Poezie
Din scăderi multiple cine ne-adună
inimă analfabetă
2 min lectură·
Mediu
cum să-mi achit datoriile la cazinoul acesta pare c-am intrat ilegal
nu-mi aduc aminte exact dar pare că oricâte întoarceri
șuruburi și alte artificii aș adăuga tsukaharei
aterizării mele perfecte îi va lipsi întotdeauna ceva nedefinit poate
bătaia piciorului hotărâtă a deplasat vertebra unei clipe străine
abisul e mic dejunul care deschide
burta zilei bolnavă de gesturi grandilocvente
sunând a clopotniță spartă
interferez cu zborul unui flutur lumea-și așază cărămizile trăirii
în arhitecturi stranii mersul anacronic pe sentimente dulcege
este scos în afara legii cu bisturiuri cobor
pe genunchi de smerenii bizare în genunea repartizată
povârnișul de fapte vorbe atingeri mișcă limba pendulului
doar spre incendii smurdul trece în viteză prin mine
adună răniții de pe altarele faptei
separat virează să-i încarce și pe cei căzuți pe fronturile cuvântului
fiecare zbatere certifică universul cât de tare știe răni
în ce fel ne iubește ne ceartă pe nări ne părăsește valul se-nghite cu val
pasărea prin cer nemurește zborul aspirația spre înalt scapă programărilor
întrepădrunderi tainice dantelează cu măiestrie
respirația lumii în celulele care poartă candid tatuajul luminii
scarabeul de aur triază vibrațiile lumescului își dă neîncetat
doctoratele în mine focul învață să mestece flăcări
până-i adoarme eternitatea în pântec
văzduhul se botează în mine împodobit de zboruri și curcubeie
sufletul îngenunchează
și își cere iertare aerului că nu i-a mulțumit pentru hrană
e prins în vâltoare aruncate cu ură cuvintele erup ciuperci atomice
cortină planetei ascund răsărituri speranțele intră
în comă profundă
viermuiește absurdul pe tron sau în cripte vaită că-s victime
vânătorul cine umple de leșuri ochiurile ferestrei cine asumă tuturor
plătim dreptul călăului numărăm scădem împărțim ghilotina
e cerul pe care-l privim cade sau nu
instanța supremă încă n-a dat verdictul numără numără
eu așișderea dar oricâte cifre aș aduce cu mine la ruleta destinului
inima doar cifrei unu îi este ecou
în pulsație doar ea reverberează ca pașaport
când mă întorc acasă
cu-o lume tatuată pe umeri sub aripi
și daruri luminate în ventricul
inima nu face chetă decât în azile
analfabetă
ea nu știe decât unu să filtreze în fotogramele creației
și totuși la ora deschiderii
ea este cheia
magia
023796
0

“Viermuiește absurdul pe tronul” paradoxalului eliberat din criptă, el este “vânătorul” vânând adevăruri panicate și înspăimântate de manifestările straniului și sinistrului, oprindu-se la marginea abisului, care “e mic dejunul” cu care se hrănește haosul dintr-o “zi bolnavă”.