U

Am intrat într-un birt de cartier, aproape de piață. De fiecare dată când treceam pe lângă el, avea o atracție bolnăvicioasă asupra mea. Am salutat respectuos, deși nu cunoșteam pe nimeni. Mi-a răspuns o barmaniță trasă la față cu spatele lipit de bar. Am cerut o sută de Jameson, și am rugat-o să dea muzica mai încet. Mi-a răspuns că nu are voie. Am întrebat-o de ce crede asta și mi-a răspuns că patronul nu o lasă. Am schițat insinuant, un da din cap și m-am așezat la o masă retrasă, făcându-mi loc prin fumul gros. Admiram tapetul îngălbenit, apoi mi-am aprins o țigară în timp ce cu coada ochiului îi urmăream pe ceilalți din încăpere. Era un burtos cu șapcă muncitorească, nădușit de la atâta băutură. Se uita cu buza de jos atârnând, când la mine, când la chelneriță. O doamnă bătrână, machiată strident, se juca cu un păhărel în mână, îngândurată și zâmbăreață încercând să atragă atenția unor bătrâni agitați într-o discuție contradictorie din fața ei. M-am uitat mai atent și l-am recunoscut pe prietenul meu, vânzător ambulant, unde văzusem cartea interesantă în piață. Îi studiam mimica, încercând să-mi fac o idee despre viața lui mizerabilă. Cel puțin așa arăta acolo, atunci. Amicul său energic s-a uitat, mi-a făcut un semn și s-a ridicat, venind spre mine. Am încercat să-l opresc, să mă uit urât, dar nu am reușit. - Dumneata bei? O întrebare stupidă, doar aveam paharul în față. Nu i-am răspuns. - Ceasul acela nu merge. De când e localul ăsta….. Ticăie, dar limbile nu se urnesc. A urmat un moment penibil. Eu îl ignoram complet dar el se comporta ca și cum am fi fost buni prieteni, la o bere. Mi-am luat rolul în serios. Nu vorbeam dar aveam o față liniștită, totul se desfășura după bunul meu plac, aparent. Dădeam din cap intuitiv când ne încrucișam privirile. Pentru jocul acesta trebuie tărie, mi-am zis. Am mai cerut o sută, și încă o sută. În cele din urmă am prins curaj și l-am întrebat cum îl cheamă. El mi-a răspuns că U. Eu am râs și l-am bătut pe umăr prietenește, sigur am zis. Eram prea speriat și am crezut inițial că sunt luat la mișto. Totul a reintrat pe făgașul obișnuit. Mie îmi era frică să mai întreb ceva și așteptam să se ridice să plece. Și dacă era U? Nu aș fi fost cel mai tâmpit dintre pământeni? Dar mi-am zis că am să-l urmăresc și am să mă lămuresc mai târziu. Senzația că sunt luat la mișto de o mulțime ascunsă, mă făceau să mă simt ca în Truman Show. Sala birtului devenise un nor de fum. Duminica, crâșma era plină de oameni de tot soiul: târgoveți, salahori, clienții obișnuiți de prin zonă, zdrahoni guralivi, bătrâni încovoiați, femeie trecute, câini. O lume pestriță, dar împreună păreau același animal lacom. L-am întrebat pe noul meu prieten de ce crede că este U?, iar el mi-a bălmăjit – era beat mort – că ce u?, el e aurar și mi-a arătat doi canini îmbrăcați. M-am gândit că înțelesesem eu greșit din cauza băuturii. Am vrut să mă ridic, dar m-a prins de mână și mi-a zis: - Horațiu e bine!?.... M-am uitat în ochii lui speriați, nelămuriți, și mi-a venit să vomit. I-am răspuns într-o doară: - Horațiu a murit! și am ieșit din acea grotă. Afară, lumina dispăruse cu excepția celor câteva ferestre și reclama luminoasă DANCE. Vântul bătea ploaia, și o bătea tare, cu sete cum își bate bărbatul, femeia nestatornică. Eram amețit și căutam un loc unde să mă ascund, să-i urmăresc. Nu îmi era frig dar capul îmi vâjâia. Mă gândeam la Dora, la Mili. La Mara mă gândeam ultima. Le vedeam chipurile prostuțe, doar al Marei părea inteligent. Se topeau ca niște fotografii vechi, alb-negru lăsate în ploaie, la început se aplecau, apoi se întinau. Când am ridicat capul din pământ am văzut un trup lung, subțire, o blondină de nici douăzeci de ani, poate chiar de optsprezece, cu tocuri înalte și umbrelă. Am urmărit-o două sute de metri până într-o casă veche ce aparținuse întreprinzătorilor interbelici. A scos cheile din geanta ei cu multe desene, și a deschis ușa de la patru A. După câteva clipe când mi s-a făcut frig, am strâns curaj să bat la ușa patru A. Am auzit pași și mi-a deschis cineva. Acolo era întuneric, o lumină difuză aidoma celor din apartamentele sărăcăcioase, economicoase. N-am auzit nimic un timp, apoi un glas copilăresc: - Intră! Nu am ezitat. Am călcat bățos ca un bărbat întors de la muncă. Mi-am dat geaca de fâș jos, am pus-o într-un cuier minion, atârnat de perete într-o văgăună. În apartamentul înghesuit era și o căldură izbitoare pe lângă mirosul proaspăt de detergent. Am făcut o tură cu ochii prin camera scundă, și ea m-a întrebat, tot cu ochii, pot să am încredere în tine? Am dat din cap ușor, insesizabil, șarmant și m-a crezut. În sângele meu clocoteau zilele astea, Perry și Dick, și crima mi se părea o bagatelă. Oftam, am cerut o cafea și m-am lăsat pe sofa veche, desenată cu galben de un turn și câteva oi. Avea o privire blândă, supusă, puteam să o plesnesc și tot nu m-ar fi dat afară. I-am spus că sunt din vale, din sat, ea mi-a zis că și ea e dintr-un sat uitat de lume, dar este acum la liceu, și stă la internat de obicei, însă azi și mâine stă la soră sa, adică aici, ei fiind plecați la țară, la cules. Am zâmbit subtil, cu țigara în colțul gurii cum era la modă printre băiețașii de terasă. Imităm adesea, m-am gândit, deși avem pretenții erudite, de intelectuali. Ea se plictisise probabil de gândurile mele și a pornit radioul. Muzica era lentă, doo woop, Don t Hung up. Era o atmosferă destinsă, dezinhibată, cu mici cerculețe de fum, ațâțătoare, chinuite de gâtul meu istovit. Plutea atracția printre bibelourile vechi, ne-am fi devorat acolo dar vroiam să prelungim momentul. Mi-a servit cafeaua ca o gospodină, ca o soție liniștită. Fumam țigară după țigară, eram stresat, și ea a observat asta ca o femeie atentă și mi-a zis că fumez cam mult, eu am protestat și am pleznit-o, i-am zis nu îți este rușine, eu muncesc ca un birjar și nu am voie să fumez câte țigări vreau eu?! A primit palma cu stoicism, mi-a aruncat o privire abstinentă, demnă de milă. Nu am rezistat, am luat-o în brațe, am strâns-o cât am putut eu de tare și nu a scos nici măcar un sunet. Impresionant. În câteva clipe o sărutam lasciv cu bale, pe urechi, pe părul prins, blond, pe gât, pe bărbie, pe buze, în timp ce îngânam cuvinte anapoda; i-am rupt bluza și nasturii zdrăngăneau pe jos. Nu se opunea nici când eram deasupra ei și gâfâiam, nu zicea nimic, era ca o târfă cuminte ,lipsită de pudoare și pasiune. Am strâns din dinți căci de la o vreme aveam migrene îngrozitoare. Înainte să plec am îndrăznit să o întreb cum o cheamă. Mi-a șoptit, delăsător, Ingrid.