margaret

(printre clopote) Lovește un clopot în biserica mea – sunt suflu de moarte și de inima rea, în gândul groparului vesel sunt vânt – pe lopata altui gropar sunt pământ… Să mă lași să îmi

Mi s-a făcut toamnă în suflet, cu frunze ce cad îndărătnice -n sus – spre ceruri de Doamnă și nori fără cuget... și sufletu-mi urlă durere -n Apus.

Mi-a decedat între timp spațiul – nu mai sunt decât cucul cuibărit în cușca lui cu limbă de moarte țipând după ajutoare externe în grabă ce nu mai vin să-mi ungă mersul larvar. Dând din

Pășim atât de rar spre lume și atât de timid încât am și uitat ce-nseamnă să saluți… parcă am fi doar noi… iar când te țin de mână… ești atât de aproape, încât parcă aș hoinări cu mine pe

(confuzia) Pleoapa ți-a căzut undeva la Răsărit și eu n-am văzut că geana ți-a albit… într-atât încât umbra-mi s-a confundat cu lacrima-ți și zâmbetele noastre s-au împreunat pe

(constatări) Constat cu stupoare că nu mai iubesc, că timpul îmi trece și îmbătrânesc cu ochii în soare și mâna întinsă... ...constat cu stupoare că am inima ninsă. Constat cu stupoare că

Din lume am ieșit De aceea – întocmai Din prea multă și prea copilă... De neuitat... Două codițe Deși nu sunt copil Dor de trecut Dar prea bătrân De-o șchioapă Două secole în

Fără tine, ochii îmi sunt felinare de veghe în nopți… Cu tine, îmi sunt licurici ce sclipesc înspre diminețile în care zâmbetul tău îmi șoptește în treacăt: „haide să mai visăm puțin