Poezii

Stropi cât roata carului cad. Şi cad. La întâmplare. Rând pe rând, valuri de mare deschid poarta cerului. Răpăie tobe pe sus, s-a dezlănţuit şi vântul; se ascunde tot pământul în perdeaua

Hai şi tu, nu este greu, priveşte desenul meu! Întâi, creta alburie pune casei temelie. Din margini, pe rând luate, linii drepte-s ridicate. Un pic mov, portocaliu, roz deschis ori

Mâinile i s-au veştejit de griji şi griji picioarele au uitat sprinteneala tinereţii a venit seara peste ochi sunetele s-au ascuns în semne de întrebare însă inima din locul ei cântă despre