Maria Elena Chindea

:) Sunt liniștită d-le BogdanGeana! Ca și Ender (din „Jocul lui Ender) vroiam să evit (văzându-i „hărnicia” în a trece cu buldozerul peste alții) eventualele alte viitoare „războaie”, ducând doar unul.
Să înțeleg din cuvintele dvs. că a trecut la îngeri?

P.S. Nu vă obosiți să mai lăsați com-uri sub poeziile mele. Singurul răspuns va fi doar cele patru versuri de la început.
Cer scuze că a trebuit să scriu atât de mult ca să cuprind toate problemele d-le Florin Rădulescu-Rudy, dar am încheiat definitiv cu tot ce înseamnă comentariu ce vă poartă semnătura. Promit să nu mai citesc niciodată. Nu are nici un rost. Mă interesează spiritele creatoare - nu cele distrugătoare!

Spor la scris poezii.

Am citit că vă considerați „un profesionist printre amatori”, mă întreb totuși ce căutați în acest spațiu și de ce vă pierdeți timpul cu noi în loc să vă produceți capodoperele profesioniste? Aveți nevoie de aplauzele plebei? Vă anunț că soarele nu va înceta să strălucească și planeta să se învârtă în jurul lui, indiferent de umorile, acceptările și neacceptările dvs. Eu și alții ca mine vom continua să ne scriem „inepțiile” făcând totală abstracție de enervările dvs. Vă urez drum bun în Olimpul poetic unde vă credeți zeu. Poate cândva veți găsi și puțină pace și înțelepciune! Poate… Iar dacă nu vă place un text, al meu sau al altuia „dă click și treci mai departe”!

Cuvintele pot fi o armă teribilă – poți lăsa un astfel de comentariu unui spirit vulnerabil și să-l distrugi ca om. Nu știi ce tragedii se întâmplă în viața fiecăruia – și poate că versurile lui (chiar slabe) sunt „medicamentul” ce-l ține în viață, îi dă energia de-a face față încercărilor vieții. Cine vă dă dreptul să aruncați astfel de ghiulele? Puțină decență, vă rog. Și să fie clar, nu pentru mine vă cer să vă cenzurați limbajul suburban și judecățile de-o suficiență crasă. Eu sunt un om foarte puternic; și dacă nu m-au distrus cele vreo zece boli în faze terminale diagnosticate acum vreo 20 de ani, în nici un caz n-o să reușiți dvs. . Aveți toată compasiunea mea, numai o ființă profund nefericită vede doar urâtul din alții (sau din creația lor) și ține neapărat să-l reliefeze tuturor, deși nimeni nu-l obligă și este un lucru total neproductiv.

Dar expresii precum „basini literare” (n-am înțeles exact ce vă deranjează mai tare, că le scriu, sau că sunt „aplaudate” de alții?), „ce bula mea” (subtilă expresie de mahala), „devierile astea psiho-pupu” – vă descalifică ca om. Puteți fi un mare talent literar, dar toleranța (calitate umană care ne arată gradul de spiritualitate) vă lipsește cu desăvârșire. Iar fără toleranță suntem încă (și ca indivizi și ca popoare) pe cracă-n copac. Ați încercat prin comentariile acestea să-mi arătați pectoralii. N-ați reușit decât să-mi arătați suficiența dvs. E ridicol. Nu vă mai erijați în rolul de sfântul Petre pus să păzească intrarea în Raiul Poeziei de neaveniți. Experiența mea de viață m-a învățat că n-ai dreptul să distrugi ceva dacă nu poți înlocui!

Vă simțiți amenințat că vă fură cineva tronul de mare poet? Eu știu că fiecare dintre noi își are locul său în „corola de minuni a lumii”, nimeni nu poate fura locul nimănui, de unde violența aceasta a judecăților? E loc sub soare pentru toți, nu mai încercați să ne eliminați (opera sau pe noi) ca pe gândaci! DTT – ul dvs. e doar apă de ploaie!
V-ați gândit vreodată că aceleași comentarii veninoase pot fi puse de alții și sub poeziile dvs? Sau vă credeți invincibil ca poet? Singurele comentarii decente pe care le-aș fi acceptat cu eleganță, ar fi fost „poezia ta e nulă”, sau „ești un antitalent”. Aș fi mulțumit frumos pentru comentariu, pentru că în fond fiecare e liber să-i placă sau nu un text, indiferent cine l-a scris.

D-le Florin Rădulescu-Rudy, scriam acum câțiva ani o poezie adresată celor ce se manifestă întocmai ca și dvs. în subsolul unor poezii mai mult sau mai puțin valoroase:
„Dacă buricul te doare
și crezi că tot ce există pe lume
doar ție ți se cuvine
dă click și treci mai departe!”
Același sfat vi-l ofer acum ca un remediu terapeutic pentru problemele dvs. Dacă aș fi citit acest gen de comentariu doar sub poezia mea, poate că v-aș fi crezut că sunt eu zero ca poet. Dar am văzut astfel de comentarii grobiene și sub poeziile altor autori care sunt de certă valoare. Iar asta demonstrează doar frustrările pe care le încercați că nu suntem toți turnați doar în tiparele gândirii și talentului dvs. Ce bine că Dumnezeu în înțelepciunea Lui ne-a creat pe fiecare unici. Credeți că insultele ajută pe cineva să-și crească valoarea creației? Iar dacă nu – de ce comentați? Doar pentru a vă deversa deșeurile interioare? Eu știam că pentru asta există canapeaua psihiatrului, asta ca să vă fie și de oarece folos

că ai privit în globul de cristal al poeziei primăvăratice. Sesizez o undă de candoare a fotografiei din cafeneaua Parisului, chiar și cu dramele (mai mici sau mai mari)trăite! Plăcut.

ca de acolo să întâmpin dificultăți cu postările din clasici... Eu sunt pe varianta veche; ce știu eu din lumea virtuală încape într-un degetar, va trebui să apelez la ajutor „extern” cel mai probabil pentru...

în abordarea unui dialog d-le Stanica Ilie Viorel în acest spațiu poetic! Am încercat acum mai bine de 10 ani însă izbirea de ziduri m-a lecuit!:) M-am mulțumit cu postările din clasici și din când în când a poeziilor proprii!
Chiar am o mare nedumerire: nu știu de ce nu mai pot posta din clasici așa cum o făceam până acum! S-a închis accesul sau doar mie mi-e interzis, nu știu, nu știu...

pentru promtitudine și „redecorare” d-le BogdanGeana!
O zi minunată să aveți,laolaltă cu omenirea, și mâine, poimâine și restul...!

Odată cu steluța văd că a dispărut în neant și recomandarea textului d-le BogdanGeana! Necunoscute sunt căile tehnice ale site-ului!!! :))))

Mulțumesc de comentariu și sfat, d-le Stanica Ilie Viorel! Captura aceea n-o știu face, da am capturat-o în inima mea.
Apreciez intervenția dvs!
Maria

Am operat modificarea d-le BogdanGeana și așa cum știam a dispărut „roșioara” :)!
Mă străduiesc (de-o viață) să fiu cât mai fluidă în acest joc divin pe care-l numim „existență”, știu cât dezastru poate produce cramponarea de orice în viață. Iertare pentru ușoara criză de ego!

Mi-a plăcut poezia pe care ați pus-o în comentariu la mine d-le Stanica Ilie Viorel, deși e păcat să existe doar în comentariu nu pe tronul ce i se cuvine pe drept oricărei poezii! Potențele fiecăruia sunt urieșești, totu-i să accesăm dimensiunea aceea unde energia luminii se manifestă felurit și infinit, dimensionându-ne dincolo de orice închipuire și așteptare!

Mulțumesc redacției și dl. BogdanGeana pentru recomandare și steaua roșie primită! Într-adevăr e o noutate pentru mine această recomandare, de obicei sunt urecheată (evident cu „drag” :)) sau ignorată pentru o „grandilocvență” necesară mie în viața reală pentru a mai putea respira în această dimensiune!
În privința lui „micește”, nu-mi vine decât „disipează”, dar nu pot interveni pe text pentru că-mi va dispărea steluța! Am pățit-o acum câțiva ani când am participat la un concurs de poezie pe site și doamna Eugenia R. ne-a înstelat pe toți participanții, iar când eu am corectat ceva am rămas fără steluță! Eventual interveniți dvs.!
Încă o dată mulțumesc pentru urări, recomandare și steluță!

Pot confirma Otilia, importanța covârșitoare a cărților, care mi-au fost mai mult decât prieteni, mi-au fost îngeri păzitori, salvatori în momente de foarte mare cumpănă, chiar pe hotar de viață și moarte. Poate de aceea introduc texte din clasici în mediul online, ca ofrandă pentru ajutorul primit și pentru neuitarea spiritului celest ce le dă viață! Și da, cărțile au un destin nemeritat, și chiar de nu-s un fan înrăit al mediului online, îi recunosc importanța ca punte de a accede la apa vie a poeziei!

Amestecate și necunoscute-s cărările domnului, Ștefane, întru preamărirea frumuseții!:) Faptul că „Corola sus destinul ți-l socoate” ține de credința ta, și asta-i esențial în parcurgerea vieții! Nu-s specialistă în vers clasic, doar un amator iubitor de vers de toate felurile, dar mie sonetul tău mi-a plăcut!

Spuneam cândva (e un fel de credință a mea) că poți pune pasărea în colivie, niciodată zborul! Și cum poezia e o pasăre, cu sau fără rug, „inchiziția poeziei” nu va putea să se atingă de spiritul/zborul ei, „demonii” degeaba vor face tumbe spectaculoase încercând să o prindă, să o vateme! Așa cum nu poți prinde raza de soare în palmă, poți doar degusta (de vrei) dar nu înghiți spiritul ei, nicicând și nicicum!... Iubirea, acceptarea frumuseții ei divine (dincolo de cărți titluri...) cred că ține loc „livrării prin curier rapid”!
Cu încântare, Maria

Mie tocmai ciobiturile amforei mi-au plăcut. Îmi dă speranța că dincolo de anxietăți lumea-i în mișcare, în expansiune odată cu noi, că nu ne-am pietruit mortificările...