Maria Gold

Cornel, mulțumesc, pentru semn și fidelitatea cu care te întorci în pagina mea.
Georgiana, muțumesc pentru aprecierea ta.
Florian, prietene, întotdeauna am scris ca o femeie care iubește. Mulțumesc de semn.

Portofelul ca să-ți fie
Cea mai fină poezie
Tre să-l umpli boierește
Cu viteză mult mai mare
Decît draga îl golește.

Ba eu n-am ghicit defel
E vorba de portofel
Dar fiind cam subțirel
Mi-am luat gîndu\' de la el.

Mă bucur că știi foarte bine despre ce vînzări și cumpărări este vorba. Despre aceste alegeri care mai tîrziu le numim pierderi sau devin. Mulțumesc de faptul că-mi ești fidelă. Și mă completezi cu ceea ce-mi face bine.

La mulți ani, Florina!
De asemenea, rog astrologul de serviciu să aibă în vedere că luna peștilor este luna poeților. Să ridice mîna toți peștii de pe agonia (Dana tu te-ai anunțat), eu zic că vînzările la șampanie vor crește brusc pe pămînt, dacă te apuci să ne scrii epigrame la toti, dragă Noreo.

Marian, am rîs, mulțumesc, încă mai rîd, ai dreptate, știi cumva unde găsesc un oraș cu aripi mari la prețul meu? Că așa zicea și el, că sunt o nemulțumită, da’ io vreau aripi comode , confortabile, ca să pot zbura în toate anotimpurile chiar și în cel necunoscut (anotimpul necunoscut-Mircea Lăcătuș), eu nu vreau doar aripi din acelea de unică folosință, ( pe care unii le înhamă de mai multe ori deși se vede că sunt peticite pe toate penele) Cu drag, omule

acum am citit-o, te întrebi de ce sau cum se întîmplă ? nu știu , Tu știi? place mult ideea ta, a mea e simpla.

Mihai, da, sunt de acord cu tine, îmi place cum propui tu însă o las aici așa cum a însteluțat-o Adela.
Mircea, sursa de inspirație este iubirea mea pierdută. (vrei să sugerezi altceva?)

Adela, mulțumesc pentru o surpriză frumoasă! Sunt de acord cu interpretarea ta și recunosc că nu m-am gîndit.

Dumitre de mult e clar
E vorba de celular!

Am postat și apoi am șters, am zis: este prea slab.
Dar apoi am zis ia să nu-mi mai cer eu scuze pentru ceea ce simt. Maria, mulțumesc de semnul acesta.

Ioan Mircea,
Sunt o naivă și te cred. Da, iubesc marea aceea de care spui, de mult timp n-am mai simțit-o. Data viitoare să-mi spui rogu-te despre...
Mulțumesc,Mirceo, mulțumesc. Primesc “invidiile” tale cu plăcere.

Luana, Dan, mă bucur că sunteți pe aici și așteptați să vedeți ce urmează, trebuie să recunosc că am vrut să încep doar cu un exercițiu și apoi să mă opresc, dar orice aș face nu pot să scriu altceva decît continuarea, pentru că se conturează de aici un scenariu. Mă străduiesc din greu să nu fie prea personală, chiar dacă scriu la persoana I. Iertare, scriu încet, sunt acum în timpul unor schimbări personale majore.
Marian, văd că ai lăsat un comentariu în timp ce scriam celor de mai sus, povestea celor cinci întrebări încă nu a început.
Mulțumesc vouă pentru semn, sper că odată ce începe povestea să nu vă pară rău că ați pierdut timpul cu primele bucăți cam dezlînate.

Pentru pace în orientul mijlociu, Luana, trebuie să vorbesc cu Peștele ăl mare, din păcate el nu este disponibil fiind bolnav de o boală peștească secretă. Pînă el nu se face bine eu n-am cum să intervin. Aș vrea, dar sînt atît de mic. Ceva dorințe mai ușoare nu ai?

multumesc
multumesc
multumesc

te-am ascultat si am zis ca tine, multam ,

http://www.agonia.ro/index.php/prose/230650/index.html

Multumesc pentru raspunsuri. Iata continuarea. Sper ca nu e sirop, ca daca e, ma las de scris.

Era un august fierbinte și dacă ai fi turnat pe mine o găleată cu apă rece aș fi sfîrîit tare rău. Soseam cu prieteni dragi la Chișinău, habar n-aveam ce prieteni noi mi se pregăteau. Am trecut vama cu mită, cărți de poezie, cea mai potrivită mită pentru vameși și polițiști. Ne curgea poezia din portbagaj pe toate drumurile. Ne-am rătăcit, eram numai poeți în mașină, cel mai cel era la volan, cum am fi așteptat oare să găsească drumul? Întrebam mereu pe drum unde-i drumul. Nimeni nu știa. Nici acum n-am aflat. Dar între timp am întîlnit cîțiva oameni și nu voi da numele lor de teamă să nu scap vreunul. Trăind mult printre străini, uitasem cum este o inimă caldă care vorbește românește. La Chișinău am aflat cum este. Una din inimile acestea era Ion Diviza. M-a pedepsit el pe mine cu niște epigrame, o rugasem mai apoi pe Maria să le șteargă dintr-o cronică, ea n-a vrut, dar i-am iertat. Că viața merge înainte. Înainte să plecăm am băut o cafea. Diviza a dispărut de-acolo. Măi, nu se poate să dispară așa fără să-și ia rămas bun, zic eu. Într-un tîrziu apare și el alergînd spre noi cu două cutii din cea mai bună ciocolată din lume. Care se face la Chișinău. Nu știați. Secretul e că trebuie mîncată acolo. Așa că citind ce scrie Maria aici, mi se făcu poftă de ciocolată, eu zic că merită să umblu vreo doișpe mii de kilometri pentru asta, am vorbit cu Maria să nu mai stăm prea mult pe gînduri. Poate că-n august ar fi cel mai bine? În rest, fapte, nu-i așa? Cu drag, La mulți ani, Ion, vouă oameni dragi de pe pămîntul acela, dor îmi este de voi, de cînd vă cunosc! Maria, mulțumesc că mi-ai amintit!

Mircea, am primit ceasul, am găsit scoica, zaruri nu erau nicăieri. Din cînd în cînd le ascult și nu mă pot bucura din cauza durerii sau de cîte ori mă bucur începe să doară. Mulțumesc, apreciez trecerea sub semnul acesta.
Loredana, deschide ochii ca să ți se vadă cît sunt de frumoși. Mi-a plăcut filmul acela atunci, îmi place și acum, ordinea este cf măriei de aici : 1.datorie, 2.onoare și 3. iubire.( ...să nu spui la nimeni.... dar mai mult mi-a plăcut și va rămîne filmul meu de suflet: Pe aripile vîntului...)
Luana, n-am văzut ultima noapte la Lisabona, dar gata sunt să merg să-l închiriez. Apoi ‘oi știi ce să zic domniei tale. Și mulțumesc de atîtea semne pe care mi le-ai dat și eu am răspuns ori nu prea, din cauza timpului redus pe care-l mai petrec pe net.
Silviu, nu am prea înțeles, mai lipsește un cuvînt, nu-s mare ghicitoare, asta e… însă mulțumesc de abordare.