Poezie
Dizidență
pelerin prin propria viață
2 min lectură·
Mediu
- celor prinși în turbioanele dintre lumi -
”iar ai întârziat la petrecere
dizident în propria ta viață repeți ciclic în epidermă
un seism de lumină”
lasă-mă să intru în respirația omenirii
simplu și pașnic
să mă lovesc de ușile încuiate ale evenimentelor comune
nu doar să-mi pună piedică un miros înțepător
de legendă
aerul a căpătat atribute hipnotice
e o certitudine
colbul de pe brațele asudate ale oamenilor
îl pot răzui (pentru cronicile acestor psihotice vremuri)
și de pe elitrele unui greiere extrădat de furnică
din orchestra efemeridelor
singura de altfel
care își scrie simfoniile în arcuș de sunet măiastru
nu de putere politică
dirijorul poartă frac de miraje
pașaportul ce are vize galactice dintr-o flașnetă de efemer
îl extrage colibriul candid din harta cosmică
a ursitelor mele
periodic
ies amețită din malaxorul lumii
nu-mi mai cunosc pașii masochismul echilibrului
pe bisturie nu îngrijorează pe nimeni
(între circ și spital pericolul semnează protocoale secrete)
cercul își pipăie
unghiuri (atât de multe că formează elipse)
sub catrința clipei în polen de noapte
vis hoinar devorează vertebre cu golgotele-n spate
doar un fluture aștept să-și asume răstignirea
pulsul va găsi negreșit intersecția harului
interstițiul veșniciilor beatifice
tatuează carnea în care dumnezeu și-a construit cocon de odihnă
inima
022.388
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Maria Elena Chindea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 206
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Maria Elena Chindea. “Dizidență .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-elena-chindea/poezie/14073763/dizidentaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MCÎn ciuda tuturor aparențelor Răzvan, eu cred că omul își este sie-și echilibru prin însăși permanența căutării luminii arhetipale din care a fost expirat în materie! Căutările lui sfârșesc (spre-un alt început) de multe ori în piatră, colb sau lavă - important este că un milimicron din lutul sacru nu uită ursita celestă și vecinic se reclădește! Petrecerea divinului ce-și celebrează esența în lutul de stele - are amnezia îngenuncherilor efemere! O clipire de infinit nu lasă pecete niciunde - doar respirația harului atinge și înflorește copacul vieții!
0
Dumnezeu s-a clonat pe el însuși în oameni, însă clonele nu se ridică la nivelele superioare așa cum spera el, sunt imitații jalnice ale sale, căci oamenii, dizidenți în propriile lor vieți, încearcă zadarnic să-și atribuie omnisciența și veșnicia.
Felicitări !