Manolescu Gorun

Ȋn cartea sa „Despre idei și blocaje”, Patapievici susține că, ȋn Romȃnia, intersecția anemică a culturilor specializate cu cultura generală pe o piață națională, conduce la o slabă comunicare ȋntre acestea. Domnește astfel compartimentarea și nerecunoașterea reciprocă, cu excepția domeniului literaturii și criticii literare. Pe aici, pe Agonia, lucrurile sunt cu fundu-n sus: filosofii (de „meserie”) fac cu predilecție poezie, literații (iar de „meserie”) fac, uneori, filozofie; inginerii, economiștii și…cȃți or mai fi, fac altceva decȃt „meseria” lor. Și mulți, din toate categoriile, nu o fac, uneori, chiar rău.

Revenind la obiectul com-ului de față: ȋn contextul „agonicilor” este lăudabil că, de curȃnd, s-a deschis o colecție a textelor „filosofice”. Fără discriminare de religie, sex, naționalitate ….etc. și „meserie” a celor ce propun astfel de texte. Faptul că ele sunt mai bune sau mai rele, e altă poveste. Cu ele, de fapt, se ȋntȃmplă ceea ce se ȋntȃmpla cu orice text postat pe internet la ora actuală: „valoarea” le este judecată ȋn termeni de „cȃt și ce comunică” ȋntr-un mod succint și atractiv, specific cititorilor internetiști. Ori, din acest punct de vedere, aforistica lui Răzvan Rachieru chiar prinde. Cu tot patetismul ei, de multe ori ironic negat de mulți dintre noi, ca și cȃnd ar fi o tară psihică de care e musai să scăpăm.

Am urmărit mai multe texte ale autorului din seria „aforismelor”. Cel de față mi se pare cu totul deosebit căci reușește ca „din slăbiciuni și temeri [să crească] înăuntrul [ nostru] un embrion chircit și negru ce roade albul din noi, iar în golul căscat [să] apar[ă] o gaură neagră, care face trecerea de la întuneric la lumină și invers”. Prin urmare, „+”.

Pun pariu că nu știi de ce stătea proasta-n tȃrg mirȃndu-se ȋntrebător. Dacă răspunzi corect, dau o bere.

Pun pariu că nu știi de ce stătea proasta-n tȃrg mirȃndu-se ȋntrebător. Dacă răspunzi corect, dau o bere.

sa faci prima miscare.

Cu ganduri bune,
G.M.

Uitandu-ma la primul dumitale com., de fapt vad ca ai si inceput un astfel de text. Iti sugerez sa-l dzvolti putin. Si, eventual, sa-i adaugi subtitlul \"Ce vad si simt cand ies din pestera lui Platon\" (sau, daca gasesti alta formulare mai fericita, propune-o). La randul meu voi pastra acelasi subtitlu. Daca crezi ca mai este nevoie sa mai stabilim , in prealabil si alte reguli (nu prea multe ca devin obositoare)ale viitorului nostru dialog (virtual) - care, sper, sa nu devina unul al surdo-mutilor - hai s-o facem tot sub forma de com-uri tot la acest text inainte de a ne apuca de treaba.

Toate cele bune,

G.M.

Da-i drumu! Spune ce \"vezi\" atunci cand \"iesi\" din petera. La randul meu, voi spune si eu. Mingia e la dumneata. Anticipand...Dar nu vreau sa anticipez. Astept reactia dumitale. Sugestia mea ar fi ca \"dialogul\" pe care, eventual, il vom purta sa se desfasoare prin texte scurte (le putem include in rubria \"eseuri\"), care sa se concentreze, indeosebi, pe emiterea cat mai multor idei (personale)si,cel putin la inceput, mai putin pe argumentarea lor (un fel de brainstorming). Tema sa fie \"Ce vedem cand iesim din pestera lui Platon\".

nu scri un text pe tema asta; pentru ca daca nu o vei face, atunci am sa-ti fur ideea si o s-o fac eu.

Cu prietenie,
G.M.

Am promis ca voi reveni.

1. „Gasiti similitudini, sau paralelisme in gandirile Gottlob Frege/Arthur Schopenhauer?”
Nu m-am gȃndit.

2. Este interesant de văzut ce se ȋntȃmplă cu „teoria tipurilor” ȋn cazul aplicării unei logici „cu terț inclus” (eventual, „fuzzificată”). Același lucru poate fi pus ȋn discuție și ȋn cazul construirii unui sistem axiomatic cu o logică cu „terț inclus”: mai are sens teorema de incompletitudine a lui Godel? Mai pot apare propoziții „indecidabile”?

Radu,

Oricum, prefer să ies cu piciorele ȋnainte din viață decȃt să-l mai văd vreodată pe Ilici și ai lui ȋn fruntea bucatelor cum ȋși bagă picioarele-n noi pe post de social-democrați asociați cu Patriciu și compania. Așa că ce să fac? O spun deschis: merg, deocamdată, pe mȃna lui Băse că n-am ce face. Cum l- am votat, cu o imensă scȃrbă și pe Ilici cȃnd a rămas ȋn turul doi cu Vadim. Cui pe cui se scoate. Repet, mi-e scȃrbă, dar n-am ce face. Și nici nu pot să fac pe nebunu’ și să nu votez uitȃndu-mă, senoirial, de pe margine cum fac alții. Și dacă asta-i soarta nostră să tot votă „negativ”, trebuie să o accept ȋn speranța că voi mai putea face și altfel (dacă voi mai ajunge). Iar textul de față….așa ȋncȃlcit cum este are măcar meritul că este tranșant. Deși greu de parcurs.

Iti voi raspunde in curand.

Diferența ȋntre noi: tu ești lin(g)vist (Doamne ferește să ȋnțeleagă cineva altceva); eu sunt inginer. In schimb, ȋntre un inginer și un cȃine există o similitudine – ambii au privire inteligentă dar nu știu să se exprime. „Asta este situația”.

In rest, am ȋnțeles că ți-ai făcut bagajele. Drum bun!

Asta nu inseamna ca pentru text Ioana nu trebuie felicitata.

Pt. Firică

„mie îmi trece un glonț prin cap”.

Mamă, mamă! Ce-i, Adriane? Știi ce i-a trecut lui Felix prin cap?.....?! Un cui atȃt de mare!

« as vrea sa pot scrie ca omul asta »

Cine te oprește ?

Eu zic, totuși, să te abți. Ar ieși prea frumos. Și dacă te apuci, o să-l strici.

1. Poate, totusi, se gaseste o modalitate ca unii autori extrem de interesanti carea au „pacatuit” (Peia, Andu Moldovan, Zabete, Orasanu…) sa fie „iertati”, eventual cu avertismente (ultime) de rigoare. Le simt lipsa (si, cred, nu numai subsemnatul).
2. O revista online a Agoniei pare a fi nu numai bine venita, dar si necesara. Cred ca o rubrica de „filozofie” a unei astfel de reviste ar fi o deschidere benefica. Este cazul „Egophobiei” care a inceput sa fie listata la http://www.romanian-philosophy.ro/newsletter/ gestionata de facultatea de Centrul pentru Fundamentele Modernitatii Europene din cadrul Universitatii din Bucuresti (FME) si Societatea Romana de Fenomenologie (SRF). Este, dupa cunostintele mele, singura revista de cultura generala (nu numai online) care detine o astfel de rubrica in care apar si unele texte filosofice de un nivel acceptabil care nu se adreseza numai unui segment ultraspecializat. Cu atat mai mult cu cat printre membrii Agoniei exista o multime semnificativa de autori de formatie „filosofica”. De asemenea, in cadrul Agoniei, asa cum este ea la ora actuala, o sectiune cu texte filosofice cred ca ar fi utila (colectia nou infiintata de „filozofie” nu cred ca este suficienta).
3. Cenalul….Simt lipsa intalnirilor de la Deko. Poate nu chiar saptamanale. Poate la doua saptamani. Si mai spre primavara.
4. Poate se gaseste o modalitate de \"recompensare\" cu \"*\" (de alta culoare dcat cele deja existente) pentru textele care depasesc, de exemplu, 1000 de accesari

E un raspuns frumos si chiar \"realist\". Cel putin deocamdata. Mai departe, se va vedea. Chiar daca noi nu vom mai fi pe aici. Dar cat suntem cred ca nu ne opreste nimeni macar sa spunem ce gandim (si, daca se poate exprima si ce experimentam interior) intr-un mod echilibrat si, mai ales, fara incrancenare si lamentare. Dialogul cu dumneata a fost (si sper sa mai fie) pentru mine tonifiant.

Un eseu care naște o ȋntrebare: există un curent subteran care să „lege” zborul ” frȃnt” al generației lui Eliade ȋn Romȃnia de o eventuală, viitoare generație care să se ȋmplinească pe aici? Probabil după consumarea a tot soiul de „mimetisme” după care se aleargă de dragul unei „sincronizări”.

Si, pe 2008 iti doresc ce-mi doresc si mie si familiei mele.
Gorun

un text de-a dreptul „realist” cu ironie de bună calitate ȋn sub-text. Nu ca ȋn ultimul (al treilea) „text” din Orbitorul lui Cărtărescu care, atunci cȃnd o dă pe „realism”, devine penibil. Da’ el scrie „romane”. Ceea ce-i cu totul altceva. Și care se și vȃnd ȋntr-o veselie. Am dat și subsemnatul bani pe ultimul. Pentru că, totuși, celelalte două făceau (banii) cȃnd au apărut. Per total, acu’ că cărțile s-au scumpit (așa vorbește un cititor care, ori cȃt ar citi, tot aia e….vezi Liviule că ți-a scăpat și ție ceva, un dezacord acolo; sau nu ți-a scăpat, l-ai pus intenționat așa de-al dracu’ că la un poet merge – e treaba ta!) deci, cȃnd alea s-au scumpit, cred că Cărtarescu (na, că iar am dat-o ȋn bară) ar trebui să-mi facă un rabat la ultimul, pentru că, cum (nu mai contează) ziceam, per total să ies oarecum la socoteală.

Poftă bună la pomana aia a porcului.

G. M.

Să mă spȃnzur? Să nu mă? Mai bine da. Da’ nu de tot. Că după mai trag cu nesaț o gură de aer care mi se pare de-a dreptul…. Iar dezacordul acela din final chiar face toți banii.

„mi-ar fi părut bine să curăț cartofi la căldură
să rotesc încet lama cuțitului după pulpă
aș fi așteptat să se scurgă șpanul maro
un rahat de câine, tot eu să mă uit la mine
mut, un soldat care s-a înfrățit
cu castronul de inox”

Un ȋnceput a la Brumaru. Dar ăla (Brumaru) „plutește”. Și aici e un fel de „plutire”. Dar ȋntr-un lac de acumulare de….lichid. Ȋn care ce-i mai consistent iese deasupra să ia o „gură de aer” ȋnainte de a se lichefia complet, iremediabil și pt. totdeauna.