Poezie
Goblenul luminii
se topește galaxia în vene
2 min lectură·
Mediu
fumegă taverna lumii între arcade
trup îngenuncheat răscrucile filigranează destinul
apă și foc agață nou cer turnați vinul vieții
nu-i templu să nu ceară ofrandă și cupa venelor însetează de-albastru
nu se mai știe demult cine-i victimă și cărui călău
îi ies nove din buzunar alternanța de roluri
este contractul divin aleatoriu se schimbă premisele
ceasul înghite ispite bordel stratificat de plăceri expirația viului
se țes plase imagini suave erup viziuni
ce alegi să filtrezi la un capăt de eu asul voinței îl trage
evadează de poți din coșul călăului pretutindeni
se-noadă căderi alături de aripi credințe oloage asudă să țină dreaptă
balanța lacrima îneacă pe cel ce nu-și vede chipul
nu vom știi sub ce mască ne vom bate în ușă
se refuză inconștient diagonala perfecțiunii ”mergi spre tine”
sună porunca fiecare atom îți trimite ecoul doar urechea să răstoarne
adâncul în mâinele ieri
altă mereu altă spaimă divide materia
dilată-ți spiritul azi poimâine zborul se poate să ardă prea tare e mai presus de uman
ca a.d.n.-ul zeic să strice tiparul genezic
chiar și luna s-ar putea să emită voluptăți împănate de îngeri căzuți
(ce să faci și cu ei când furnicarul din piele
deja te scoate din minți)
prea tare vibrează uitarea în oase ne fură c-un zâmbet și moartea
pașaportu-nălțării are ștampila voalată încotro să mai sapi după măr și-un colț
desuet de paradis insolvent
chiar din ruine glezna se-ntoarce spre mine indiferent câte entorse
ar face ursita
poate că fiecare mădular prometeic ține strâns cumpăna lumii
arc amorsat periodic omul calcă pe bătătură demiurgul
ruleta luminii aprig învârte duhul materiei oriunde nimeni nu se poate sustrage
să se-ascundă unde când fiecare pupilă e miezul sămânței
refuz alinierea cuminte din principiu
pentru a recalibra greutatea cercului trebuie să mă trimit
în pelerinaje dionisiace
molohul zilei atomice trebuie hrănit arenele sângerează
molecula de aer care nu găzduiește un tron
resoarbe abisul
deschid ușa să-mi dau mâna
012336
0
Am deschis ușa poeziei și cuvintele au năvălit în privire tumultuos și maiestuos ca o cascadă uriașă.