am întâlnit sclavul lui dumnezeu

pare un tip de mică povestioară care, deși curățel scrisă, nu lasă cine știe ce amprentă emoțională la lectură. nu se înțelege, până la urmă, care-i schepsisul și nici cine știe ce procedee lirice mai acătării nu descoperim în cuprinsul textului. curățel scris, repet, dar fără relief și fără nerv.

cre` c-am mai auzit da cateva ori povestea asta. pt ca si mie, ca lui ioan peia, mi sa pare poezica o povestioara. dar nu-i nimic interesant in ea.

N-am timp să caut în dicționar ce-i ăla schepsis iar de procedee lirice nu am auzit. De relief aici în Dallas mă plâng și eu. Nerv nu mai am că l-am terminat acum vreo lună. Dacă te oferi să mă ajuți ți-aș fi foarte recunoscătoare.

dacă ești de aur, cum să nu îmi iei ochii?
schepsis ar fi un fel zvâc noțional, de găselniță, de șpil, de șmecherie cu ghivent, care va să zică. procedeu liric, - ar fi un mod de a împreuna astfel vorbele încât să semene a epitet, metaforă, comparație sau alte aplicațiuni, specifice poeziei.
în altă ordine de idei, cam în ce mod te-aș putea ajuta, pt că aș face-o, mai ales, cu plăcere! dacă ești în pană de influx, te pot cupla, eventual, la priza mea neuronală. aceasta, presupunând că îți face plăcere, evident. dacă ești în deficit de relief, putem pune de-o geografie imaginară. sau nu numai...

Vai, amarul meu ce superficial vezi lucrurile. Ce “schepsis ar fi un fel zvâc noțional”, eu care ziceam că e ceva de genul zvânc național.
“de șpil, de șmecherie cu ghivent, care va să zică” cine va să zică???
procedeu liric, - ar fi un mod de a împreuna astfel vorbele încât să semene a epitet, metaforă, comparație sau alte aplicațiuni, specifice poeziei.
Vai cum mă faci să simt că n-am luat nici 10 la olimpiadele și nici felicitările de onoare ale școlii… ce pierdere de timp pentru profa mea de română!

“dacă ești în deficit de relief, putem pune de-o geografie imaginară. sau nu numai...” să te pun în contact cu soțul meu zici?

1. dacă tu crezi că ai suficient sarcasm și ironie ca să-ți încorzi mușchii p-acilea, te cam înșeli.
2. dacă te lauzi cu olimpiadele la limba americană, eu mă laud cu olimpiadele grecești, la care câștigam mereu proba de tras cu arcul.
3. cu soțul tău n-am nici o treabă, că nu-s homo. gândeam doar că poate să ai decența minimă de a percepe gestul meu ca pe o curtenitoare apreciere. dar dacă nu,- nici o problemă. olimpiade mai sunt. la fel și trageri la țintă.
4. romane poate spune oricine că a scris. trebuie să mai și dovedească.

1. Habar n-am avut că n-am destul sarcasm, desi numai de asta s-au plâns bărbații mei. Dar fie, sunt deschisă să învăț.
2. Nu mă laud, doar am vrut să spun că nu ceream și tu știi.
3. Hai să retrag acum și să accept gestul tău ca pe o curtenitoare apreciere ba chiar îmi cer scuze aici public și sper să-mi fie acceptate.
4. Sper să dovedesc în timp; acum sunt doar fericită că primesc emailuri frumoase de la femei care au citit încercarea mea de a scrie.

Domnule Ioan Peia, eu, cititoare de roman marigoldian fiind , va asigur ca are in trusa domniei sale de femeie si ironie si umor si farmec feminin. Asa ca puteti sa continuati sa fiti curtenitor in aprecieri.
Maria, ai o mana in general buna la scris. Continua sa o folosesti.

Maria, mie îmi place. Pentru că are curgere, în primul rând. Poezia contemporană are o zicere foarte greoaie, plină de figuri de stil care o încarcă (și spun asta din experiență: eu scap greu și de balast și de o prea pronunțată metaforizare). În plus, mie îmi pare alegorică această poezie a ta, cu tâlc, care, deși e accesibil (neîncifrat prea tare, fără a cere participarea din răsputeri a cititorului) are substanță. O sugestie: cum ar suna dacă ai rupe ultimele două cuvinte (de dumnezeu) de restul, prin alt vers?