U

În satul meu era liniște deplină doar când visau găinile. Oamenii aveau ce mânca dar numai duminica după biserică; colacul era o delicatese. Taică meu a iubit-o pe mama cât a putut și el, când a rămas fără vin într-o seară, s-a dus la o țigancă văduvă în satul vecin, și nu s-a mai întors. Până la vârsta de șapte ani am avut un singur câine, Tarzan, numele datorându-se bunicii mele, adora filmele. Sinceritatea la noi era ca vinul, pretutindeni, prin beci, prin casă, în tindă și în biserică. Dacă desfundai în jos, mai mult de un metru, dădeai de vin, fântânile cu vin erau mai numeroase decât cele cu apă. Beția era stare supremă de gândire, atunci se luau deciziile importante în sat. Nu te băga nimeni în seamă dacă nu erai beat. „Uită-te la el, flăcău tânăr și treaz! Mai mare rușinea!”. Așa ți se ducea vorba dacă erai văzut treaz prin șanț. Noi aveam un vânt, al nostru, ales pe sprânceană, leneș, dar răcoros. Sufla la ore fixe ca un orologiu. Unde erau oameni calici sufla ca un turbat, dezolant, iar crângurile de oameni pașnici se bucurau de briza mării pe care o transporta de la o mie de verste, special pentru ei. Vrăbiile erau mai sărace ca noi, în satul risipit departe de lume. Cel mai înstărit iobag avea un cal, Zoro îi pusese numele, probabil era ahtiat după filme, ca bunică mea. La început am fost nouă frați, doi au intrat în pământ de rușinea sărăciei, unul a căutat fericirea pe fundul lacului, și doarme acolo și acum, ceilalți cinci au plecat spre oraș după ce ne-a ros mațele, foametea. Într-o vreme când soarele ardea tot ce prindea, ca popa, mi-au venit dracii. Erau trei la număr. Pe primul îl chema Isodor, ca pe tacso. Era pipernicit, plin de coșuri de fum, cu un robinet în loc de nas, iar ochi, nu avea decât unul, celălalt îl cheltuise. Mirosea a damigeană de la o poștă. Avea un mers șontâc, înșelător ca vântul de doamnă, palmele late cât o cazma, și tot timpul căciula o purta pe o parte, așa era la modă. Râgâia în felurite glasuri, și usturoi când se gândea la ceva mai tare. Te trăsnea dacă dădeai dracu aiurea! „Să pomenești numele meu atunci când ești la ananghie și nu ai pe cine să te descarci mai înțeleg, dar să zici așa fără folos, să-mi iei numele în deșert și să te piși pe el, nu.., asta nu pricep, nici în ruptul capului.”