Stropi cât roata carului
cad. Şi cad. La întâmplare.
Rând pe rând, valuri de mare
deschid poarta cerului.
Răpăie tobe pe sus,
s-a dezlănţuit şi vântul;
se ascunde tot pământul
în perdeaua
Hai şi tu, nu este greu,
priveşte desenul meu!
Întâi, creta alburie
pune casei temelie.
Din margini, pe rând luate,
linii drepte-s ridicate.
Un pic mov, portocaliu,
roz deschis ori
Mâinile i s-au veştejit
de griji şi griji
picioarele au uitat
sprinteneala tinereţii
a venit seara peste ochi
sunetele s-au ascuns
în semne de întrebare
însă inima
din locul ei
cântă despre
Strânge-mă în braţe, mamă,
plec să-mi urmez visul,
soarele este al meu,
inima sporovăieşte întruna,
îmi văd gândurile
fără margini,
nu am mai simţit aşa!
Am încălţat pantofii cei
