Poezie
Cremene cine asumă
botez în flăcări
1 min lectură·
Mediu
extrăgându-te din fiecare por
ai plecat din mine
deși te-am agățat de cuvinte ca de ruguri
nu iau în seamă
prăpădul
culeg cu vagă nostalgie
macii din colbul urmelor tale
juruințe de iubire
atemporală
înalță zmeie în albastrul intens
viața crește un relief imposibil pe cuspida speranței
sufletul
deschide pistil virgin soarelui
scobeau zadarnic grote în amintire
scrumirile
pe care le lăsai în scocul absențelor tale
în nopți geroase
rama viselor înghesuie fantasme despre
gorunii dau mărturie că
tatuajul vremii acoperă alb angoase și durere
se scriu mecanic rapoarte despre tot să ne ascundă golul
prelingerea incestuoasă într-o moarte mică
anostă
pământul sapă fântâni toamnelor
lipsa endemică a roadelor
nu miră pe nimeni
sunetele varsă nimicul ca pe-o comoară
în urechea ursitei
fiecare
se-ascunde cât de bine poate de
rafala oglinzilor
ucigașă
la răspântii cețoase eu fac funde timpului
n-am să fur pașii nimănui amenințarea deșertului poate
să-mi înseteze premeditat oricâte
chemări nedeslușite
în venele mele însingurările vor găsi izvorul transcendenței
numai umbra veghează în răscruce cu amnarul cărnii
în buză
și refuză să se aprindă
024550
0
Lumina încearcă “să aprindă” cu intensitatea ei “umbra”, însă aceasta refuză să ia foc și în locul ei se aprinde suferința, care “înghesuie fantasme” inflamabile în ea.