, dacă mergi în pagina mea vei vedea că nu respect un anume canon, e starea mea de moment, și în momentele de răzvrătire versurile devin lungi și parcă nu se mai pot opri. Mulțumesc pentru faptul că ai găsit valențe acestui text, era important pentru mine textul acesta, dar ce era mult mai important era faptul cum va fi receptat și se pare că nu chiar așa de rău. Te mai aștept!

Ionuț Laurențiu - ce frumos ai putut spune ‘’minunat de trist’’ și îți mulțumesc că ai reușit să pătrunzi sensul acestui poem descifrându-l mai ales prin finalul lui, că de fapt acolo e toată esența. Încă ceva referitor la a-l reciti, acum poate nu aș mai avea lacrimi, dar a fost scris în spatele lor. Și îmi place să cred așa cum bine ai spus și tu că nu vom dispare, că pumnul acela de pământ poate fi o ceașcă de lut din care trecătorul să bea apa rece a fântânii. Nu contează unde stă un poem, pe mine cel mai tare mă bucură când am comentarii și mai ales comentarii constructive, comentarii care caută să pătrundă diincolo de cuvânt și tu ești unul dintre cititorii mei cu mari valențe în interpretarea textelor.

Daniela – e aici o dezvăluire de sine, dar a unui sine care răbufnește într-un fel anume, sunt poate, răbufnirile acestea datorate unui anumit mod de a privi lucruile, sau poate neliniștile precare, care se nasc chiar fără voia noastră, poate dintr-un surplus de intuiție. Imaginea copilăriei e singura pe care am prelucrat-o, în rest toul a venit de-a valma, așa ca într-o cascadă, chiar nu reușeam să le mai opresc, doar când am încercat căușul palmei totul s-a oprit ca la un semn, mă și vedeam lutul modelat de sentimetele artistului, de iubirea care prețuiște mai mult când începe regretul. E mai puțin vis aici, dar dacă tu ai mers și spre acestă formă e de bine, era realitatea zilei respective. Azi dacă ar fi să scriu din nou ar ieși altceva, cuvintele dor, alină, iubesc…e rolul lor. Să ne citim cu bine!

Dorina Maria – Am reușit! Ieșirea din anotimpuri e o sintagmă care mă urmărește de multă vreme, acum am folosit-o doar așa în trecere. Mă vei mai găsi la margine de anotimpuri așa că uite azi am intrat în sufletul tău sub altă formă, mai puțin clasică și să știi că mă bucur.

Erika Egenia – Așa s-a vrut a fi poemul acesta cu toate ca a pornit pentru cineva anume, mă bucură că oricare dintre cititor se poate regăsi în postura sufletului așezat în palme. Dincolo de adâncimea cuvintelor ne aflăm noi, cei care așezăm sentimente, punem bazele unui nou așezământ -poemul acesta de aici sau poate altul. Cuvântul își cere uneori dreptul de a fi exprimat, eu încerc acest lucru, dacă reușesc sau nu, timpul e cel ce …

Dana Ștefan – femeia culoare, femei vârtelniță, care caută să descopere în orice formă de exprimare frumosul, e minunată interpretarea ta, ca poem circular, așa s-a și vrut a fi și dacă tu i-ai găsit aceste valențe, ce poate fi mai frumos, și cum altfel aș putea răspunde decât cu admirație. Tu femeie știi a te pleca asupra seminței și să-i dai deja forma fructului necopt, spiralezi culori și le așezi pe forma literelor formând culori de cuvinte. Semnul prețuirii tale valorează pentru mine foarte mult, fiindcă știu că ești sinceră cu tine, ești om al frumosului și atunci sigur că tot ce atingi cu privirea capătă o frumusețe în plus. Îți mulțumesc pentru semne, dar mai ales pentru cuvântul care poartă în el toată frumusețea pământului. Întârzierea mea ca răspuns la acest semn lăsat de tine se datorează yahoo-ului care mi-a trimis mailul abia ieri, de ce? Încurcate sunt căile astea virtuale. Topt respectul meu pentru tine!

Erika Eugenia – inima e mereu cea care știe ce vrea, e cea care chiar dacă greșește se certă singură, acest text e un fel de încercare, un fel de plecare,e de fapt un fel de joc al cuvântului, pentru a încerca să poți trăi sentimentul acesta al plecării, trebuie obligatoriu să te transpui lui. Nu am reușit eu întru totul, dar e o încercare….
Victor – Vreau să facem o convenție chiar dacă nu mă știi, și ai reușit să pătrunzi sau poate ai încercat să mă descoperi în spatele versurilor pe care le-am scris, să știi că acolo e Maria, indiferent ce vers scrie, politețea e în modul cum privești omul, așa că data viitoare – Maria, da? Ai intuit destul de frumos că e un poem de dragoste ascuns sub altă foprmă de exprimare cu multe substraturi, dar mai ales cu multe oglindiri

Dorina Maria- m-ar fi bucurat să știi, dacă încercai o variantă a versurilor, pe mine nu mă supără nimic, mai ales că am de învățat. După cum ți-am mai spus eu nu scriu în vers clasic a fost o formă de exprimare a mea, altă de cum mă cunoșteam eu, o încercare, și mă bucur enorm fiindcă tu te-ai aplecat atât de minuțios asupra textului. Văd că ai început de la strofa a doua intenționat tocmai ca să te poți opri în final la prima strofă, așa cum bine ai remarcat la versul trei există o ruptură, chiar așa am dorit versul acesta că puteam foarte bine să spun: Te naști din nou cuvânt. Iar acel ‘’și‘’de la începutul versului patru din nou îl face pe cititor să se oprească, au fost toate făcute inteționat, acum o explicație ar fi de prisos. Tu ai făcut o analiză, care redă exact situația reală a primei strofe, nu m-am gândit la simetrie. Uite vezi ai reușit să te apropii cumva de ce am vrut eu cu acea oprire, când toate instrumentele încremenesc și rămâne doar murmurul pe care nu-l pot auzi toți, dar tu ai reușit. Să știi că interpretarea ta nu m-a deramjat referitor la: \"neatinsa femeie\" si \"tacerea dulce-amara\" e chiar foarte interesant, eu am gândit altceva, dar completarea făcută de tine dă noi valențe poemului și cred eu, că acesta e rolul poeziei să fie interpretată în cât mai multe moduri posibile. Da, mi-ai fost de mare ajutor, toate acestea le voi avea în vedere cînd voi încerca din nou să scriu ca aici. Te aștept de fiecare dată cu mult drag. Cine își mai face timp acum să analizeze un text sub toate aspectele lui?