Maria-Magdalena Jindiceanu

Am lăsat iar înserarea să cadă În voia sa, albastră, pe ape Am lăsat stelele sa răsară ușor Și le-am numărat fără chef Pe ponton cineva citește în apus Nu mai e nimeni pe plajă Nisipul se

Munții înțeleg ce pajiști trebuie sa-și inunde cu soare? Din șoseaua aglomerată se ridică sunetul unui cd-player, Norii amenință surâsul meu și plouă cu raze oranj. Nu văd piscurile în ceață și mă

Dacă doresc, pot pleca într-o călătorie Într-o lume ilogică și prea puțin reală. Acolo pot căuta lucruri pe care le caut și aici Dar s-ar putea să difere ca importanță. Acolo s-ar putea ca

Am intrat într-o adresă veche de e-mail pe care ne scriam scrisori, tu și eu. Scrisorile le-am șters demult, nu am mai trecut pe acolo de ani. Pustiu... Yahoo îmi cere lămuriri. De ce nu am mai fost?

Ne-am născut? Mâna stângă o caută pe dreapta Ca si cand s-ar rezolva O problemă primordială Din întâlnirea lor banală Mereu fără precedent Dacă te-ai născut ieri? Mâna stângă o caută pe

Imperiul soarelui e mare Poate prea mare Să nu orbești privindu-l Imperiul ploii e secat Poate prea topit Să mai poată umple cu apă Pliscurile însetate Ale puilor de șoim Marcus a trimis

a smuls rădăcinile cu dinții și-a încustat dragoni pe piele a plâns de frumusețea lumii fără înțelesuri nu știa nimic despre viață deși crezuse că știe înțelesese prea puțin din dansul

Camere goale, cu miros de haine proaspăt călcate, Împachetate una câte una, în geamantane, Dacă deschid fereastra pe care a crescut iedera Va năvăli în casă un stol de rândunele. Camere goale

Când ți-am povestit despre mine Era într-o seară târzie de toamnă. O rece lacrimă de piatră Se rostogolea uneori, alteori nu, Avea fațete lucioase și opace Era o picătură de stâncă... Îți mai

Există o prăpastie de raze Un inel în jurul lunii Plesnind pe degetul timpului În vreme ce tăcute Scaunele albe din gară Urmăresc locomotive albe Lasă nesomn în urmă Nopți iraționale Cuptoare

E ziuă nori tună Ploaia zgomotul ei În bucătărie Doamna psihoterapeut Secționează un pește uriaș Bucătăreasa a plecat mai devreme Din nu știu ce motive Necunoscute Dacă nu-ți place să

Dacă mi-ai zâmbit Din când în când Dacă m-ai urât Din când în când Dacă ne-am ciocnit Din când în când Salutându-ne rece După noaptea în care Dormiserăm îmbrățișați Din când în

Un om devine amintire, palpabilul devine gând... Această trecere tulbură universul întreg și în acelasi timp îl lasă neclintit. Diminețile continua să vină optimiste, serile se aștern melancolice, ca

Noi vorbim mult de lumină Noi spunem lumii lumină Lume! De la lumină... Încă mai avem niște urme Din ceea ce pierdem, E taina noastră, nu-i amăgire, O ducem cu noi în mormânt, După ce ne-am

strămoșul meu direct e Soarele pe Nil în zilele fără sfârșit m-a învățat din toate să rotesc cerul să adorm vulturii să citesc depărtări chiar Prometeu mi-a îngăduit să-i fiu nu m-a învățat

El Ea Ascultă pe Gina Cigna În Norma De Bellini Cântecul păsărilor Sufocă odaia Ea are apă în ochi Cafeaua se tulbură El citește un ziar Ziarul foșnește Păsările sunt zgomotoase Ea dă

Sunt ierni de când nu te-am văzut Din stele-un înger a căzut, Cu ochi de perlă neagră mi-a zâmbit Și-atunci am înțeles că ai murit Deși mai ești.

suflete te-am aruncat din turnul lumii când ai căzut oasele nu s-au strivit de pietrele rotunde ci s-au transformat în păsări albe ce s-au ridicat imediat către lună și s-au încălzit în

În colțul grădinii un geam Crăpată coaja copacului Nu știu dacă dormi Dacă doream să scriu un haiku, nu îl numeam haiku.

Compromisule, azi te voi cinsti cum pe vremuri partidul era, te-am descoperit peste tot si iti recunosc meritele. fara tine am fi intr-un razboi de 100, de 1000 de ani, fara sfarsit. te acuza

Știu că lacrimile noastre, când plouă, Se preling pe geamurile ferestrelor, E o poveste veche, toți au citit-o... Mai știu că atunci când îmi zâmbești Mă întreb să trec de acest curcubeu Sau să

m-am razgandit

Dacă fugi acum, nu uita că vei privi din când în când în urmă și ochii tăi îi vor întâlni pe ai mei. Nu poți purta povara dorinței și biciul răbdării. Te înțeleg când mâinile se joacă în părul meu,

În câmpul negru al înserării Ciulinii de carbon se ridicau trufaș, Siluete scheletice și ascuțite. Iarba era neagră pe cerul înserării, Cerul huzurea într-o auroră boreală. Mi-am lipit