Maria Mihăilescu

Realitatea, în sine, nu se modifică. Doar în mintea omului capătă nuanţele cuvintelor lui. Cuvinte care, negreşit, au preţul lor, construindu-ne un sens.

Din când în când, omul alergând în căutarea răspunsurilor care să-i hrănească
nevoia de a fi înscris în cerc, se opreşte pentru a-şi înţelege fericirea. Cât
recunoaşte din ea, negarea fiindu-i la îndemână? Pentru mulţi, iubirea este un cuvânt în afara sinelui, neprimit din cauza constângerilor unei lumi pe care o
invocăm cu strigăt de lebădă.

Sunt un gând cu primele două strofe.
Pentru unii, toamna poate că nu mai există.
Continuaţi-vă muzica!

1. "să nu fiu scăpat din vedere", "cred în cele zece porunci necondiţionat" -
satisfacerea unui ego mimând cunoaşterea.
2. Lumile curate vor avea acelaşi cer. Ne convine? Dumnezeu ştie!

Nimic mai frumos decât a găsi calea care urcă tăcerile spre acel undeva întotdeauna iubind.

Excelent optimismul!
Între oameni, lumea măsoară. Dacă am ieşi din ea considerând-o piedică în calea
aspiraţiilor noastre, ne-am arăta fie autosuficienţa, fie respingerea durerii
pe care ar provoca-o evaluarea celorlalţi. Singuri, cui am dovedi că merităm primul loc? Orice joc presupune parteneri.
Să îndrăznim, dar! Înţelegând.

O frumoasă scrisoare de dragoste: iubirea iubirii. Nuanţele curg în lacrimi de vioară.