Manolescu Gorun

Da, stimată Irina. Ai perfectă dreptate. Philon nu era [la ȋnceput n.m. G.M.] teolog creștin, ci filosof evreu, un elenist iudaic & neoplatonician. Dar nimeni nu l-a ȋmpiedicat ca ulterior, fără ca dȃnsul să bănuie, să fie considerat primul teolog creștin. Cum nimeni nu l-a ȋmpiedicat pe subsemnatul ca, după ce s-a ȋnsurat, să devină, din păcate, nu primul om ȋnsurat (că dacă ar fi fost primul, avea o scuză: n-ar fi știut ce-l așteaptă) . Dar există o compensație ȋntotdeauna: nici eu n-am știut – pȃnă ce Irina nu mi-a atras atenția – că, de acum ȋncolo, am căpătat o „gȃndire neo-goruniană”. Ești o dulce, scumpo! Cȃt despre Borges, Bohm, Blake (dar mai sunt și alții ȋntr-un număr infinit „numărabil” dacă pot spune așa ȋn stil neo-gorunian) – ăștia-s o mulțime de gȃște care poate fi privită din diverse puncte de vedere. Din punctul de vedere al unei singure gȃște ȋntr-o traistă ȋn care s-a băgat singură, ai, totuși, dreptate. Dialogul cu matale mi-a făcut plăcere. Sper că și reciproca.

chef de interpretari. Si nici nu prea ma pricep cand dau peste o poezie care este chiar poezie.Singurul lucru care-l pot spune este \"haloul\" despre care deja a vorbit Dana. Pacat ca in acest caz, datorita incapacitatii mele argumentative, nu pot oferi, in afara rezonantei mele cu inefabilul textului si o \"+\".

Vazut, citit, placut. Mai ales viziunea cinematografica care ofera dinamism textului.

Un cunoscut ȋmi transmite pe mail, ȋn legătură cu «Axis Mundi»: „negativismul e lung, mai lung decat calea ferata de la vascauti la barlad (vezi intrebari existentiale)”. Ceea ce m-a făcut să mai adaug un paragraf la text. Și să scriu acest com. explicativ. Cu atȃt mai mult cu cȃt același ȋmi vorbea, altă dată, despre „teologia negativă”; sau „apofatică” cum se zice ȋn ortodoxie; tot de ea , fără să fie numită, se vorbește și ȋn islam; iar ȋn budism – se practică. Wittgenstein, la rȃndul său, zice „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”; sau, eventual, să „se arate”, dacă e posibil. Ori cȃnd CINEVA, după ce s-a ajuns ȋn vȃrful stȃlpului, «arată» (tot cu degetul «vorbirii»: „Realizează-l!” - e vorba de «vid») ȋn loc să te uiți la «deget», mergi la ținta indicată. Dacă ești ȋn stare să-l „realizezi” (sau nu), asta depinde de fiecare ȋn parte! De la Nietzsche și pȃnă «teologia negativă» e un drum „mai lung decȃt calea ferată de la văscăuți la bȃrlad”.

Asta cam așa e, Maestre. Nimic nou sub soare. Doar „rpetiție cu diferențe” (cu zice Deleuze).

P.S. Treaba aia cu \"nesimtirea\" cam miroase a offTOPIC. Asa ca, de acum incolo, ma voi abtine.

Toate cele bune.

\"extrem de importante\" se va citi \"extrem de importanta\"

Ti-am simțit lipsa. Dar acum mi-ai ȋndestulat-o. Regalȃnd-o mai ales cu:
“picuri sub picuri-
prin geamul aburit trec
doar sunetele.”

Re-citind un comentariu al unei persoane (nu spun cine, extrem de importante pe aici) și ȋngrozindu-mă de cȃt de demodat și tradiționalist sunt ȋn cultura asta globalizată ȋn raport cu europocentrismul inventator (ba chiar inovator) și ne auzind nici măcar de (cu ce se mănȃncă) zisul „suprarealism”, m-a apucat așa o disperare precum a folk(istului de pe la noi): „asta e soarta boului/vițel adult/ să stea la poarta noului/ nițel mai mult!”. Dar m-am consolat, devenind optimist pentru comentator (așa sunt eu – inimă largă). Pentru că dȃnsul, ȋn calitate de vițel, mai are o șansă: poate deveni taur. Eu, ce să fac? Rămȃn cum am zis: să mă uit (cu admirație) la ȋnălțimea zgȃrie norului, dar fără ciudă (ne-avȃnd nimic ȋmpotrivă).

Plăcut. O mică sugestie. Ȋn loc de „e septembrie” – „septembrie”

Mă uit și eu la un zgȃrie nor (sorry! la Paul Bogdan) și n-am nimic ȋmpotrivă

Epitaf? Aiurea! Ȋn mintea mea nu-i nimic
Atunci aruncă-l afară
Cum să-l arunc dacă nu-i nimic?
Bine. Realizază-l!

de cunoștințele de IT&C ale preopinentului. Dacă-mi mai povestește și despre multitasking, timesharing, internet, intranet, extranet , VPN (ȋn traducere,Virtual Private Network), firewall și alte asemenea, poate-i dau notă de trecere pentru clasa a IX-a de liceu. Că sunt băiat bun.
Și pentru că tot ȋi plac poveștile, ȋi voi mai spune una. De data asta una sufi. Că tot s-au intersectat ocultiștii Domniei Sale, cel puțin ȋncă o dată, cu Orientul Mijlociu, prin Europa asta a noastră ȋn Evul Mediu (a se vedea Ibn ’Arabi [Arabic: ابن عربي], sau, mai extins : Abū abd-Allah Muhammad ibn-Ali ibn Muhammad ibn al-`Arabi al-Hatimi al-TTaa\'i [أبو عبد الله محمد بن علي بن محمد بن العربي الحاتمي الطائي] și printre altele și cartea lui Henry Corbin ”Creative Imagination in the Sufism of Ibn \'Arabi ”, Princeton University Press, 1969, dacă tot ne-am apucat de citări ; anunțȃnd, cu modestie, că zisele cărți dar și ”Iluminările” lui Ibn’Arabi chiar le-am citit ; dar nu fac o fală din asta pentru că e posibil ca atunci cȃnd o carte se lovește de cap și sună a gol, nu, ȋntotdeauna, cartea să fie de vină ; cum, precis s-a ȋntȃmplat ȋn cazul Domnului Radu Cernătescu cu textele, mai mult sau mai puțin esoterice de care vorbește, că altfel n-ar mai fi vorbit atȃt de doct și cu aplicațiune despre ele).
Dar, să revin la cestiune. Iată povestea promisă.
Un om avea o oaie. Oaia dispare. Trece un deal, trece o vale. Si ȋl găsește pe unul care cosea fȃnul. Ȋi povestește cum oaia a dispărut . Și ȋl ȋntreabă: „n-ai văzut oaia mea?” Cel care cosea fȃn, după ce se gȃndește profund, răspunde:” eu cosesc de aici pȃnă aici!” Văzȃnd că n-are cu cine vorbi, omul cu oaia placă mai departe. Mai trece un deal, o vale și găsește oaia care fătase un miel. Ia oaia, mielul și, la ȋntoarcere, dă peste cositorul (de fȃn). Ȋi povestește cu a dispărut oaia, cum a plecat de acasă,cum s-a ȋntȃlnit cu el, cum l-a ȋntrebat și ce i-a răspuns, cum a plecat mai departe, cum a găsit oaia cu mielul, cum s-a ȋntors și a dat iar peste el și cum, de fericire că a găsit oaia (și mielul), dorește să-i facă cadou mielul. Cel care cosea (evident, fȃn) ȋl ascultă, se gȃndește bine și-i răspunde: „eu cosesc de aici pȃnă aici!” Ȋntre timp apare Mulla Nasurddin călare. Omul cu oaia ȋi repetă, exasperat, povestea. Mulla descalecă, se scarpină-n cap, se mai gȃndește uitȃndu-se la unul și la altul și, ȋn fine, ȋi spune celui cu oaia (și mielul): „uite ce este, dacă calul e al dumitale, atunci ia-l!”
Domnule Cernătescu, dacă calul e-al dumitale, i-al. Că m-am plictisit.
P.S. Totuși, dacă chiar te interesează ocultismul din contextul nostru cultural, care, din ȋntȃmplare, se află și el printre hobby-urile mele, ȋți pot ȋmprumuta o serie de cărți de primă mȃnă din biblioteca mea, de care, precis, cȃnd ai făcut masteratul nu prea ai auzit.

*
Uite ca, intre timp, a aparut si Noemi. Si are dreptate.

Interlocutor, o veche poveste Zen spune ca la un Maestru al Maeștrilor (i.e. un \"Iluminat\") tot veneau unii si alții sã punã tot soiul de întrebãri. El, de obicei, tãcea. Dar avea alături, tot timpul, un anumit discipol, foarte doct, care dãdea rãspunsuri, extrem de documentate, din diverse Scripturi. La un moment dat, unul dintre vizitatori, dupã ce primise un astfel de rãspuns, s-a adresat entuziasmat Maestrului: Extraordinar, discipolul tãu trebuie sa fie foarte aproape de Iluminare !. Răspunsul Maestrului a fost: Fii serios! Citește prea mult !.

Dacă tăceai….”hermeneut” rămȃneai. Și, mai ales, pentru că „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă” (vorba unuia de-i zicea Wittgenstein), adică să „se arate” (dacă se poate; dacă nu, nu). Iar treaba aia cu ocultismul se pare că te cam depășește. Ei experimentează (interior) și nu prea vorbesc mai ales „păsărește” (ca să mă exprim eufemistic și nu așa cum zicea Baumgarten) ci, atunci cȃnd mai au și dar (har) cȃntă. Și cine e ȋn stare, reușește să-i mai și audă. Ceea ce nu e cazul dumitale. Care faci, ȋn mod pretențios, literatură ocultistă de popularizare. Adică pub-ocultistă.

Ȋntr-un singur fel ai, după umila mea părere, dreptate. Din toate punctele de vedere Călinescu a vorbit și el (și, mai ales, a scris) mult prea mult. Și, din nefericire, a găsit mulți proști (elitiști) să-l asculte. Și să-l urmeze.

Două strategii par a fi adecvate postărilor pe internet.

I. (a) se începe cu niște lucruri ultraelementare astfel încât cititorul să aibă sentimental superiorității și să dorească ca, mai departe, să vadă cât de mediocru este autorul;
(b) se trece rapid la niște lucruri mai puțin elementare dar pe care cititorul le știe; și va gândi: “totuși autorul mai știe și el câte ceva” (sentimental de superioritate persistă)
(c) urmează câte “altceva” care mai este înțeles numai de două personae: autorul și…Dumnezeu (cititorul déjà a căzut în capcană)
(d) se încheie cu ceea ce poate înțelege numai o singură persoană - evident că nu e autorul (cititorul e K. O.!).

II. (a) Inducerea, de la început, a unui complex de inferioritate în cititor (stimularea ambiției de a căuta să înțeleagă);
(b) “de-complexarea” acestuia pe parcurs făcându-l să înțeleagă printr-o expunere cât mai clară posibil.

Strategiile de mai sus par a fi valabile mai ales pt. internet, iar textele nu trebie să depășască, la început, 2 – 3 pagini.

După o serie de texte scrise într-una dintre manierele anterioare, se reușește (dacă textele au “substanță”) să se formeze un grup de cititori fideli. Și nu mai este nevoie să se recurgă la tot soiul de “manipulări”. Acum se poate scrie în ce mod se dorește, iar textele pot crește în întindere – déjà s-a format un set de “clienți dependenti/captivi” ; care nu vor părăsi autorul atâta timp cât nu-i va dezamăgi. Și nu va mai depinde autorul de “consumator”, ci invers.

*

Uite că autorul de față utilizează, aproape de la ȋnceput (la a doua postare), altă strategie. Si-i merge . Sunt curios pȃnă cȃnd? Oricum, ȋl voi citi ȋn continuare. Dacă nu mă va plictisi. Cu prea multă pedanterie a unei exprimări «academice». Și care – vorba profesorului Alexander Baumgarten de la Cluj – poate tinde să se transforme, la un moment dat, ȋn «coțăială academică». De care sunt cam sătul pe acolo pe unde mă mai ȋnvȃrt (din obligație profesională).

de ce acest text a fost trecut la \"atelier\". Asta este, pentru mine, invatatura de minte sa citesc mai cu atentie \"atelierele\".

Multam. S-a remediat.

Acum am intrat si pe o pasăre cântătoare. Demult asteptam un mixaj cu \"sunete\"; ca de alea vizuale m-am cam plictisit. Visez si la ceva olfactiv. Deocamdata ma multumesc cu parfumul ce emana din unele texte. Atunci cand sunt poezie.

ca te urmaresc in continuare. Chiar \"fan\" n-am devenit. Dar, cine stie.

ca, in final, dupa incheierea seriei si dupa ce vom re-discuta intregul (noi doi, dar si cu altii), acesta se indrepta, cu pasi siguri, spre publicare in NOEMA.

Succes.