Poezie
Ană renegată mereu de legendă
captiv în ziduri de lacrimă
1 min lectură·
Mediu
nu știu cum să îmbrac
dimineața cenușie
silaba rotunjește culoare fără de vină
nu se mai urcă pe schele
nici un Manole în mine
nu mai înalță altare
în haine strâmte
respir
stingher
pelerinajul apostolilor prin vene
se poticnește
la mormântul profanat de Lazăr
sandaua despică în surdină
iluzia morții
se transformă în păsări cele cinci pâini
înmiindu-și văzduhurile
foamea se ridică la cer
își cere iertare
doar lut
a cerut vamă
peștii dezleagă izvoarele veșniciei
exfoliază setea din carne
drumul până acasă
răscruci
fiecare nod de îndoială
urc privirea pe ziduri de umbră
se taie pupila
răsucită
în puncte cardinale
Saul învârte în gleznă țâțâna orbirii
în urechea mea
marea împletește tăceri siderale
ermetismul cuvântului
nu-l scutește de răstignire
genunchi păgân
forează în inimă loc de fântâni
cu Icar în spate părăsesc labirintul humei
pietrei
sărac în zenit
dincolo de nori
în fundație de ploi biserica așteaptă
pentru cei ce rămân ancorați de iluzie
pe epavă
trag clopotul de avarie
001530
0