Maria-Mihaela Pop

imi place simplitatea textului, are iz folcloric, dar \'cat mai esti culpabil\' pare disonant; cred ca farmecul acestei poezii sta in directetea adresarii, de aceea as sugera ca mici fragmente (care nu aduc informatii semnificative) sa fie eliminate. varianta mea:

un om murea pe un câine
și câinele îi spunea:
mori omule
mori pe mine
acum
cât te mai pot lătra

și omul murea.

murea pe un câine

Atoreferentialitate scrisa in asa fel incat sa-i induca cititorului, pana aproape de ultimul vers, o falsa nostalgie pentru un \'jumatatoi\'. Dar la Dana Banu sinele isi sare sinea din doua-n doua trepte, absenta va trece mereu pe langa prezenta lasand dualul personaj neimplinit. Poate doar scrierea, ca un punct nodal, aduce prezenta in absenta, impaciuind scindatul eu.

As zabovi asupra observatiei Monicai: oprirea in circumstantialul de timp. Ad-verbul devine punctul nodal al poeziei, moment al intersectiei trecut-prezent, amintire-traire, dobandind statut atemporal. Ca un ochi deschis spre text, singurul capabil sa cuprinda \'totul\' scrierii, vara nu mai e anotimp, ci acelasi timp, inchis in sine si mobil doar in spatiul ce-l designeaza.

Asa cum se intampla uneori la citirea unui text, imaginea prima refuza sa-si recunoasca subordonarea fata de imaginea ultima. Sensul incremeneste undeva in clipa nasterii lui. Doar asa pot sa-mi explic asocierea scrinului bunicii cu Venus cu sertare a lui Dali, care intrupeaza totodata si una dintre figurine, sau a micului personaj cu acel copil geopolitic urmarind nasterea omului nou. Intr-un cuvant, perceptia-mi suprarealista s-a transformat intr-o pre-simtire a sensului.

Directia depinde in mare masura de pozitie. Aflandu-te intr-un punct, ai sansa de a merge inainte, cu spatele spre inapoi, dar in momentul intoarcerii fetei catre inapoi directia se inverseaza. Citesc mersul tau ca o metafora a poeziei in general (multiplu de sens), dar si ca o ilustrare a starii ei de acum prin atingerea acelui punct de tensiune in care singura modalitate de a inainta e mersul inapoi. Am inlocuit \"viata\" cu \"poezia\", iar \"eu\" cu \"poetul\", lecturand o scriere despre scriere. Coincidenta? Cam acum 2 ore am dat si peste o poezie (de Humberto Ak\'abal) care mi se pare oglinda versurilor tale:

Memories

Now and then
I walk backwards.
It is my way of remembering.

If I only walked forward,
I could tell you
about forgetting.

Frumos metapoem, cu cioburi colorate artistic, cu eclipse si caleidoscopuri vandute sub valoarea reala tocmai pentru binele gloatei imbatate de atatea kitschuri. Sa speram ca pravalia va ramane deschisa cat mai mult timp.

Moneda e prefacuta si ea in cioburi...
Cu respect,

Desi ai fost incurajata sa continui cu poezia esentializata, mi se pare ca te prinde si aceasta forma a scrierii ce se deschide nu doar la nivelul versului, ci si al comunicarii. Curgerea e mai fireasca, imaginile se cristalizeaza intr-un tot, semnificand.

As reveni asupra formularii \"eram echidistant de durere\" si \"alunecare in agitare\", in rest \"visul\" \"e-n floare\":)
Cu drag,
Mihaela

Imi cer iertare ca dau buzna cu o urare de la multi ani si sanatate intarziata, dar nu m-am putut abtine dupa ce-am citit textul cu inculpatele. M-a binedispus pe toata saptamana, si pentru ca viata e lunga si e nevoie mereu de un zambet, am sa poposesc cu siguranta pentru mult timp pe pagina sarbatoritei. Am ramas placut surprinsa de eseul dumneavoastra, gandindu-ma ca iata, se poate face schita unui scriitor si de catre confrati. Atunci mi-am amintit de Steinhardt, daruind vei dobandi; cu siguranta ca daca n-ar fi fost atat de mult daruit, n-am fi primit noi acest eseu. Asa ca multumirile se impart la doi, la fel cu urarile de bine.
Cu respect,
Mihaela

Am citit comentariul privitor la necesitatea unui nou curent (dincolo de postmodernism), am facut si o incursiune prin textele tale si am vazut ca vrei sa oferi altceva. Sper ca vei inlocui strigatul deznadajduit, mai mult demascat, uneori zambet, cu o noua forma a rugaciunii; cuvantul, daca nu e blestem, e ruga...Poate sfatul meu te va face sa zambesti sincer, dar cred ca e in concordanta cu povestirea care spuneai ca iti va ramane in amintire, de aceea am indraznit. Iti reamintesc si ca primul revoltat n-a reusit sa fie decat un imitator...al cuvantului. Dar cum nu putea rosti o rugaciune, a napustit potop de blesteme. Apoi ni le-a soptit noua cand n-am mai avut taria sa ne rugam.

\"Oh, cerul e un alt domeniu de referință.\", iar poezia nu mai poate comunica inocent cu trairea, acum alt cer ne locuieste. Taramul cu granite de ceata ascunde o lume ce-si revendica propriile obiecte, adevaruri si legi. Totul devine posibil in postmodernism, minciuna se poate institui ca adevar fara jena, fictiunea o apara. Chiar cu pretul devalorizarii... iar o parabola despre aceasta tentatie nu se poate face decat prin contaminare...
Totusi,ramane placerea textului, mai ales a unui astfel de text.
cu respect,
Mihaela

Desi astazi pare a nu se mai termina, astept in orice clipa sa apara la geam poetul cu poemul in brate. A, iata-l! O frumusete!
cu respect,

\"Momente de grație ale unui popor care, mai apoi, a pãrut primul uimit de ele\".
Nu pot sa fac pronosticuri, in parte pentru ca mi-e frica de scenariile ce le-as putea imagina, apoi pentru ca istoria noatra mi se pare atat de neomogena, e formata mai mult din timpi disparati decat dintr-o curgere continua, incat e dificil sa vezi mainele. Desigur, cauzele sunt diverse,pornind in primul rand de la pozitia geografica, dar cel mai semnificativ mi se pare faptul ca n-am avut ragaz sa gandim inainte sa actionam. A trebuit sa profitam de momentele care s-au ivit din convingerea ca n-o sa ne mai inatlnim cu ele. Speriati ca alta nenorocire se apropie, ne-am grabit sa imbratisam tot ce parea promitator. Da, am suferit din cauza comunismului, dar sa recunoastem ca a existat pamantul propice ca el sa creasca. Sau a fost creat. Julian Barnes spunea ca dupa 25 de ani nu mai avem voie sa ne invinovatim parintii pentru ceea ce suntem. Sau trecutul pentru prezentul in care ne aflam. El e acolo pentru ca sa invatam ceva din experienta unui neam, si nu ca sa-l cosmetizam faurindu-ne o compensatie pentru acum. Cred ca admitandu-ne greselile avem sansa sa le indreptam. Valorile exista, modele iar, si nu cred ca se gasesc in Occident, ci in noi. Poate e timpul sa vedem ca Romania interioara nu exista fara cea din afara. Caci nu putem fi noi insine fara de ceilalti. Sa furam un pic de ragaz spre a ne cunoaste, ca sa nu mai fim uimiti.