Eseuri
Scepticismul
pastilă
4 min lectură·
Mediu
1.
Diogene (și) Laerțios ne informează despre Pyrrhon, întemeietorul Scepticismului, cum că [1]:
„ I. După cum ne spune Diocles, Pyrrhon din Elis a fost fiul lui Pleistarchos.
II. Apollodor în Cronologia sa ne spune că la început a fost pictor, iar în Succesiunea filozofilor că a studiat pe urmă cu Btyson fiul lui Stiplon. După aceea s-a alăturat lui Anaxarh, pe care l-a însoțit peste tot, în călătoriile lui, încât s-a întâlnit chiar cu gymnosofiștii indieni și cu magii”.
După care întâlnire s-a apucat și a pus bazele zisului Scepticism. Fără a lăsa nici o urmă scrisă. Ci doar transmisie orală - prin discipoli. Iar doctrina s-a materializat ulterior în așa numitele Schițe pyrrhoniene [3] ale lui Sextus Empiricus
Tot Diogene Laerțios ne vorbește despre genealogia ideatică a lui Sextus Empiricus [2]. De unde rezultă că în această genealogie există mai mulți medici. Acesta este un amănunt deloc nesemnificativ. Se va vedea mai departe de ce.
2.
Dar ce este Scepticismul, după Sextus?[4]
„Scepticismul este posibilitatea de a opune – prin antiteze – atât lucrurile sensibile, cât și lucrurile inteligibile în toate felurile, o însușire datorită căreia noi ajungem, în virtutea forței egale de argumentare, determinată de lucruri și aserțiuni opuse, mai întâi la suspendarea judecății și, apoi, la netulburare (s.m. G.M.)”.
Cu alte cuvinte, orice teorie, fie că pleacă de la lumi ideale (platoniciene), fie de la date sensibile obținute prin posibilități apriorice de cunoaștere (de exemplu la Kant), nu este decât – pur și simplu – o «teorie» care nu prea are nimic de-a face cu Realitatea, indiferent cum am defini-o. Ajungând astfel la dogmatism păgubos.
3.
La un dogmatism păgubos al oricărui «sistem închegat de gândire». Pentru că la ce folosește, de exemplu, unui medic de excepție (și scepticii la început, mulți dintre ei, erau medici, poate chiar de excepție din moment ce au îmbrățișat scepticismul, după cum se va vedea) aflat în fața unui caz disperat unic, neîntâlnit în cariera sa și nici a altora, să înceapă să tot «gândească», făcând tot soiul de ipoteze și raționamente atunci când trebuie luată o decizie imediată de salvare a pacientului? Lui îi mai rămâne totuși la îndemână altceva. Și anume, să-și suspende, pur și simplu, «judecata» și să dea frâu liber Intuiției. Iată ce a «învățat» Pyrrhon de la
«gymnosofiștii» indieni. Numiți astfel de Diogene, într-un fel peiorativ, pentru că nici el și nici alții de pe vremea sa nu prea știau de unde să-i ia. Și, cred că trebuie să recunoaștem că, pe de o parte, nici noi nu suntem mai breji; și, pe de alta, că în cazuri limită, de supraviețuire - fără să vrem - reușim uneori să scăpăm. Și nu știm cum.
3.
Cogito ergo sum: De aici începe Filosofia.
Dar dacă Suspendăm judecarea?: De aici începe Zen-ul. Și, îmi permit să adaug, artele (conținând poeticul) zen care sunt absolut practice. Nu „pragmatice” în sensul pragmatismului american (Pierce). Și, mai ales, total lipsite de utopicul poeticului occidental, așa cum voi încerca să arăt în șirul de texte subsumate sub titlul „Este poeticul o cale de cunoaștere și acțiune?”
Poveste zen. Un miriapod se plimba detașat și fericit. O broască uimită îl întreabă: „Când pornești la drum, cu care dintre picioare începi?”. Imediat miriapodul a început să gândească. Însă nu s-a mai putut mișca niciodată.
4.
Ce faci, Bade? Stai și cugeți? No, numa’ șed! Răspunde ardeleanu’. Ãsta rămâne, așa, în suspendarea judecării ajungând la Netulburare.
Iar când începe să «judece», o dă pe bancuri (un fel de koan-uri autohtone).
Într-un vagon de tren controlorul deschide ușa unui compartiment. Acolo – o singură persoană, un ardelean. Ascultă Bade, dacă nu îți iei bagajul de pe culoar, te amendez. Treaba se repetă. A treia oară: Bine Bade, ți-am zis de două ori. Acum n-am ce-ți face. Trebuie să plătești amenda. Ardeleanul se scotocește, scote banii și plătește. Controlorul, după ce a tăiat chitanța: Bine dom’le, după ce ți-am zis de două ori, de ce dracu’ n-ai luat bagajul de pe culoar? No, că nu era al meu!. Și atunci de ce n-ai zis? Dacă nu m-ai întrebat…
5.
Ci că prin Rig-Veda ar cam exista unele denumiri toponimice similare cu cele din Transilvania. Așa e. Am verificat.
Note
[1] Diogene Laertios (1963), Despre viețile și doctrinele filozofilor, p. 444, traducere din limba greacă de C. I. Balmuș, București: ed. Academiei Române
[2] Ibid., p. 461.
[3] Sextus Empiricus (1965), Opere filosofice, vol. I, traducere din limba greacă de Aram M. Frenkian.
[4] Ibid, p. 22.
Diogene (și) Laerțios ne informează despre Pyrrhon, întemeietorul Scepticismului, cum că [1]:
„ I. După cum ne spune Diocles, Pyrrhon din Elis a fost fiul lui Pleistarchos.
II. Apollodor în Cronologia sa ne spune că la început a fost pictor, iar în Succesiunea filozofilor că a studiat pe urmă cu Btyson fiul lui Stiplon. După aceea s-a alăturat lui Anaxarh, pe care l-a însoțit peste tot, în călătoriile lui, încât s-a întâlnit chiar cu gymnosofiștii indieni și cu magii”.
După care întâlnire s-a apucat și a pus bazele zisului Scepticism. Fără a lăsa nici o urmă scrisă. Ci doar transmisie orală - prin discipoli. Iar doctrina s-a materializat ulterior în așa numitele Schițe pyrrhoniene [3] ale lui Sextus Empiricus
Tot Diogene Laerțios ne vorbește despre genealogia ideatică a lui Sextus Empiricus [2]. De unde rezultă că în această genealogie există mai mulți medici. Acesta este un amănunt deloc nesemnificativ. Se va vedea mai departe de ce.
2.
Dar ce este Scepticismul, după Sextus?[4]
„Scepticismul este posibilitatea de a opune – prin antiteze – atât lucrurile sensibile, cât și lucrurile inteligibile în toate felurile, o însușire datorită căreia noi ajungem, în virtutea forței egale de argumentare, determinată de lucruri și aserțiuni opuse, mai întâi la suspendarea judecății și, apoi, la netulburare (s.m. G.M.)”.
Cu alte cuvinte, orice teorie, fie că pleacă de la lumi ideale (platoniciene), fie de la date sensibile obținute prin posibilități apriorice de cunoaștere (de exemplu la Kant), nu este decât – pur și simplu – o «teorie» care nu prea are nimic de-a face cu Realitatea, indiferent cum am defini-o. Ajungând astfel la dogmatism păgubos.
3.
La un dogmatism păgubos al oricărui «sistem închegat de gândire». Pentru că la ce folosește, de exemplu, unui medic de excepție (și scepticii la început, mulți dintre ei, erau medici, poate chiar de excepție din moment ce au îmbrățișat scepticismul, după cum se va vedea) aflat în fața unui caz disperat unic, neîntâlnit în cariera sa și nici a altora, să înceapă să tot «gândească», făcând tot soiul de ipoteze și raționamente atunci când trebuie luată o decizie imediată de salvare a pacientului? Lui îi mai rămâne totuși la îndemână altceva. Și anume, să-și suspende, pur și simplu, «judecata» și să dea frâu liber Intuiției. Iată ce a «învățat» Pyrrhon de la
«gymnosofiștii» indieni. Numiți astfel de Diogene, într-un fel peiorativ, pentru că nici el și nici alții de pe vremea sa nu prea știau de unde să-i ia. Și, cred că trebuie să recunoaștem că, pe de o parte, nici noi nu suntem mai breji; și, pe de alta, că în cazuri limită, de supraviețuire - fără să vrem - reușim uneori să scăpăm. Și nu știm cum.
3.
Cogito ergo sum: De aici începe Filosofia.
Dar dacă Suspendăm judecarea?: De aici începe Zen-ul. Și, îmi permit să adaug, artele (conținând poeticul) zen care sunt absolut practice. Nu „pragmatice” în sensul pragmatismului american (Pierce). Și, mai ales, total lipsite de utopicul poeticului occidental, așa cum voi încerca să arăt în șirul de texte subsumate sub titlul „Este poeticul o cale de cunoaștere și acțiune?”
Poveste zen. Un miriapod se plimba detașat și fericit. O broască uimită îl întreabă: „Când pornești la drum, cu care dintre picioare începi?”. Imediat miriapodul a început să gândească. Însă nu s-a mai putut mișca niciodată.
4.
Ce faci, Bade? Stai și cugeți? No, numa’ șed! Răspunde ardeleanu’. Ãsta rămâne, așa, în suspendarea judecării ajungând la Netulburare.
Iar când începe să «judece», o dă pe bancuri (un fel de koan-uri autohtone).
Într-un vagon de tren controlorul deschide ușa unui compartiment. Acolo – o singură persoană, un ardelean. Ascultă Bade, dacă nu îți iei bagajul de pe culoar, te amendez. Treaba se repetă. A treia oară: Bine Bade, ți-am zis de două ori. Acum n-am ce-ți face. Trebuie să plătești amenda. Ardeleanul se scotocește, scote banii și plătește. Controlorul, după ce a tăiat chitanța: Bine dom’le, după ce ți-am zis de două ori, de ce dracu’ n-ai luat bagajul de pe culoar? No, că nu era al meu!. Și atunci de ce n-ai zis? Dacă nu m-ai întrebat…
5.
Ci că prin Rig-Veda ar cam exista unele denumiri toponimice similare cu cele din Transilvania. Așa e. Am verificat.
Note
[1] Diogene Laertios (1963), Despre viețile și doctrinele filozofilor, p. 444, traducere din limba greacă de C. I. Balmuș, București: ed. Academiei Române
[2] Ibid., p. 461.
[3] Sextus Empiricus (1965), Opere filosofice, vol. I, traducere din limba greacă de Aram M. Frenkian.
[4] Ibid, p. 22.
067019
0
IA
