Niciodată să nu părăsiţi golul absenţei unei femei - Epifanigramă -

1. Royal pentru pisici sensibile mă uitam la raftul de jos ea trecea ca o promisiune în derivă ochii ei – gri? aurii? nu se poate spune exact cum nu poți spune exact de ce cumperi hrană scumpă pentru o pisică bolnavă de sensibilitate apoi n-a mai venit dar am visat-o într-o livadă cu buzele sângerând rubine și m-am îndrăgostit atunci, cum te îndrăgostești de ceea ce dispare 2. Cântul fosilizat marea s-a albit într-un amurg în care nu mai voiam nimic și totuși ea a spus ești sarea mi-am deschis inima ca să mă dizolv în ea dar sarea a rămas pe marginea patului nedesfăcut, curat ca o crimă gândită niciodată comisă 3. Absența care respiră copiii nenăscuți întrebând în aerul gol unde e mama aici! în parfumul care persistă în perne în paginile unei cărți pe jumătate citite într-un ruj învechit într-un buzunar de haină aici unde nimeni nu o mai caută și tocmai de aceea ea e pretutindeni 4. Lifturi paralele doi oameni două lifturi aceeași așteptare ne uităm unul la altul și urcăm împreună în tăcerea care curge printre dungi bej și gris până la etajul unde lumina nu iartă nimic o văd: nu mai e ea ci o replică târzie un contur de epavă care încă poartă semnalul naufragiului 5. Între realități în camera de hotel somnul vine greu ca o navă ancorată între două epoci în starea „între” lucrurile capătă greutate apele devin drumuri luna desenează hărți pe care nu le va citi nimeni îmi bate în fereastră cu părul ud, cu algele din moarte și nu deschid pentru că mi-a lăsat deja semnul și tot ce are semn e viu 6. Camera tuturor timpilor în camera de hotel prezentul e strat peste strat ca tapetul prost lipit faptele se petrec toate deodată cele care s-au întâmplat cele care urmează cele care nu se vor petrece niciodată un bărbat scrie ceva ea, moartă, îl citește un copil nenăscut trage aer prima iubire dansează cu o epavă camera e plină cu tot ce ai pierdut vreodată 7. Post-scriptum pentru J. J, nu vei citi niciodată acest poem dar îl vei simți cum simți sarea în apă fără să o vezi ce mai faci, iubito? eu, bine, mulțumesc aici încă se moare aici încă se naște cu aceeași liniște în care intrai tu dimineața cu cafea, cu zâmbet, cu acea umbră minusculă în colțul gurii care era deja un rămas-bun