Poezie
Când se umple poetul cu sine
tipsia soarelui interior
1 min lectură·
Mediu
nu am aderență perfectă la vise
în orice parte aș trage perdeaua spațiului
în pustie rămân fără mine
nostalgic fără de voie căușul palmei dospește mistere
sufletul este marsupiu de stele
prea om să accept fulgerul fără să-i decantez respirul în sânge
puțin prea zeu să pășesc în lume
însoțit doar de moarte
puterea mă pietruiește cu flăcări în fiecare uitare
suflu mitic gălbenușul fixează sori zâmbitori în săgeata abisului
înainte de-a mă ținti
după ce-mi voi întinde albastrul pe pleoapă
nu voi număra înălțării curcubeiele și penei văzduhurile captive
pocale cosmice vor fermenta zboruri caste îmi vor împăna
cândva traheea trăirii
fără de ochi voi privi necunoscutul sorbindu-i beznei
esențele
eclozează în efemer tot ce nu sunt
și-mi umple nervurile
inima își racordează la puls infinitul prea sărat să poată fi înghițit
nediluat
între două potopuri în pătul de nemurire îmi fac somnul de frumusețe
nu-mi ancora prea tare pământul în geană
părinte
nefiltrat de toxine
vorace
spațiul îmi fierbe în vene
o piele mult prea subțire agravează abstinența de cer
miracolul
nu are nevoie de by-pass
doar de-o inimă în care să bată
013.207
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Elena Chindea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 185
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Elena Chindea. “Când se umple poetul cu sine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-elena-chindea/poezie/14124081/cand-se-umple-poetul-cu-sineComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Expresivitatea îți „fierbe în venele’’ poeziilor, potențialul ei are substanță de „miracol’’, magie, alchimie și mistere.