Fir de abis

deși-l deșir din mine cuvântul tremură de taine în vatra surpată nu mai aprinde focul zbaterea efemeridelor mi-e limba despicată între lut și aștri străin îmi sunt de când deschide întrebare ziua și noaptea o cuprinde-n brațe mai grea de neînțelesuri exist în vijelia ce răstoarnă trufașa creatură ce-a înghițit și soarele și luna ca să-și găsească umbra apostoli stafidiți asudă să-nvârtă axa lumii pe răcoare confortul a devenit un deziderat esențial nimic nu se acceptă ușor nici prima respirație tina pusă pe ochii orbului nu mai dezleagă privirea de beznă zadarnic vibrează miracole sub retină altarele-s ruină sprânceana se retrage din veșnicie și interoghează izvorul se mai poate salva o mântuire nimic nu-i sigur între lut și aștri scoru-i deschis poarta goală jucătorii cu morții în spate aleargă bezmetici doar cuvântul se îmbracă-n zale să nu-l răpună nimicul