Manolescu Gorun

Mă bătea gândul chiar să-ți dau, așa de distracție, o \"+\". Dar mă abițin că mă declasifică cerberii de pa Agonia.

Cu și mai multă simpatie,

același

Eu discut constructiv (ca Iliescu) și ție-ți sare țandăra. Că-ți întinez idealurile alea….Eu mă distez și tu te superi. Zău că nu-ți face bine. Stop cadru! Mai vino și pe sit-ul meu unde ți-am dedicat un \"eseu\". Că prea ți-am făcut, până acum, reclamă. Chiar și negativă. Dar tot reclamă se cheamă. Și ți-am crescut, gratuit, rating-ul care era in suferințb rău, după câte am observat, in legatura cu producțiile alea \"academice\" ce-ți aparțin. Îți promit că acolo vom discuta și despre Băsescu. Pe care-l laudă ăia ai tăi din G8 care se află pe axa București-Londra-Washington. Dacă-i bal, bal să fie. Hai să ne distrăm în continuare. Și poate-mi spui și mie unde să-ți fac rost de locul ăla pe care ți l-am promis: guvern, parlament, președenție sau…. nu-ți spun unde că-ți sare rău muștarul și pierde biata țărișoară mândrețe de telectual care, doamne ferește, hotărăște subit să se strângă de pe drumurile semi-axei și să se întoarcă pe meleagurile dâmbovițene.

Hai totuși să nu te las în ceață. Știi care e diferența între tine și mine? Eu nu iau în serios nimic; nici măcar pe mine. Tu…Dar degeaba, că tot nu te prinzi. Și iar te enervezi. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Cu simpatie crescândă,

G.M.

Nici chiar așa. A mai trecut lumea prin \"apoca-lips(e)\"; mai mici la aproximativ câte o sută de ani și mai mari la început de milenii. Și (încă) n-a dispărut. Istoria se repetă. Dar cu diferențe (cum zice Deleuze). Cu toate că, în general, pstmodernismul bate monedă pe sfârșitul istoriei (și nu numai). Începând cu Fukuyama și terminând (deocamdată) cu Baudrillard. Postmodernism care, după unii, e doar un modernism pe ducă în care \"Materialismul (și dialectic)\" a rămas fără obiectul muncii și mai caută și el să supraviețuiască cumva.

P.S. Dacă cineva chiar are chef să citească (recitească) cu atenție \'Banchetul\', o să poată observa cum Kierkegaard la \"deconstruit - re-construindu-l\" și l-a deformat, fără jenă, pe Socrate (dar, în subtext exista posibilitatea respectivei de-formări). Cum, la rândul meu și eu îl de-formez pe K., fără a avea speranța, necum pretenția, că mă va lua cineneva în seamă (nic măcar post-mortem).

Toate cele bune

Să nu disperăm. Poate fi mult, mult mai rău. Așteaptă să ajung la Deleuze și, apoi, la Baudrillard. Cu un intermezzo la Wittgenstein II. Sper să nu dureze prea mult.

Mă refer acum la lipsa unor comm-uri la textul meu (spre deosebire de \"discuțiile\" anterioare). Și îți mulțumesc mult că ai spart gheața. Treaba stă cam în felul următor: atunci când un text se lovește de un cap și sună a gol, nu, întotdeauna, textul este de vină. Dar și reciproca este adevărată. Realitatea este că textul subsemnatului este cam încifrat. Am avut senzația asta încă atunci când l-am scris. Faptul că n-am reușit să-l fac mai comestibil îmi aparține. Dar i-am dat drumul în speranța că se vor găsi, pe undeva, și citirori care nu s-au lenevit încă suficient. Și că nu sunt din categoria care \"înțeleg greu și uită repede\". Faptul că măcar un com. apare, îmi confirmă speranțele. Și-mi aduce aminte de o anecdotă, printre multe altele, care circula în legătură cu Moisil. Se spune că la un curs opțional al acestuia nu prea avea auditoriu. Un coleg îl întreabă: de ce mai ți cursul dacă nu prea vine lumea? Răspunsul: voi continua să-l țin până când va veni măcar unul singur; pentru că, altfel, vine femeia care face curat și găsindu-mă vorbind singur, zice că am înebunit. Păstrând proporțiile (ître mine și Moisil), faptul că a apărut cel puțin un com îmi dă speranțe. Deși perseverare diaboilicum…etc.

Încă o dată, îți mulțumesc pt. trecere.

Așa zisul \"eseu\" este scris, cred eu (nu-l cunosc pe Eugen Gălațeanu) de cineva care nu a fost acolo, în Piața Universității. Dacă aș fi în locul său și aș fi văzut emisiunea de la TVR1, probabil că aș fi gândit la fel. Cei strânși în platou, cu mici excepții, păreau chiar o adunătură de dezaxați. Iar \"excepțiile\" nu prea au fost lăsate să vorbească de veleitarii gen Dincă. Sau le-a fost și lor jenă că au ajuns în platou. Sau, pur și simplu, nu prea au darul de a se exprima (cazul lui Radu Filipescu care a făcut, încă înaite de \'89, enorm și a riscat la fel de enorm iar după a avut bunul simț și modestia de a nu se băga ca păduchele în față). Poate că, totuși, măcar prezența acelei femei care, în simplitatea durerii sale, nu reușește nici azi să le explice copiilor ei drama pe care a trăit-o și pentru ce a ales, conștient, să o trăiască, ar fi trebuit, nu să îl facă să rezoneze cu ea, ci, măcar, să îl pună pe gânduri înainte de a posta \"eseul\" cu pricina.

Cred că \"spiritul\" Piții Universității (idiferend de cine și cum a fost organizată manifestația) rezidă în senzația pe care o încercam, de fiecare dată când, pe înserat, se aprindeau zeci, poate sute de mii de \"făclii\" din banale \"șomoiguri\" făcute din ziare. Iar aceasă senzție era că sunt într-o imensă catedrală. În care, adesea se îngenunchia și se rostea \"Tatăl nostru\". Și, de asemenea, poate din filmul lui Gulea, pe care Eugen Gălățeanu nu l-a văzut (cum singur spune) și pe care, dacă l-ar fi văzut, iar poate, n-ar fi scris \"eseul\", ar fi înțeles mesajul de dincolo de rostirea preotului Galeriu (de la \"balconul\" Pieții) și de tăcerea crucilor nenumărate din cimitirul Străulești, pe care scrie doar atât \"1990 neidentificat\".

Mai adaug numai atât. Tot \"poate\" Eugen ar trebui să-și pună întrebarea: \'De ce cu orice prilej de bucurie sau tristețe colectivă, bucureștenii simt spontan nevoia să se adune în zisa Piață și acum după ce au trecut atâția ani?\'. Să fie, oare, o simplă inerție manipulatoare care-i târăște, ca pe vite, și pe cei care au fost acolo în \'90, dar și pe cei care aveau atunci doar câțiva ani sau chiar, încă, nu se născuseră?

Cât despre TVR1, prin emisiunea de care vorbim, pare a continua manipularea începută atunci de Răzvan Teodorescu (la vremea aceea dirctorul general al TVR), \"tovarășul de luptă\" al nevinovatului, seraficului Ion Iliescu care simte că, după atâția ani, îi cam ajunge totuși funia la par. Și se întreabă cu candoarea-i specifică: Ce dracu\' i-a apucat iar pe \"fascistoidii\" ăștia de nu așteapă măcar să-mi mănânce coliva după ce voi ieși, numai cu picioarele înainte, din politică ? Pentru că tot el și ai lui continuă să tragă înapoi PSD-ul lipsind politica noastră, așa cum e ea \"dâmbovițeană\", de un autentic partid de stânga. Nu că mă omor după așa ceva dar e necesar. Drept contra-pondere pentru o dreaptă zurlie, tot \"dâmbovițeană\". Căreia o să-i facă cadou, la viitoarele alegeri, pe tavă, tot ce vrea.

Gorun Manolescu

P.S. Citesc răspunsul lui Eugen din care rezultă că a fost în București în 13 - 15 iunie \'90. Dar nu și că ar fi fost pe parcursul manifestației care a constituit \"spiritul\" ei, din aprilie și până pe 20 mai. Ce s-a întâmplat apoi, e altă poveste.

Dacă nu aș fi plin de amărăciune, aș da-o pe glumă. Încerc să mă scutur și-i transmit lui Eugen: \"Nu-ți fă glasul să răsune/ când mănânci ce nu se spune\".

Eseu sau confesiune, nu contează. Contează că nu e patetic. Si nu simulează o percepere direca a Sacrului ci o releva cu sinceritatea si simplitatea unei trăiri autentice. Concluzia subsemnatului: nu contează religia careia îi aparți ca sa poți avea astfel de experiente. Ca autorul recurge la \"Isihasm\" pentru fixarea unui cadru de referinta, e treba lui. Astfel de experiente poate avea si un evreu, un crestin, un islamist, budist etc. Si pentru a le avea, nu este, neaparat, nevoi sa mergi in pustiu sau intr-un locas de cult (faptul ca un locas de cult ca, de altfel si un varf de munte, poiana sau malul unei mări le favorizeaza e altceva; principalul este ca odată ce le-ai avut sa le poti repeta si in viata de toate zilele).

Despre text nu vreau să spun prea multe. Are dreptate cine spune că e un text de \"încălzire\", de a-ți intra din nou în \"mână\".

În schimb îți adresez o invitație pe care o găsești la http://www.agonia.ro/index.php/article/241796/index.html și aștept o colaborare pentru o apariție pe \"hârtie\".

Adresa este gmnoema@yahoo.com .

Cu gânduri bune,

G.M.

Oricine si pentru nimeni

Glma, gluma: Da purceaua-i moarta-n cotet (fara diacritice imi iese si mie ceva - cam jalnic in comparatie cu al lui Firica). Dar să nu disperăm. Se poate și (mult) mai rău. Dacă nu credeți, o să vedeți!

Hai ap!

Multumesc tuturor celor care, pana acum, au parcurs textul. Si, indeosebi, celor care l-au comentat

Va multumesc tuturor ca celebrati, impreuna cu mine, Pastele.

Dane,

Multumesc pt. observatii. Ele sunt corecte. Dar treburile de \"tehnica\" nu ma preocupa. Scriu si eu, sau incerc sa scriu, din cand in cand, poezie. Fara a fi poet. Asta e. De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Toate cele bune tuturor. Si sarbatori Fericite.

\"Poaste daca as detalia ce inteleg eu prin daimonic ai vedea ca nu este chiar ce a spus Socrate.\"

Cred că este un bun început.

Dacă stau și (încerc să) cuget (se mai întâmplă și asta; nu ca ardeleanul care numai \"stă\"), pot recunoaște că, ceea ce am numit eu \"rezumat\", ar putea fi, de exemplu, un auto-portret (idealizat) al autorului. Ar fi interesant de văzut dacă el și-l respectă cât de cât. Aștept textul despre ce înțelegi prin \"daimonic\" în opoziție cu \"ce a spus Socrate\". Asta chiar ar fi interesant pentru un \"filosof\" pârât ca subsemnatul. Chiar și într-un șir de texte pe Agonia.

\"făcând rezumate școlare.\" se va citi: \"făcând rezumate școlărești.\"

Mă bucur și eu. Nu pentru că mă \"cert\" cu Jasper și Kant. Ci pentru că ei nu sunt de acord cu mine. Nici în ceea ce privește \"Adevărul\" (Jasper \"Despre adevăr\") și nici în privința \"Eticii\" kantiene (\"Fundamentarea metafizicii moravurilor\" și \" \"Critica rațiunii practice\"). Cert: amândoi, matale și subsemnatul, se pare că \'citim prea mult\'. Și nu e bine. Dar asta-i situația. La rândul meu, îți urez și eu noi succese în munca de a te ascunde după alții și a nu gândi (critic?!) cu propriul cap, făcând rezumate școlare.

Tu chiar ai luat in serios ce-am spus? Am sters ca nu mi-a placut mie. In schimb partea a doua de la Fractal 2 (proza), la care ai facut niste observatii ca lumea, chiar am sters-o datorita observatiilor tale. Si am sters-o ca s-o rescriu (cand voi avea chef). In rest, vad ca ma concurezi serios la \"poezie\". Nu ti-am mai scris acolo ca nu mai aveam loc de altii. Succes! (Mai imi ramane o consolare - deocamdata - \"filosofia\"; daca, maine-poimaine, nu te apuci si de asta. Ce sa-i faci, asa e viata. Am stiut eu ce-am stiut cand, mai de mult am vrut sa scap de tine si ti-am scris \"Adio, dar raman cu tine\". Nu ti-o lua in cap. Dar asta-i situatia. Uite dom\'le ce chestie!

Dacă tăceai, filosof rămâneai. Cel puțin în cele ce urmează:
\"să aibă abilitatea de a aplica orice mijloace oricăror scopuri\",
Aici ai dat-o în bară rău !
\"să nutrească o credință necondiționată, credința filosofică.\"
Ce-i aia \"credința filosofică\" ?

Dar mai sunt și altele…

În privința lui Gilles Deleuze, ori nu l-ai citit cum trebuie, ori nu ai înțeles ce ai citit (asta e o tautologie care pare a spune \"ceva\" adânc, dar care e un fâs).

\" Cercetînd un număr remarcabil de biografii, mărturisiri, scrieri metafilosofice, am ajuns să selectez cîteva dintre însușirile esențiale care țin de acest fel de a fi în lume.\" (Zici matale).

O veche poveste Zen spune ca la un Maestru al Maeștrilor (i.e. un \'Iluminat\') tot veneau unii si alții sã punã tot soiul de întrebãri. El, de obicei, tãcea. Dar avea alături, tot timpul, un anumit discipol, foarte doct, care dãdea rãspunsuri, extrem de documentate, din diverse Scripturi. La un moment dat, unul dintre vizitatori, dupã ce primise un astfel de rãspuns, s-a adresat Maestrului: Extraordinar, discipolul tãu trebuie sa fie foarte aproape de Iluminare !. Răspunsul Maestrului a fost: Fii serios! Citește prea mult !.

Se pare că \"citești prea mult\" și nu asimilezi din cauza unui metabolism \"filosofic\" cam (ca să mă exprim eufemistic) deficitar.

Asta e ! Se mai întâmplă și la case mai mari. Adică mie (fiind autocritic). În rest, s-auzim, în mod \"filosofic\", numai de bine. Despre amândoi.

G. M.

P-aia care nu ti-a placut, am sters-o. Ia uite dom\'le ce influenta ai asupra mea!

\'pentru \"cum\" transmiți\' se va citi: \'pe \"cum\" transmiti\'

Observația este extrem de pertinentă. De \"vocabular\" depinde receptarea mesajului. Mai ales când mesajul transmite ceva nou. Iar \"ironia\" , atunci când nu e (neapărat) sceptică, poate presupune o detașare lucidă, \"curativă\", benefică, atât pentru autor cât și pentru receptor. Nefericirea apare când accentul se pune exclusiv pentru \"cum\" transmiți în detrimentul lui \"ce\" transmiți. Pentru că tot a venit vorba de Heidegger. Dacă nu încerci să te transpui în \"cheia\" gândirii acestuia, riști să percepi ceea ce el vrea să transmită drept un fel de \"delir sistematizat\". De aici, probabil, rezultă și efortul lui H. de a căuta mereu să \"lipească\" cât mai adecvat limbajul de \"conținut\" pentru a-l face, pe cel din urmă, cât mai transparent.

\'dar sunt capabil sa platesc eu berea/cafea/anything else + tigarile?pipa narghileaua aferente ptr o discutie despre wittgenstein.\'

Toate la timpul lor. Daca voi ajunge acolo. Ceea ce sper din toata inima. Deoarece nebunia cu \"filosofia analitica\", centrata pe \"analitica limbajului\", care a inceput dupa Wit. II, ma scoate, pur si simplu, din sarite.

Toate cele bune,
G.M.