Maria Prochipiuc

Mărturisire:

Sunt pentru prima dată ( așa cred ) la textele tale și vreau să remarc tehnica de prezentare a subiectului.

Prezentarea evenimentelor( mai mult sau mai puțin sângeroase)de la noi, ca apoi să ajungi la ce ți-ai propus.

Principala acuzatie impotriva acestui film este prezentarea explicita si in cantitate mult prea mare a violentei. Dupa cum s-a exprimat un nene pe care l-am auzit eu: in filmul asta e unul care mananca bataie de la inceput si pana la sfarsit. Asa e. Iisus este batut in 80% din pelicula lui Gibson. Insa filmul se numeste \"Patimile lui Iisus\" asa ca prezinta pedeapsa pe care a indurat-o nevinovat Fiul Omului. Ca scenele filmului sunt prea sangeroase? Chiar asa aveau loc pedepsele corporale din acea perioada. i>

Chiar azi merg să văd filmul și poate voi veni cu un comentariu concret.

Bine ai venit!

Cred că de la etajul 11 lumea poate fi văzută în ritmuri mărunte de ploaie.
Inspirație și succes!

Îi vine rolul ca mănușa
Dar când începi să o asculți
N-ai da pe vocea ei
Nici... doi bănuți

Licuricii fugeau iar păsările nopții , prin tufișuri luminau cărarea picurând cu stele… S-a făcut dimineață !

Mulțumim pentru informație și felicităm pe cei care vor apare în volum.

22 Aprilie -

Aripi de vânturi ______ adierea ușoară a gândului picurat de lumina lumânării poartă pe aripi de vânt lacrimi încă neplînse adunate ca-ntr-o poveste… și vântul adie peste dealuri scânteind vrajă și cântec ca un Zburător peste soarele speranței. Am trimis vântul în căutarea cerului fără nori, acolo unde roțile trenului au încremenit în așteptarea ultimului OM pierdut prin amănunte. Adierea lui plutind peste păduri și râuri își plânge clipa: Păcat că nu mai încapi în lumea lui! Dar el vântul, cunoaște brațele care în straturi de bucurie te clădea peste noapte ca într-o nuntă a regăsirii!

Iubita mea , șoptește pana plecată de acasă , lăsând cuibul pe mâna unor versuri rătăcite…vreau s-o iau de la-nceput, mă cheamă drumul necunoscut din tine… Și vântul clădește pe rafturi de spuză… ochi senini - când verzi, când negri, uneori albaștri, așează ninsori pe tâmple… și-n fiecare noapte se minte …te voi iubi!

23 Aprilie –

M-ai mințit? - Mă-ntreb în fiecare noapte! Răspunsul rămâne dincolo de vremuri, acolo unde fulgerul își găsește nemurirea în pustiuri de inimii, unde doar moartea încearcă să le spele.
Năluci prin noapte umblă și îmi șoptesc aiurea…Eram la prima sărutare! Cine ar fi putut spune că primul vânt aduce… doar …adio! Și îți aud ecoul durerii plângând în mine cînd noaptea bate în geam… e prea târziu ca flacăra să arda-n DOI!

18 Aprilie -

Străinul din spatele ecarnului_______intri,... incerci,... iar intri,… aștepți… cineva te vede …și te abordează,… formule deja cunoscute, unele directe altele doar așa la întâmplare,… imaginația începe să se joace cu tine. Cel de dincolo nu are chip, tu intri în joc… te prinzi…nu-ți dai sema că ești o realitate, pe când celalalt e doar o imagine pe care încerci s-o construiești din dialog. Dacă uiți de realitate așteptările tale încep să sufere… azi nu a venit… ce s-a întâmplat?…poate mâine… uiți că e doar o imagine pe care, poate doar tu ți-o formezi. E un străin călător…îți spune că îi place de tine …gândurile sunt gemene și în final…iubire???
Te iubești în cuvinte și versuri, se regăsește acolo în tine, sperând mereu că o data vei ieși în drumul lui sau al ei și… că ai putea să-i fii alături… să-ți simtă inima bătând dincolo de semne și cuvinte…

19 Aprilie-

Neclintit(ă) ca stânca_____ e mult, e puțin să fii neclintit(ă)? Și sâncile pot fi mutate din locul lor, doar prin credință și răbdare poți rămâne neclintit- în sensul că nici o furtună nu te poate întoarce din drum.

Dacă tu ai fi iedera care te prinzi ca zborul păsării de inima mea, eu stâncă fiind … mă voi clătina… să fii doar vântul de seară șoptind pe înălțme, mă voi clinti prin ramuri ca timpul să se cearnă printre noi. Iar când marea rădăcinile-mi vor mângăia, mă voi balansa pe valuri cu un zâmbet plutitor peste anotimpuri. Cauta-mă! Sunt stânca care freamătă la tâlcul cuvintelor, atunci când mâna ta îmi mângâie sufletul înghețat…atunci când îmi dezbraci pământul de albastrul cerului, iar vraja basmului începe să ardă taina din mine…și voi rămâne așa!

20 Aprilie –

Amurgul serii _____E minunat ca în amurgul serii, să privești în noapte povestea zilei, a unei zile care ți-a adus sau nu bucurie, a unei zile în care ai dăruit gândurile tale uitate undeva în largul mării sub aripa valului. Povești necunoscute cântate doar de glasul mării cu vocea domoală și plete argintii crestate în asfințitul roșu, acolo unde cerul plin de lună , împletește cunună cu ultimele raze ale soarelui roșiatic. Te aștep în amurguri… muguri… să străbatem cu aripa gândului noaptea care se apropie…


21 Aprilie-
Nu-ti voi fi mireasă_____mă îmbrăcasem nu de mult în albastru cerul , așteptând să vii cu zurgălăii iernii târzii într-un sfârșit de Făurar, atunci când flăcările s-au transformat în scrum și orele au devenit stânci, despărțindu-ne gândurile, amintirile și pe noi…Iar clipele au devenit ore care mareau distanța în zile, apoi în luni… si cine mai știe…era un opt întors spre infinit, care, în loc să scurteze drumul mai mult l-a adâncit în tăcere… o străină pierdută în zori de zi sau în amurg, dusă undeva spre chemarea apelor ce poate vor deveni izvor…

Furat mereu de amintirea lor,
În toate-aceste întrupări celeste
Îl regăsesc pe unul Creator.

OMUL- un univers în care poți descoperi atâtea mistere , dar mai ales Femeia făcându-și altar , unde în altă parte decât în coasta Bărbatului ?

Cine altul poate fi poveste, decât POETUL!

Furat mereu de amintire... și să-l regăsească în toate pe UNUL numit: CREATOR!

Ați transmis salutări dar mai mult nimic??? - asta era și concluzia mea, așteptam să vină cineva care să mă analizeze să-mi spună ce și cum.

Am încercat după cum bine ai sesizat să pătrund în miezul prozei și fiecare rând al lui Freelancer îl transformă într-o pânză de paianjen …(ți-a plăcut și ție altfel nu m-ai fi putut citi pe mine atât de bine ). În momentul când îți place ceva, când te regăsești acolo e ca și cum ar fi casa ta… câteodată citind nu te mai saturi… cred că acesta a fost scopul final, nu?

Tu îmi zici mie că eu m-am prins atât de tare … și fiecare rând …îl transformă într-o pânză de paianjen din care se chinuia apoi să iasă… dar parcă nu vroia…iar altă dată parcă dă foc la pânză și scapă cât ai clipi… dar simt că ai intrat și tu , găsindu-mă pe mine vinovată de acest lucru ești sinceră… am reușit prin tine să intru în proza lui Freenlacer fără să îl citesc…Am citit comentariul tău, apoi proza pe care ai descris-o… ( mă așteptam să faci invers dar cred că e mai palpitant așa, nu întâmplător am pus linkurile). De fapt dacă mă gândesc acum ăsta era și scopul să fac cunoscută proza autorului și poate din curiozitate măcar să fie citită, dacă am reuși și acest lucru mă bucur.

Te cred că m-ai parcurs / l-ai parcurs, cap-coada fiindcă îmi spui că am fost nedreaptă cu una din proze. Am să-ți mărturisesc ceva referitor la ce ai sesizat - Iartă-mă- nu am făcut descriminare, despre iubire puteam să vorbesc la nesfârșit, dar ceva de acolo m-a oprit ca într-un moment de reculegere…( încă nu am părerea autorului să știu dacă am intuit corect)… acum cred că ai înțeles de ce nu am putut spune mai mult…

Cuvintele tale … am spus prea multe… să fii sănătoasă Maria…te îmbrațișez și te pupic dulce… e prea mult pentru mine, dar, asta e… Maria!

M-ai impresionat cu tot ce-ai scris!

Te aștept de fiecare dată să fii sincer nu cu mine ci cu scrierile mele…( oricum acolo sunt eu) și când spun sincer mă gandesc sa-mi arăți și greșelile…

Revin
Tăcerea mea referitor la:Nu comentez, fiindcă textul îmi impune acest lucru- a vrut să fie un moment de reculegere...

Lumina se-nalță prin stropii de ploaie
și aeru-i umed, ca botul de lup,
iar apa de roșu tot curge, șiroaie,
pe geamuri, când liniștea roțile rup.

M-ai impresionat cu acest text, am încercat să te descopăr, ai schimbat iar direcția!
Nu comentez, fiindcă textul îmi impune acest lucru.

Realizări /b>

săpase culoare
culcuș
aveau morții
leagăn de pluș
inima pasăre
îi era un bilet numai dus
E liniște, trenul se-ascultă pe sine
și gemene clipe se-nchid într-un turn,
și geme pământul, prin noduri clepsidră
se rupe din maluri, deodată străpuns,
când schijele-mprăștie colții de hidră,
se face-ntuneric de-atât sânge plâns.

îmi vedeam liniștit de ale mele mimând în calm viața surprins de lacrima din cele ce se pierd

Fiecare cuvânt luat în parte are semnificația lui, dar luat în contextul poemului tău, capătă o multitudine de sensuri, înmugurind talentul cu fum de naștere, iar din fiecare mugur va crește o floare.

Încerc să-ți învăț alfabetul de gânduri al poeziei, să mă adăp de la izvorul inspirației și să mă bucur de cuvinte atârnate într-un portativ cu măsuri de metaforă, întind palmele ca să te prind atunci când te scurgi spre timpul meu ca un ceasornicar în ticăit de verb iar argintul tâmplelor mele nu va recunoaște că ați stricat lemnul veșnicei pentru un chip îmbătrânit și îmi place că reușești să te lași criticat de morți tulburat de vii... în metafore diforme

Să ascultăm serenada trubadurilor, chiar și a celor miloși

poftim poftim poezie ia-mi sufletul fii sinceră întoarce lumina în lumină
fură-mi drept vers noaptea învierii
fură-mi drept rimă răstignirea
fură-mi drept viață nașterea

Felicitări pentru locul obținut în concursul de poezie!

vom mai vorbi, nu-i așa,
despre îngeri

Tu esti cel care ne mai aduci din când în când câte un înger și pe tâmple cuvântul, unde te poți întâlni , decât departe, înalt într-un zbor colorați în roz și purtați printre noriapoi ne vom mai pierde în noapte // vom mai adormi peste zi

Realizări:

pe tâmple cuvântul
colorați în adins de-ntristare
în brațe cu alte iluzii
rodul tăcerii de-un ceas
aripi fără rost scrijelind în cetate
pe ziduri cărări spre adânc...

pictate umbre îmbrățișate
… la piciorul muntelui ne primeau …
Frumos decorul pentru regăsita iluzie si mai ales trăite într-o singură zi după țipătul // roșu si noapte e doar pentru iubire?
Da pentru că ziua respiram liniștea // așteptînd să crească ploile

O altă Gabrielă!

Dragă Mihaela,
Am să-ți fac o mărturisire – am citit toate textele pentru concurs, căutam valoarea lor, dar încercam să descopăr și autorul, te-ai ascuns minunat sub versurile Pe de o parte tu, cu o jumătate de rană
Pe de altă parte eu, întregind suferințe...
Nu-ți spun mai mult fiindca cred ca deja stii.

Sunt plcut impresionată de poezia ta!

Felicitări!

Multumesc tuturor celor care au poposit aici , mulțumesc pentru gândurile voastre!

Așa cum a zis și Mihai, mă bucur că existați și mai ales că suntem împreună, suntem o familie numeroasa si e mare bucuria cand toți gustă din preaplinul celuilalt.

Am vrut să scriu mai mult , am vrut de fapt să explic povestea acestui text , o voi face poate la întoarcerea lui Mihai.

Să te întorci sanătos, te așteptăm cu drag în marea familie a poeziei.ro!

16 Aprilie

Misterul – viața cu toate contradicțiile ei este un mister. Încerci să înțelegi pentru ce te-ai născut, dar nu poți înțelege de ce trebuie să mori. Descoperi în tine o ființă plăpândă, dar plină de sentimente, totul pare efemer, un efemer care ascunde misterul. Nu poți pătrunde taina unui suflet și mai ales a unuia călător, de unde să știi ce ascunde sub pânza străvezie, încerci să pătrunzi și în momentul când crezi că ai sfărâmat misterul, te înșeli amarnic fiindcă el ascunde un altul și un altul...

17 Aprilie

Și mâine e o zi – Azi , lumea se sfârșește pentru tine, ești trist și îți spui: Va fi și mâine o zi dar știi bine că acel mâine va fi tot un AZI, poate mâine vei reuși să zâmbești atunci când soarele va scăpăta primele raze, poate zâmbetul va fi cel care îți va acoperi chipul cu blândețea lui mângâietoare. Esential e să fii încrezător în tine, să nu te vestejești precum firul de iarbă sub arșița soarelui necruțător, trebuie să fii ca piatra peste care trec râuri și chiar dacă o mută din locul ei va fi mereu piatră și poate MÂINE, cel de AZI îți va umple golul din inimă cu iubirea ce va șterge și ultimul rid. Da, și mâine e o zi!

15 Aprilie

Depărtarea- se pare că te apropie foarte mult, dar te bombardează cu o liniște de nedescris, îți încerci puterea de așteptare ancorându-te în realitățile cotidiene, te duci spre amintire... cum te ascundeai în frunzișul toamnei căutând sentimentele ascunse sub fulgii sprințari de Noiembrie, îți amintești privirea care căuta disperată căldura inimii...cauți dulceața cuvintelor care ți-au schimbat gândurile și drumurile...apoi cobori adânc în tine ca să scurtezi depărtarea, să aduci infinitul într-un anumit punct … scurtezi depărtarea cu puterea luminii…Oare depărtarea are gust? Da are! Guști cuvintele, simți lacrima de bucurie când ploile cad… deja ți-ai prins buchete argintii…te prinde melancolia să auzi, să vezi … îngheți de frica cuvintele nespuse și te plângi că depărtările ne se pot apropia…

14 Aprilie

Mereu-mereu_____Nu știu de ce se întâmplă mereu exact așa cum nu vrei să se întâmple, mereu fugi, respingi, ești mereu într-un v-ați ascunsălea perpetuu, ura îți cuprinde sufletul, trupul, cu aceeași patimă cu care ai putea iubi și totuși din această cauză nu poți iubi pe altcineva, din cauza acelui CINEVA. Ajungi undeva pe marginea prăpastiei cu piciorul ridicat spre hău,... încerci să te îndepărtezi undeva departe de lume, sperând să-ți regăsești liniștea și șansa de a începe un nou drum, simți că parcă ți se limpezește orizontul și parcă totul începe să se ordoneze, acel cineva era parcă elementul perturbator care arunca în aer toată liniștea ta.

De ce acest joc? Unde se poate ajunge? A dispărut, și te bucuri. Și totuși îl cauți prin cuvinte și necuvinte, prin vedere și nevedere, orice încercare de a-l scoate din minte e sfâșietoare, îți apare în vise, în coșmaruri, ți se pare uneori că îl zărești acolo unde l-ai văzut prima dată, ești ca un alcoolic rămas fara băutură, singura amagire e doar visul, acolo ... dar nci în vis nu îți poate vorbi, visele te înconjoară cu tristețea... în vise te pierzi sub protecția brațelor, te cuibărești la piept și simți că iubești, simți de multe ori căldura pe palme... ești bolnav de prezența în vis și de absența în realitate...