Muză din gânduri, muză din dorință...
Uita de nemurire și fă-te ființă!
Adormi-mi o clipă în brațe să-mi stai,
Să-mi mângâi cu suflul o crâmpeie de trai,
Dar vino cu totul să-ți simt
O buză-ți pe paharu-mi se răcește
S-o gust m-aplec, e goală nefirește,
Ca gândul ce mi l-ai lăsat în scrum
Închis-ai ușa și-ai plecat la drum.
De câte ori trezimă-voi iar încă,
Și am să urc din
Alerg pe trupul tău dezgolit
Urmărind pe furiș susurul limpede
Ce poate umple dorința de-a cuceri munții
Și marea și deșertul din palmele tale.
Sorb cu poftă un gând rebel,
Ce te caută
deschide-mi fereastra cu o mână nevăzută
sa trag flămând în piept…lipsa-ți
adu-mi aminte în loc de haine să te îmbrac
și îmbată-mi ochii către zâmbetul ce nu l-ai gândit încă
oftezi în lumea ta
Departe este de mine ziua când
Þi-am luat din țărână și din coastă și din gând
Și-am făurit neștiutor abisul
Doar fost-a chiar el acela care m-a trezit din visul
În care plămădeam cu drag lutul
dă-mi nu ani și ani ce poți da orișicui…,
dă-mi râsul înapoi într-o formă de agonie pură
cristalizat în verdele rouat al ierbii dimineața
să-l trag pe nas și să mă chinui de fericire
dă-mi
m-am trezit într-o zi cu gânduri mărețe,
se făcea că era chiar ziua de azi
și tu-mi aduceai la pat o ceașcă de cafea caldă,
și ceașca și cafeaua și tu.
sau poate invers, într-o ordine care nu mai
Domniță serioasă cu ochii de cireșe-amare,
Ce umple gânduri și pahare-n ceas de seară,
Putea-voi să-ți răpesc vreun colț de suflet oare,
Să te-ndrăgesc ultima dată ca întâia oară?
Alintă-te și
Frumoasa serilor prelungi de vară,
Îndemnul dulce al plimbărilor sub flori de tei,
Mă-ncânți cu râsul cristalin de domnișoară
Și dulcele parfum de soc și ghiocei.
Adu-ți aminte mâine de
plouă pe seară, rece-nghețat..
zâmbește și plouă, gândește și tace,
mă cheamă cu gându-i, tovarăș de sfat
o aștept după ploaie, c-o dorință stângace
s-o mângâi pe creștet, să-i depăn
Îți caut cuvinte de jale, alese din vechiul ceaslov
Să-ți laude meteahna de doruri și ploaie de plâns
Mă chemi cu buzele pline în noul ostrov,
Locșorul de taină, cimitir al gândului
am apucat să te văd cum pleci,
adormind încet între gânduri reci
între coincidență și vis este ziua de azi
cu palmele pe-obrajii tăi calzi...
de noaptea e sfetnic sau pur amăgeală,
mă-ntreb și
Þi-aș spune cu drag cum mi-e dor să te caut
De mă crezi ai să vezi că nu sunt departe
Þi-aș spune povești despre feciori și balauri
Despre mine, eroul din ultima carte.
Aș vrea să mă știi dupa
Îți caut cuvinte de jale, alese din vechiul ceaslov
Să-ți laude meteahna de doruri și ploaie de plâns
Mă chemi cu buzele pline în noul ostrov,
Locșorul de taină, cimitir al gândului
mă rupi din lumea asta pe care luptam să o cunosc atât de mult
mă deosebești dintr-un simplu om în singurul, acela...
preafericitul încântat să-ți scrie frumusețea mersului...
etern de dulce ca
Patima orasului zglobiu infioara
Vantul cald, soaptele poleite de seara
Chipuri smerite de sfinti fac semne obscene
Cu mana: sa tac! Ramaneti in pereti.. alene!
De ce nu coborati din lumea
Tu nici un gând că ai să-mi dai în taină,
Adâncurile, șoaptele pădurii de argint,
Sunt gândurile mele, vântul aspru-alb de iarnă
Când ninge, printre fulgi te caut să te-alint.
Șoptește-mi niște cuvinte,
Biblioteci seci nu-mi mai ajung
Iartă-mă că pe unde merg nu scriu numele tău pe porți
Să-și aducă aminte toți ce frumos sună.
Dacă nu mă vezi lângă tine sunt prea
De-o vreme n-am mai hrănit punctele din zare,
Imaginea fuzionează cu lumina tăcerii tale
Mai caut încă vorbele dulci, purtătoare de lanțuri,
Încă zâmbesc vieților trăite fierbinte în zori.
Numai
Într-o bună dimineață, un domnuț puțin bărbos,
Prinse-o mică buburuză într-al său distins pantof.
Ce-i cu tine, a cui ai fi? Se gândi deșteptul nene,
Întrebându-se desigur dacă gâza-i de la
Gândurile mele încep cu nimic
Eu le nasc, eu le îngrop.
Afară e doar iarnă și trece
Aștept iarna odată să plece.
Nimic nu-mi susține privirea în cer
Dacă sper iar la tine mă-ntorc în
Păianjeni ai dimineții mele cenușii
Îmi gâdilă sub urechi, și-mi predau ștafeta zilei
Mă nasc între gemete de creier uzurpat
Bun de prins cu ace în cartea de istorie.
Cocaina minții nu se mai
Directia omului este biplanara. Era o singura directie imediat dupa nasterea omului dar Dumnezeu a lasat noua si povara constiintei de sine, altfel spus logica umana, tot ceea ce facem in mod
El e slab
Mirosul lui mă atrage
Și îi simt slăbiciunea
Simțurile-mi veghează la maxim
Îl văd cum se mișcă încet, călcând criminal frunze nevii
Îmi tulbură liniștea visului
Către tine
Ar vrea
MN