Maria Prochipiuc

Femeia - o salcie zâmbitoare prinsă în mrejele unei iubiri sau a unui sacrificiu...strada curgea ca o lava și mă întreb in afara unei imbrățișări pietrificate , nu cumva îmbrățișarea lor a pietrificat lava? iar frunzele de salcie, ce altceva ar fi, decât inimile lor?!
Varianta mea!

Timpul este prea lent pentru cei ce așteaptă, prea nesigur pentru cei plini de frică, prea lung pentru cei în suferință și prea scurt pentru cei ce se bucură.

Pentru cei ce iubesc însa, timpul nici nu există !

Să presupunem un oraș, iar în acest oraș, o casă
În această casă să presupunem o cameră,
Iar în această cameră să presupunem pe cineva...
Stând în întuneric
Stând și plângând,
după cineva care tocmai a ieșit... și a stins lumina
uitând că este acolo.

fericirea vine ușor...prin somn își pune mâinile pe piept

versurile tale tind să mă ducă spre noi experiențe, încerc pictura pe oglindă cu frumusețea culorii tale. Ești mov și te afli undeva unde se face tecerea spre ultravioletul invizibil... undeva între știut și neștiut, doar clapele pianului țin echilibrul între impulsivitate și sensibilitatea caldă a florilor aprinse cu surâsul
mov al unei ultime fraze adâncite-n visare

Proza ta îmi aduce mereu zâmbetul pe buze, vii cu realități ale vieții așternute pe hârtie într-un mod obișnuit, mulți vor spune că nu aduci nimic nou, eu însă pot argumenta că îmbinarea povestirii cu dialogul te duce spre o lectură plăcută. Inventivitatea te individualizează. Curios cum te cunosc din scrierile tale, nici nu mă gandeam că nu mă voi trezi cu-n telefon în noapte și să aud vocea lui Sache : dragă am făcut rost de semințe de pătrunjel , nu vrei să mergem să ascultă cum bate inima pământului? Te aștept cu ceva beton să-ți pot lumina noptile !

ninge peste lume
cu mirese albe
triste si tacute
Prima strofa porneste trist, e oare tristetea iernii
care isi ia ramas bun si nu oricum ci in monor mi-ar place intr-un re minor poate fi si major- daca tot e poveste...ultima strofa
e plina de viata
Placut citirii si auzului:

am s-opresc ninsoarea
am sa-ntorc zapada
am sa-mbrac mirese
in alb si vernil
sa chiuie viata
sa danseze muntii
sa bata din palme
luna lui april!

Liviu,
ma bucur ca ai reusit sa patrunzi printre gandurile mele si chiar sa stai la taifas cu ele, da te-ai oprit acolo unde era misterul-prisma ( nu prispa- si mie mi-ar fi placut)si raman cu selectarea ta ... solida?

Am citit,dar pentru un comentariu mai amanuntit voi reveni mai tarziu.

Dacă aș fi lacrima din ochii tăi, m-aș rostogoli pe obrazul tău, iar la marginea zâmbetului ți-aș scrie: timpul trecut a fost frumos, cel prezent l-ai dat uitări, iar cel viitor, e mult prea departe!
Căldura lacrimii tale are puterea să topeasca noianul zapezilor , adunate în picătura de ploaie și să le transforme în raze de soare!
Uneori arsura lacrimilor îmi strânge inima de parca vrea să-i sufoce și ultima sperantă! In lacrima de pe obrazul meu vei descoperi foșnetul frunzelor, glasul cristalin al inimii cu care doream să-ți cuceresc sufletul! Mă întreb: tu ești cel rătăcit printre muritori și mă cauți să mă fericesti? << Aș vrea ! >>
Lacrima mai poate fi picătura de rouă care alină seceta unei iubiri neimplinite. Sufletul meu e ca o lacrimă ce se revarsă în oceanul iubirii!

Cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit așa de mult să plângă și n-au putut\" ( L. Blaga)

Noapte de Decemvrie

Am schimbat ordinea literelor...

O revenire în plină primăvară cu un peisaj tablou de iarnă, m-ai încântat cu frumusețea versurilor:
E noapte adancă,
decemvrie târziu.
și codrii urlă,
de atâta pustiu..
................
Nămeții sufocă
glasul pădurii,
lumânarea se stinge
în umbra lunii.

Stii bine, vina nu este a mea!

Dragă Marina,
aici nu este vorba de desnădejde, a fost ceva frumos, poate prea frumos, dar care în aduceri-aminte lasă o urmă de tristețe(sper trecătoare)parcursa deja. Ma bucură vizita ta!

Daniel, cuvintele nu reușesc întotdeauna să spună simțămintele, veselia mea de duminica era o tristețe ascunsă sub zâmbete și cuvinte, încercam să-mi dovedesc că sunt eu - Maria( cea pe care ai cunoscut-o într-un sfârșit de toamnă târzie) Fericit cel ce m-a adus în starea... și eu?

Durerea face parte din viața noastră, dacă viața ar fi percepută numai pe principiul plăcerii, ne putem întreba cum este posibilă și acceptată neplãcerea? Uneori durerea poate fi ascunsa, cel care are o durere sufleteasca lupta cu el, dar singur nu reușește mereu, a te lupta singur pare a fi masochism.

Doar cine n-a trăit așa ceva
doar cine n-a avut la poartă steagul
nu poete ști cum fumegă o stea
și-n prăbușirea ei îți arde pragul

Nu poate înțelege de ce taci
de ce îți fuge totul sub picioare
azi vă depart tranșee lungi de maci
fiindcă durerea altuia nu doare

Tu ești la o răscruce, el e viu
tu te cumineci, el se ospătează
în tine burnițează a pustiu
el are tabieturi de amiază

Împacă-te cu soarta, spune el
dar cât de simplu e să dai povețe
tu ești precum un front după măcel
iar el e stânjenit din politețe

Îndepărtate lumi, răspântii mari
el niciodată n-o să te priceapă
până-ntr-o zi, când cerbii funerari
și din căușul lor vor cere apă
Corneliu Vadim Tudor

N-am prea inteles pentru ce s-au acordat stelele.
Imi amintesc de un anunt mai vechi de pe site (din pacate nu am datele exacte) unde se spunea ca a murit unul dintre membrii site-ului. Textul respectiv era recompensat cu stele. Nu mi se par firesti recompensele de genul asta.
Este laudabila doar intentia autorului.

Draga Idealia, daca ai așa o mare nelămurire, steaua mea reprezintă acea lumină (nu pentru text,cu toate că merită și textul) aprinsă pentru veșnicia celor care au murit pe nedrept... mai mult de spus... e prea mult... tac trist!

Sorine, nu s-a întâmplat nimic cu mine, sunt la fel- Maria, doar stările noastre interioare ne fac uneori să ieșim din nomalul normal.
Ca orice jurnal oricât de personal ar fi, poate fi citit și trăit uneori, alteori ne regăsim în cuvintele celulalt și e minunat...

Iubire de Martie, cate una pe luna?
E greu parca sa patrund in misterul cuvintelor tale, mai ales ca totul pare rispit in umbre, doar vantul cu ironia lui, mai vantura cate-un cuvant aruncat spre neant de catre fulgii de nea. E chiar iubire sau doar imaginea unui vis de iubire?

Realizari:
mimetic, clătesc vorbele tale în aur,
izvoarele-ți curg unde au cerbi de mers,
Sufletul tot s-a pogorât până-n geam,

Fac un gest pe care sunt sigura ca l-ar face oricine, aprind o lumanare!

14 Martie- Limbajul florilor- Cuvintele florilor sunt parfumate , ele au un limbaj aparte... ma plinb prin lumea florilor, descifrez sensibilitatea cuvintelor... albăstrelele prin delicatețea lor, pline de slăbiciunea anemonei se pierd în iubirea și puritatea trandafirului. Cactusul plin de suferință profită de frumusețea magnifică a calei declarându-i : ești în inima mea!
Puritatea crinului nu se lasă ofensat de crezantema galbenă îi spune garoafei roșii că inima lui este asemenea unei torțe și că nu o va uita niciodată.
Iasomia în abundența ei de dragoste îi mărturisește liliacului că tinerețea și inocența lui i-a dat primele emoții ale dragostei. Narcisa galbenă se topește în tăcere de dragostea neîmpărtășită către trandafirul alb, care simțind fiorul îi mărturisește cu inima în flăcări: sunt demn de dragostea ta!

15 Martie- Prietenia ideala dintre un bărbat și o femeie este atunci când fiecare iubește pe altcineva (spunea cineva). După un timp am înțeles că exista un adevar, nu poți iubi efemer, ca pe oricare altcineva și totuși ce mă atrage spre aceasta prietenie ( de acum ) este mult mai mult decât dragoste.
Starea de necunoscut m-a ancorat în zile și nopți când limbile ceasului înțepeniseră într-o liniște apăsătoare și nu mai știu nimic , ci doar faptul că trebuie să rămâi, căci altă soluție nu există…

16 Martie - Despre rugăciune

Doamne, fă-mă unealta păcii;
Să seamăn dragoste acolo unde este ură,
Credință acolo unde este îndoială,
Nădejde acolo unde este deznădejde,
Lumină acolo unde este întuneric,
Bucurie acolo unde este întristare.
O, Învățătorule Sfânt, fă-mă să doresc
Nu să fiu mângâiat ci să mângâi,
Nu să fiu înțeles ci să înțeleg,
Nu să fiu iubit ci să iubesc;
Căci dăruind suntem dăruiți,
Iertând suntem iertați,
Murind suntem născuți spre viată…
( Sf. Francisc d` Assisi )