Manolescu Gorun

sa lasam la o parte elucubratiile mele filosofice. Cand ai timp, daca ai si nu te-ai saturat inca de prostiile mele, citeste proza \'Fractal 1\'. Cu asta chiar cred ca am reusit sa spun cate ceva.

vad ca faci lucrurile temeinic. iti multumesc. chiar nu ma asteptam.

pentru ca faci, nu faci, vremea ambelor trece si abstinenta ti se urca la cap.

Vad ca te-ai pus de-a binelea pe capul meu. Din toate pozitiile (filosofic, poetic si... nu stiu ce surprize oi mai avea.. o sa vad

Chiar mi-era dor de cartea aia de telefon! Ca de cand n-am mai auzit de ea, multa vreme a trecut. In plus, m-ai tot dus cu vorba, mai demult, ca ne mai vedem si noi, p\'aci, prin Bucuresti. Da, ioc. Pana atunci, o sa ma apuc sa-ti mai citesc productiile tale ca n-am mai facut-o de mult.

Ce să fac? Trăiesc (încă). Nu spun cu cine că sunt discret. Și nu dispun nici de subtilitate codificării tale. Care mi-a plăcut. Parcă e o altă Luana. Mă, tu ești \"femee de femee\". Cu tine, omu\' nu se plictisește. Cu singura condiție - să nu locuiți împreună că îl ia dracu\'-vârcolacu\' înainte să-și dea seama și să apuce să se plictisească. Cât despre \"nuvela\" mea…te rog să nu o insulți. Ea se vrea ce scrie în subtitlu: un \"micro-roman\" în devenire. Ca și ăla care a fost postat integral la http://www.agonia.ro/index.php/prose/156538/index.html . Dă i-am zis acolo \'Fractal 1\'. Poate-ți arunci o privire pe el și-mi spui și mie ce-am vrut să zic că eu m-am uitat zilele astea pe el și n-am priceput nimic (sau ce am priceput nu prea mi-a plăcut să înțeleg). Zilele astea m-am întâlnit cu un coleg de facultate. Și, din vorbă în vorbă, mi-a zis că, prin \'82, a citit o carte eseu de-a mea care apăruse atunci. Și mi-a mărturisit, patetic, că e mândru că a fost coleg cu mine. Dar a adăugat: n-am înțeles însă nimic din ea. I-am răspuns sincer: nici eu.

În rest, ce să-ți spun? Poate nu mai \"auzim\" și în continuare în scris, din când în când.

Gorun

Deoarece textul ce va fi prezentat în cenaclu a fost postat anterior pe Agonia, am găsit de cuviință să redau, în exemplarul ce va fi distribuit celor care vor participa și comentariile agonicilor care au avut atunci bunăvoința să le facă.

Daniele,

Un….care își dă seama că e…., nu mai e…. Ceea ce nu e cazul tău. Așa că te las să te cerți singur cu ăla din oglindă.

Ciao!

\'La nivel de conținut, \"eseul\" legat de catafatic și apofatic, în afară de a enumera o serie întreagă de truisme, pe care le poți citi și în alte părți, nu spune nimic. Mă gândesc la mentalitatea anumitor autori americani, care se extaziază în marginea a tot felul de nimicuri, având impresia că au descoperit roata. O asemenea sinteză - între știință, artă și religie, între gâdnirea discursivă și cea de tip mistic-intuitiv etc. - s-a tot încercat, de la Pitagora până la Rudolf Steiner, trecând prin gnoza alexandrină, Evul Mediu, Renaștere, romantism, simbolism, avangardism etc. Despre conștiință (Gewissen) și conștiență (Bewußtsein) filozofia clasic germană a spus deja ce era de zis etc. A vorbit și Blaga despre cele două tipuri de cunoaștere, luciferică și paradisiacă... mi se pare ridicol să mai dau și alte exemple.\'
Daniel Stuparu

1. De când mă știu am făcut nu numai \"typos\" ci și alte greșeli de redactare, unele și gramaticale. Și asta pentru că sunt învățat cu \"citirea rapidă\" în care cuprinzi, dintr-o privire, paragrafe și, uneori, pagini întregi. Din motivul ăsta trebuie ca un text să-l redactez de mai multe ori până-mi vine acru. Așa că mulțumesc oricui care mă ajută, Mai ales de pe sit-ul ăsta care e \"atelier\" .

2. Spui domnia ta, Daniele: \"La nivel de conținut, eseul legat de catafatic și apofatic, în afară de a enumera o serie întreagă de truisme, pe care le poți citi și în alte părți, nu spune nimic.\" Și adaugi: \" O asemenea sinteză - între știință, artă și religie, între gândirea discursivă și cea de tip mistic-intuitiv etc. - s-a tot încercat, de la Pitagora până la Rudolf Steiner, trecând prin gnoza alexandrină, Evul Mediu, Renaștere, romantism, simbolism, avangardism etc.\"

Mă așteptam și eu să comentezi, cât de cât, \"catafaticul și apofaticul\" care, fie vorba între noi, este subiectul și tema (diferența între ele nu stau să ți-o explic că tot e greu de înțeles pentru matale) bietei mele \"încercări\". \"Catafatic și apofatic\" pe marginea cărora glosez și eu cum mă pricep. Și, prin urmare, mă așteptam să treci, sintetic și doct cum crezi că îți stă în fire, prin sufism măcar (ca să nu mai vorbesc de ce se întâmplă prin Extremul orient) ca să arăți ce și cum devine cestiunea de se leagă cu ortodoxia. În schimb ce faci? Îmi înșiri o serie de nume, într-adevăr celebre, care n-au însă o legătură clară cu \"apofaticul și catafaticul\" ci, mai degrabă, cu ocultismul. Ca apoi să mă desființezi cu un ocultism de sorginte europocentrist-occidentală. Despre care, cu adâncă înțelepciune, remarci că anumiți \" autori americani… se extaziază în marginea a tot felul de nimicuri, având impresia că au descoperit roata\". Din întâmplare, chiar ai dreptate; numai că ar trebui să și precizezi, cât de cât, care sunt cei la care te referi. În ceea ce mă privește eu am specificat la ce grupuri din America mă refer și, zic eu, ele nu fac parte din \"anumiții\" matale. Care promovează un ocultism de tarabă de tipul unui New Age de prost gust în cadru căruia, printre altele, un loc binemeritat îl ocupă și obsesia mătăluță \"alchimică\" - așa cum rezultă din textele pe care cu obstinație le postezi pe Agonia. -(texte care, dă-mi voie să-ți spun, nu prea au nici în clin și nici în mânecă cu spiritul Alchimiei. Și din care, se pare, după umila mea părere de neinițiat, nu prea pricepi mare lucru; dar asta nu-i treaba mea).

3. \"Despre conștiință (Gewissen) și conștiență (Bewußtsein) filozofia clasic germană a spus deja ce era de zis etc.\" Susții mătăluță apodictic. Ei na ! Cu asta chiar m-ai dat gata! Mă gândesc să-ți împrumut, din biblioteca mea, o serie întreagă de texte care depășesc cu mult ceea ce \"a spus (definitiv și irevocabil?!) filosofia clasică germană\". Și care, în plus, au și meritul de a fi gata citite de subsemnatul ca să te scutesc de efortul intelectual de a le mai parcurge. Ele se referă atât la \"știința cogniției\" care urmărește posibilitatea \"înzestrării\" inteligenței artificiale cu \"conștiință\" și, mai ales, \"conștiență\", vizând chiar obținerea unor noi tipuri de calculatoare hibride prin implantarea de neuroni pe pastile de siliciu (pare inutil, dar în contextul discuției prezente cred că este necesar de precizat faptul că, pe vremea \"filosofiei clasice germane\", problema nu s-a pus din motive evidente) cât și la cercetările subsumate \"filosofiei mentalulului\".

4. Ca să închei într-un ton optimist, cred că discuția pe care o purtăm se plasează, pentru amândoi, la nivelul \"semidoctului\". Cu deosebirea că mătăluță, domnule Stuparu, nu ești conștient de acest lucru și crezi că cele ce le afirmi au valabilitate incontestabilă (uitându-te în oglindă și văzându-te de zeci, sute de ori mai mare decât în realitate); în schimb pentru mine e clar că în biata mea \"încercare\" supusă discuției nu puteam proceda altfel în spațul limitat pe care l-am destinat textului. Singura mea intenție fiind de a atrage atenția asupra \"apofaqnticului și catafaticului\" și a faptului că acest mod de a vedea lucrurile nu este complet străin nici altor contexte culturale. Reprezentând, poate, o punte între diverse culturi.

P.S. Singurul loc în care suntem de acord este luarea în considerare a lui Blaga cu a sa \"cunoaștere paradisiacă și cunoaștere luciferică\" de care eu nu am amintit și care are multe tangențe cu \"apofaticul și catafaticul\" (\"În cadrul cunoașterii luciferice, necunoscutul are sens de \'ascuns\'…[ea] deschide un mister nu din pasiunea sterilă de a-l deschide, ci pentru a-l supune unor variații…Prin această variere, se substituie \'misterului deschis\' un nou conținut cognitiv, reprezentând [un nou] \'ascuns\' etc\" - Blaga, \'Trilogia cunoașterii\'). Ce lipsește însă la Blaga este \"ceea ce Părinții, îndeosebi Sfântul Dionisie Areopagitul (Epistole, Epistola I, Lui Caius, monah, Epistola I, Lui Caius, monah, p. 44) și Sfântul Grigorie de Nyssa (Viața lui Moise, p. 32), au numit intrarea în întunericul divin, un întuneric provenit din orbirea pe care o produce asupra ochilor sufletelor noastre slabe abundența de negrăit a luminii divine. \'Întunericul divin este lumină neapropiată\', scria Dionisie diaconului Dorotei (Epistole, Epistola a V-a, Lui Dorotei, diacon, p. 54)…..\" . \"Întuneric divin\" care este mult discutat în Sufism.

Se gaseste la http://www.crestinortodox.ro/Stiinta_si_ortodoxie___un_dialog_necesar-25-4034.html

Ca și în comentariul dedicat lui Omar Khaiam și aici ai darul de a intra în rezonanță cu cel pe care îl comentezi. Iar extrapolarea destinului lui Eminescu la cel al ciobanului (mioritic) și de aici, mai departe, la unul național, nu pare (și chiar nu este) deloc forțată. Interpretarea lui Eminescu, în diverse registre, va continua mult și bine. Uneori în spiritul său, alte ori - deformat (cum a fost, oarecum, cazul cu \"demonismul/demonicul\" la Eminescu - lucru asupra căruia ai atras și tu atenția într-un text).

În orice caz și în încheiere, introducerea textului tău la \"recomandate\" nu este prilejuită de o dată aniversară ci, în afara modului în care sunt prezentate lucrurile, mai ales de interesantul nou punct de vedere din care poate fi privit destinul eminescian.

Poți s-o interpretezi oricum. Poezia tot poezie rămâne. Și nu se lasă interpretată (total). Este pentru prima dată când încerc să comentez o poezie de a ta. Din mai multe motive. Unul ar fi bucuria care o simt atunci când un comentariu de-al meu atrage atenția și altora asupra unui autor care cred că trebuie luat în seamă și lucrul nu se întâmplă, ceea ce nu-i cazul tău. Altul - și acesta te privește pe tine: deși textele pe care le postezi sunt adevărate bijuterii, mie îmi fac impresia, uneori, de a fi prea \"profesionist\" lucrate și/sau că talentul \"acoperă\" harul. De data asta însă orice barieră, fie și una estetică, între tine și cititor a fost, pur și simplu, spulberată și ești transportat direct dincolo de cuvinte. Pe care nici nu le mai iei în seamă. Este întocmai cum un sacerdot cu har te conduce până în vârful turlei unei biserici și acolo te face să ai revelația dându-se, modest și umil, la o parte.

Am citit http://www.poezie.ro/index.php/poetry/35817/index.html
și reproduc:

\"Fericiți sunt poeții
ce-au zăbovit obosiți
între somn și nesomn,
uimiți ei au văzut
ființa limbii.\",

care mi-a adus în minte cele spuse de Uspenky Mestrului său Gurjdieff când
ieșiseră într-o dimineață amândoi pe stradă: \"De ce toată lumea asta care se mișcă împrejurul nostru doarme?\". Pentru că asta e: de obicei și când suntem treji, noi dormim. Iar în versurile tale poeții, pentru o clipă, se pare că au văzut (uimiți) ceea ce Heraclit numește \"Logosul Divin\". Iar tu ai prins exact acel moment de extaz al \"uimirii\".

Cu drag,
G.M.

1. După umila mea părere, poezia ca și divinitatea se află în fiecare dintre noi odată ce am devenit \"homo sapiens\" (dublându-ne - după altii, triplându-ne - cât se poate de brusc și instantaneu inexplicabil, capacitatea scăfârliilor în raport cu omul de neanderthal). De atunci se zice ca am devenit si \"homo religiosus\" - a se vedea desenele alea prin tot soiul de peșteri.
2. Tot după umila mea părere, diferența între un mistic autentic și un poet (mai mult sau mai puțin autentic) este că primul ajunge să fie continuu în \"comuniune cu Divinitatea\", în timp ce al doilea, numai din când în când.
3. Aici apare acum \"tragedia\" poetului. Pentru că, după ce a văzut \"fața\" (sau numai \"vălul\") poeziei își dă seama că, de fapt, viața lui obișnuită se petrece în Infern și caută cu disperare acele \"fulgurații\" prin care să revadă fața/vălul de care vorbeam.
4. Cred că aici, pe undeva, se întâlnește \"poezia\" cu \"mistica\" în Budism. Care, singurul, încearcă să te facă să conștientizezi că \"Infernul\" există la nivelul vieții noastre (empirice) de zi cu zi. Ceea ce este însă extraordinar - și lucru greu de înțeles de către noi occidentalii - este faptul că a gândi că viața care ne-a fost dăruită de Totalitate nu trebuie trăită, este absolut aiurea. Cum o trăim însă e cu totul altceva. Și o putem trăi \"detașați\" dar cu atât mai mult \"implicați\" adânc în ea. Pentru că meditația (experimentul interior conștient dirijat) nu este împotriva nimănui. Din contră. Ea ne învață un nou mod de a trăi (indiferent de religia căreia îi aparținem sau de faptul că suntem atei - ceea ce nu exclude categoric \"experiența\" mistică dar exclude, categoric, apartenența la o religie \"instituționalizată\"). Este vorba de \'un mod nou de a trăi în care devenim \"centrul ciclonului\". Viața continuă și ea continuă de un număr infinit de ori mai intens, cu mai multă bucurie, mai multă claritate, deschidere și creativitate; însă, cu toate acestea poți rămâne detașat, ca și cum ai privi de pe un deal ce se întâmplă în vale\' (Bhagwan Shree Rajneesh - Osho).

Mulțumesc, Constantin pentru că unele lucruri pe care am vrut să le transmit și-au găsit rezonanță în tine.

Mai vreau să adaug:

1.

\'Cine m-a văzut
a orbit
și s-a pierdut
în Infern\'

Legenda spune că Orfeu după ce a orbit, întorcând capul după Euridice, a ieșit din Infern și a început să cânte…Legenda minte! Orfeu, singurul care a văzut fața poeziei, nu a mai vrut să părăsească Infernul; în care rătăcește și astăzi, căutând-o. Și de ACOLO mai auzim, din păcate extrem de rar și numai cei care dispun de \"ureche interioară\", modulațiile cântecului său.

2.

\'Cine mi-a văzut
doar vălul
a înnebunit\'

Acest \"cine\" sunt doar câțiva. Pot fi numărați pe degetele unei prime mâini și doar pe câteva de la cealaltă. Începând cu Dante (iar cel care a scris \"Paradisul\" nu mai este el. Pentru că Dante, după peregrinările prin \"Purgatoriu\" a vrut precis să se reîntoarcă în \"Infern\", dar a înnebunit rătăcind drumul); poate un Novalis (\'Imnurile către noapte\') și, sigur, Eminescu și încă…. Iar după ei, restul nu mai contează.

Te mai aștept și altă dată. Și, cât de curând, îți voi întoarce vizita.

G.M.

P. S. Scuze că m-am auto-citat dar am crezut că sugestia din începutul textului meu este mult prea vagă. În plus, am vrut să restabilesc \"adevărul istoric\".

si mai rotund si implinit mai zice Mircea Vulcanescu: \'Lumea de dincolo o cuprinde o cuprinde și pe cea de aici. Ea este un receptacol deschis, care cuprinde lumea de aici în toate părțile, o pătrunde, o umple și o împlinește. Lucrurile nevăzute sunt ca și cele văzute, chiar dacă nu sunt date în spațiu\'. Deci oricat ne-am feri noi de mortii de gen \"strigoi\", \"vampiri\" sau de cei ce se transforma in \"varcolaci\" si oricat am acoperi \"oglinzile\" sau, odata ingropati (strigoii) le-am infige un tarus in inima, ei vor continua, impreuna cu cei dragi noua care nu sufera astfel de avataruri mai mult sau mai putin malefice, sa existe langa si printre noi, tacuti si blanzi, strecurandu-se timizi ca sa nu ne deranjeze si ca, uneori, cand ajungem la ananghie, cineva foarte apropriat sa ne scoata din ea. Si asta pana cand se mai tot purifica si iar se purifica si ne paraseste definitiv...

Si ca sa revenim pe la casile noastre, adica sa redevenim autohtoni si sa-l mai lasam putin la o parte pe Cioran, dar nu de tot (macar pentru un timp), ia uite ce frumos spune Mircea Vulcanescu pe care este chiar pacat ca unii dintre noi l-au uitat, iar altii nu l-au citit: \'Lumea de dincolo are pentru român o situație stranie față de cea de aici. Te-ai aștepta s-o găsești despărțită printr-un hotar spațial: aici, dincolo. O afli despărțită printr-o schimbare de fire a ființei. Lumea de dincolo, nu e pentru noi \"afară\" din lumea de aici. Ceea ce ne desparte de ea, este un fel de opreliște internă, de vamă, de deosebire de domeniu existențial, de experiență a ființei\' (si, zic eu, nu o \"oglinda\" prin care Alice trece - dar asta e doar o parere mai mult sau mai putin personala si chiar nu stiu de ce iti si va bat capul cu ea)

Toate cele care mi le-ai spus, in legatura cu \"oglinzile\", cel putin eu le stiam.

Itrebarea ramane: de ai nevoie de oglinzi cand ele - zic aia de se ocupa cu Zen-ul: \"Nu exista arborele iluminarii (bodhi) / Nici oglinda stralucitoare. /..../Atunci unde s-ar putea depune praful?/\" (Hui-Neng).
Bineninteles in poezia ta e nevoie de ele in masura in care si \"pielea de capra a fost buna la ceva\" (in conformitate cu poza). Si cel mai misto este sa \"dansam cu moartea\". Asta chiar m-a distrat. Dar am si eu cateva idei. Putine, da fixe: totusi, de ce e nevoie de oglinzi (acoperite sau nu?). Asa, pentru culoarea locala (vezi \"strigoi\", etc. si, mai nou \"samani\")?

Nu te incrunta. Poezia mi-a plcut. Chiar mult. D-aia i-am dat o \"+\" (si nu pt. ca ai avea tu nevoie de ea). Ca tot le am de capatat si dar din dar se face rai. Iar toate aiurelile alea de mai sus le-am scris si eu ca tot n-am ce face la ora asta. Si-mi place Zen-ul (cum unora le plac altele. Fiecare cu ale lui)

\"acoperă oglinzile
toarnă-mi în vene troiene topite hai să dansăm cu moartea buben\"

Iată că se poate spune și așa: \'am întins mâna să șterg praful de pe oglinda conștiinței și acolo nu era nici o oglindă\'. Așa că de ce trebuie să mai \"acoperim\", totuși, \"oglinzile?!\" De ce Silvia ? Pentru că: \"
buben buben și pielea de capră a fost bună de ceva
eu merg prin casă ca o drogată sau
ca cineva care tocmai s-a născut între lumânări cu aromă de cafea și lapte
și nu înțelege…\" decât atunci când îi toarnă \"în vene troiene topite hai să dansăm cu moartea buben\" !

Adanca inchinaciune Timisoarei

Dacă te prinzi greu și uiți repede, nu e vina mea.

Un comentariu \"pe text\", cum zici matale, se face cu argumente și nu cu afirmații. Dar cum femeile au întotdeauna dreptate, ma-m înclinat și am considerat că afirmațiile pe care le-ai făcut sunt \"argumente\". Cât privește \"trunchiat\" și \"mușcator\" ți-am răspuns cu aceiaș monedă: am facut si eu, numai așa, niște afirmații.

Hai, zău, nu te enerva (că \"lăsatul ăla rece\" sună fals). Și enervarea nu face bine la ten.

Acum te-ai prins?

Daca mai dai pe aici, te astept cu placere. Mai conversam si noi. Ca tot nu putem dormi.