Manolescu Gorun

adresa de email gmnoema@yahoo.com

Mi-era dor de poezie. De la un timp am intrat într-o tăcere binefăcătoare în care mai pătrunde, doar din când în când, fumul argintiu al gloanțelor mirifice trase de cei care s-au născut și trăiesc dincolo de Capătul Lumii, înmiresmând-o. Mulțumesc, Dana.

Eu zic ca ai ratat si acum, in final. Restul e O.K.

putea sa nu vin?

G.M.

Rog editorii să scoata (sau să trimită la offtopic) com-ul meu anterior. Mii de scuze, domnule Firică, precum și celor ce au citit com-ul.
El ar fi vrut să sune în felul următor : \"Ce n\'est pas un monde que j\'aime\", nici pentru Firică. E de bine…de rău…? Eu zic că e de bine. Pt. că, dacă n-ar fi fost Claude Lévi-Strauss, nu s-ar fi auzit nici de Firică. Care e « un tovarăș bun, nu i-a păsat nici de icx, nici de grec e crescut în meniul nostru » cum se zicea, pe vremuri, într-o ședință de partid pe la Daia de Giurgiu. Aducându-ne aminte de ce nu vrem să ne amintim. Dar în cultura « pub » de pe la noi apare. Și e bine că ne ține memoria trează.

Din nefericire \"Aducându-ne aminte de ce nu vrem să ne amintim. Dar în cultura « pub » de pe la noi apare. Și e bine că ne ține memoria trează” a fost omis atunci cand am postat com-ul.

Frust. Merge unde trebuie. Mai putin, dupa parerea mea, \"Hegel\" - sugestia este prea subtila pentru simplitatea textului care e departe de a fi \"simplista\"

\"A pasarii rega -\" se va citi \"A pasarii ruga -\"

Ioana, Adriana, Ioan,
Ma bucur ca ati \"prins\" vibratiile pe care am vrut sa le transmit. Si va multumesc.

Adriana,

Versul la care te referi suna, explicit asa: \"A pasarii rega -\"

O sintagmă shakesperiană: „all the world’s stage”. Și apoi „shooting” – acțiunea de a filma dar și aceea de a trage cu arma. Pe toate planurile. De la cel mai „realist” pȃnă la cel mai sofisticat virtual (tunuri financiare cu ghiulele din material «intangibil», speculativ). Război total ȋntr-un fragment ȋn care se oglindește intregul; ca un bumerang. Totul privit prin «ochiul» depersonalizat al camerii de filmat

eu n-am dureri colective, compilatii si alte alea; si nu sunt nici Vaxescu, nici Chir(ci)ca, nici - macar - personaj. O fi de bine? de rau? sau inclusiv, preponderent si madagascar - ca sa folosesc si tertul inclus. Cum desigur si bunaoara

Te scuz, fiule (că nepoate nu pot să-ți zic).
„Puștii de pe uliți au crescut/ Au prin parcuri ȋntȃlniri pe seară/ Și-mbătați de primul lor sărut/ Trag cu bărbăție din țigară” zicea, pe vremuri, un poet.

Eu mai am zece pana la optzeci (pe bune). Sper sa-mi ajunga.

Hai că vorbim discuții. Agonia, e Agonia (ca și alte sit-uri de același gen). Cine are chef să fie pe aici, n-are decȃt. Invers, e la fel. Singurul lucru care mi s-a părut util, dintre toate cele spuse, se referă la faptul că cine a profitat de sit pentru a promova textele proprii, ȋn măsura ȋn care, din diverse motive, nu mai este mulțumit, pleacă prin alte părți ca să ȋnjure de pe acolo, de la distanță. Asta este, după umila mea părere, ȋn neregulă (ca să mă exprim eufemistic). Iar ifosele celor care au profitat de Agonia ca să devină „consacrați” după ce au reușit să publice unu sau cȃteva biete volumașe tipărite iar apoi „privesc ȋnapoi”, nu cu „mȃnie” ci cu supra-decompensarea unui fel de auto-frustrări pe care nu vor să și-o recunoască, mi se pare ceva patologic. Agonia este, deocamdată, pur și simplu un „atelier”; ȋn care ar trebui să accepți să te poți auto-evalua ȋn mod lucid. Și, eventual, să publici fragmente din ceva care, ulterior, ar putea deveni o carte. Că, ȋn viitor, internetul (și sit-urile literare sau, mai bine zis, culturale ȋn sens larg) vor ȋnlocui complet (sau nu) cartea tipărită, este cu totul altceva. De fapt, astfel de sit-uri, cu regim clar de „revistă” au apărut cu duiumul. Și fiecare publicație tipărită care se respectă posedă, la ora actuală și un sit. Dar interactivitatea rapidă oferită de cele gen Agonia și care este o facilitate ce ȋnainte n-a existat, nu va putea fi realizată de cele anterior menționate. Ȋn fond ce se ȋntȃmplă pe aici și prin alte locuri similare, nu sunt decȃt biete furtunele ȋn păhărele de apică. Ȋn care, dacă ȋți place să te bălăcești și consideri că este util, bine; dacă nu, nu. Mare e grădina lui Dumnezeu. Și suntem, cu toții, ȋn ea. Mai mult. Ne și pieptănăm, cu sȃrg, pe chelii; tot așa, „cu părul ȋntr-o parte” cum zicea unul de-l chema Ionesc(o). Asta ca să sfȃșesc „optimistic”.

Victore, ȋn discuțiile lungi care le-am avut ȋn particular, m-ai ȋntrebat, la un moment dat, dacă faptul că ne aflăm pe poziții diferite (din varii motive, dintre care unele mai importante, altele mai puțin), putem să ne acceptăm unul pe altul. Răspusul meu a fost și este DA.

Cu aceeași prietenie care ți-o port,
Gorun.

1. Modul in care este pusa problema poate re-deschide problema lui \"0\" asa cum acesta a aparut, pentru prima data, in contextul cultural oriental (al Indiei);
2. Am multe obiectii in privinta teoriei prezentate; dr nu este, aici, contextul potrivit pentru a le expune (si discuta);
3. Remarc efortul deosebit facut de autor, precum si coerenta discursului sau.
4. Faptul ca autorul ma citeaza in primul paragraf, ncesita urmatoarele precizari din partea mea:
(a) conceptul \"desituarii\" evident nu-mi apartine (el apartine lui Mihai Sora);
(b)conceptul de \"pullback\", preluat din teoria categoriilor si cea a toposurilor si caruia i se acorda alta semnificatie, asemanatoare cu cea a \"desituarii\", ii apartine lui C.V. Negoita.
(c) ambele concepte au aparut in interviul meu luat lui C.V. Negoita si singura mea \"contributie\" a fost cea de a-i oferi lui C.V. Negoita posibilitatea de a le discuta tocmai pentru faptul ca mi s-au parut extrem de interesante.

In inceiere ii urez lui Cornel Marginean puterea de a-si sustine si dezvolta teoria. Putere, rabdare si tenacitate de care sunt sigur ca dispune ca orice ardelean care se respecta si care nu numai \"sta\" dar mai si \"cugeta\" spre deosenire de regateni care sun vesnic pe fuga si nici nu au timp sa observe cum viata trece peste (sau pe langa) ei; iar ca \"regatean\" nu fac altceva decat sa-l admir, optindu-ma o clipa din goana, pe Cornel.

Cu cele mai bune ganduri si multa prietenie,

Gorun

Plăcerea e reciprocă. Cȃndva, undeva (la Deko) ți-m spus de unele lucruri care nu „te prindeau” și care ascundeu poezia ta și era păcat. Te-am urmărit de atunci și am văzut, ȋn timp, cum balastul dispare. Rămȃnȃnd un discurs amplu care se desfășoară firesc. Și dacă unora li se pare prea „amplu”, mie ȋmi place prin autenticitate ferită de orice stridență.

Nu este simplu. Mă pregătesc să fac „saltul” ȋn Buddhism. Am un material imens, strȃns ȋn timp, care ȋncă mai „dospește”. Sper să nu mai treacă prea mult timp pȃnă să intre la „copt”. Odată cu intrarea ȋn acest alt context cultural, voi ȋncerca să fac legătura și cu cel anterior pentru a pune ȋn evidență unele dintre caracteristicile care să creioneze ȋnceputul punerii ȋn evidență a „invarianților” nucleului „dur” al esoterismului transcultural. Și care, sper, să se rotunjescă, din ce ȋn ce mai bine, pe măsură ce voi face și pașii următori spre sufismul islamic ca, ȋn final să ajung ȋn Europa. Mă vor ține puterile? Nu știu. Dar merită să ȋncerc. Și fără să mă ȋntind prea mult (ca spațiu) ȋn fiecare text ce-l voi produce pas cu pas, păstrȃnd numai ceea ce mi se va părea a fi esențial. Fără a deveni, la rȃndul meu, „esoteric”. Iar faptul că acest prim text introductiv pare a fi (cu cei care am stat de vorbă și l-au parcurs) relativ clar și, tot relativ, ușor de ȋnțeles, ȋmi dă oarece speranțe. Aici vreau să vorbesc de ceea ce ȋmi stă ȋn permanență ȋn minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce ai ȋn spate ȋți creează impresia că tot atȃt e și ȋn față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd ȋmbătrȃnești, lucrurile se ȋntȃmplă similar. Dar cu diferențe. Ȋți faci planuri pe timp ȋndelugat. E absurd ȋn ambele situații. Acum, fiind ȋn cea de a doua…Dar marită să risc. De dragul riscului. De dragul jocului. De dragul mizei. Pentru că….Pentru că, prin ceața de acum, mi se pare a ȋntrezări „ceva”. Și anume că se face o confuzie regretabilă ȋntre „postmodern” – ca perioada in care am intrat – și potmodernism care constituie numai o tendință ȋn cadrul acestei perioade. Confuzie similară cu cea făcută ȋntre modern (tot ca perioada) și modernism ca tendință. Și aceasta deoarece nu se poate confunda „modernismul” de sorginte iluministă (ca doctrina oficială filosofico-științifică cu reflectare și ȋn artă) cu modernul care, pe lȃngă „modernism” mai include o serie ȋntreagă de alte tendințe (mă refer doar la arta): romantism, expresionism, impresionism, suprarealism, dadaism, futurism si alte „isme” inclusiv așa zisul „realism magic”, unele dintre ele chiar minȃnd modernismul (atat artistic cȃt si doctrinar dpdv filosofico-științific), altele ȋntărindu-l; precum si un curent subteran al Sacralității (transculturală) „esoterică”, căutat a fi ocultat dar care nu s-a reușit a fi distrus. Tot așa și in postmodernitate. Căci și aici pot fi identificate cel puțin urmatoare trei tendințe: postmodernismul care nu este altceva decȃt un modernism ȋntȃrziat, in agonie, New Ageu-l (un ocultism exoterico-magic sincretic) si cel al Sacralității esoterice transcultutale. Ultima, ținută atȃta timp sub presiune, ȋncepe acum să iasă la suprafață din ce in ce mai evident și cred ca va face erupție nu prea tȃrziu, aceasta fiind „marca” și speranța ce va reprezenta postmodernitatea in final. Gȃnduri….Gȃnduri…. Ce ar fi să se ȋnhame și alții la un asemenea „proiect” (cu cȃțilva chiar am vorbit și sunt de acord). E un război prea mare pentru posibilitățile mele (ȋn scădere) de Don Quijote hirsut. Ce aș putea oferi? Posibilitatea publicării (prin relațiile pe care le am) ȋntr-o editură ca lumea, inclusiv d.p.d.v. al promoției, ȋn măsura ȋn care ce ar ieși să fie tot „ca lumea”.

„Pȃnă atunci mă bucuă” se va citi „Pȃnă atunci mă bucură”

Mă vei regăsi, sper, la sfȃrșitul «periplului». Pȃnă atunci mă bucuă «impersonalitatea» pe care ai observat-o. Pentru că ea ține, ȋntr-adevăr, de o «depersonalizare» («desituare» cu o numește Mihai Șora) prin care te detașezi atȃt de punctul de vedere al preopinentului cȃt și de punctul propriu de a vedea lucrurile, pentru a putea gȃndi «liber»

Mulțam pentru trecere. Și, ȋn mod deosebit, pentru modul ȋn care ai receptat textul.

Toate cele bune,
Gorun

\"Am văzut. Am fost vânat. Pentru că gândeam. Acest lucru nu se uită. Niciodată.\" Diferenta intre \"popor\" si \"populatie\". Dar mai exista (sau a existat) \"popor\"?! Imi vine s-o dau pe ironie. Pentru a nu deveni \"patetic\". Ptin urmare, ma abtin. Si de la una si de la alta. Si raman si eu ca proasta-n balci. Na, ca nu m-am abtinut!

ȋmi plac oltenii. Că se prind repede. Și nu uită de ce s-au prins.