Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ipostaze

din jertfă lumina ce suntem

1 min lectură·
Mediu
fără a ști cine
ce de unde n-i rădăcina
repetăm clipa în care conștient ne-am respirat
identitatea multiplicată
același duh reverberează minunea
că sunt
prin voi toți
răscumpărat din abis de orbire
chiar de se-adună din viduri
sângele știe
e Iisus pe cruce
secunda implozează iubire
a fi trup (cât de greu se doare)
a fi suflet (zborul intergalactic răstoarnă ochii într-unul)
mi-e foame și setea forează cu focuri
a fi una cu Unul prin mudra divină
sunt carnea ce țipă-n destin (nimeni nu premiază căderea)
în același expir
revărsare de taină în răsărit ca și-n asfințit
la cina harică a timpului
spre a fi pâine și pește-nmulțit
(porunca e parafată prin răstignire)
sunt totul în trup
pretutindeni mărginită de spirit
a voastră pe buze flămânde las pecete în dragoste
(în gamă unică tot ce ating vibrează lumină)
cobor
în urcarea spre punctul
din care totul
pulsează în cercuri concentrice
dumnezeu se visează
pe sine
011.984
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
155
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Maria Elena Chindea. “Ipostaze .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maria-elena-chindea/poezie/14071234/ipostaze

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
Spiritul nu are margini, deci nu ești pretutindeni mărginită de spirit, totul fiind infinit nu încape în corp, nu toți urcă pe spirala infinită a evoluției, alții coboară înspre subteranele imunde și scabroase ale ființei, iar Dumnezeu nu se visează pe sine, el este treaz tot timpul și în privirea lui ne trăim viața cel mai des cu ochii închiși, căci el ne impulsionează, și dacă Dumnezeu ar dormi, noi am deveni orbi.
O poezie puțin abstractă și puțin dezordonată.
0