Marcu Costel Claudiu

Impresie noua a unui fapt asupra caruia fuseseram lamuriti. Un iz de parfum in putoarea asta mocnita explodand de miasme fetide, O pala de aer proaspat in cripta locuita de prea multi morti, O

Ziduri construite daramate gata inca de la inceputuri. Case zidite ruine bantuite de spirite nenascute inca. Carti retiparite inainte de a se naste autorul. Reaparitii inopinate in infit carora li

Duh de porumbel alb suparat pe pacea ce-o reprezinta Azvarle din aripile inegrite de repetatele iesiri din valvatai de Iad Erupte pe pamantul saturat de sange si carne de eroi sau lasi proaspat

Ce zgomot sacadat e tacerea, cand nimic altceva decat tiuitul din urechi nu se-aude. Ce durere chinuitoare usturimea de gat determinata de tacerea prea muta de mult prea mult timp. Ce lumina

Clabuci de foc sar repezi topind incet sarea Spuma incinsa a flacarilor roz Aseaza-ntr-o ordine desavarsita totul, Aducand orice la nimicul perpetuum. Din vatra din care se nasc ei- toti

Nascuti in urma suicidului moralei divinitatii Am murdarit Terra prin fiintele noastre impure. Calcat-am multe legi ale naturii Calcat-am mult prea des porunci divine. E uimitor cum binele in rau

Prin pestera Suflet cu totii pasim, Suvoaie de simturi picurand auzim Navalnic da buzna un val de iubire Ne salta in sus spre fericire Apoi se retrage… Iar noi ne-nglodam in malul de jos Si

Creatia Domnului dainuie inca. E bun si frumos ce a facut… Pana-ntr-un punct… A creat omul… Betia monstru din seara precedenta L-a impins La acest fapt necugetat… Trebuia un stapan? Si pentru

Metroul, invelit in ambalajul de cadou al mortii E cartita de 3 fix ce duce constiintele noastre la incinerare. Pamantul reavan, ingrasat de milenii Ingrasat natural de fiinte si plante… si

De-aproape, din stanga jurului-mprejur spre spate, Se-aude de departe un mugur de lumina ce plesneste. Plesneste de ciuda, caci umbra intunericului gros, Ce-n jurui in hora de piatra se

Negru ca nimicul (Asa e la mine:) Noapte in mine Emit intuneric Groapa ma salta Rau-mi face bine Urletul mi-e surd Cad stanci peste mine Abisul mi-e casa Nori grei de furtuna Imamul

Suie mi-e mintea, incomod sta in trup, Mintea-mi e vant, corpul... povara, Ma leaga de glie printre noi toti. Auzi scartaitul? Este raspunsul. E mintea bolnava? E limitat trupul… Mi-s inger,

Ma pierd nicaieri Si urc in adancuri; Ma sprijin de mine, Dar fapta ma darama. Stau jos si-s nervos, Si te privesc cu ura. Am sa ma ridic, Am sa-ti platesc, Sa nu te mai clintesti. Gandul ma

Cu caramizi de apa, palat in soare-mi construiesc Ca sa ma vada luna, cum de viata o lipsesc. Ma uit la tine si vad un dop de Univers Pus de cineva acolo pentru ca materia sa nu se scurga. Esti

Nu am nastere. Vin de la minus infinit. Am fost nimic pana la Big-Bang cand m-am transformat in materie. Si poate in antimaterie este un antieu ce are aceeasi evolutie ca mine (sau o

Fiecare are odiseea lui. Unul mai neinsemnata decat altul. A mea e tare neplacuta. Sa navighezi sau mai bine spus sa ratacesti singur pe o mare de lacrimi, ale carei intinderi sunt egale cu ale

Se aude un strigat. Este chemarea numelui meu. Tresar in intunericul care ma inconjoara. Amorteala imi paraseste trupul prin fiecare por al pielii. Mintea isi reintra in normal si o intrebare ma

Oare Eros, stapanul dragostei, cel ce o imparte cu darnicie, s-a indragostit vreodata? Oare a simtit el cum in absenta persoanei iubite timpul trece mai incet decat un melc cu un handicap locomotor,

Portile sufletului meu s-au deschis si de departe se vede stralucirea nobilului sentiment din palatul sufletului meu. Dar ea nu o vede caci sta cu spatele si e naucita de falsa sclipire din

Sfarsitul erei lui Cristos Anul 704. O mare schimbare a intervenit in gandirea omenirii. De fapt nu doar in a omenirii ci si in a multor alte civilizatii carora li s-a adus la cunostinta cum este

In drumul meu spre stelele fierbinti, Am dat cu capu-n luna, In inima mi-a repornit O neutilizata struna. Dar oare canta-va ea la fel? Sau e legata strans? Isi va da drumul oare, Sau se va