manaila lucian

Și-atunci când sunt supărat Nu-i nimeni aproape, Parcă aș fii vinovat Și vor să mă-ngroape. Popa vine nesperat De la deal la vale, Mi se-așterne pe-nserat Și îmi iese-n cale. Cimitirul

Atotștiutorul plictisit A stat o clipă, a gândit... A-ntins pe tablă toată lumea Să vadă ce face cu ea. Pionii, mergeau la servici Gândind că pot cu pașii mici Să trăiască

Eu n-am putut Să te ascult Și azi regret atât de mult, Că-n noapte, tu, ai dispărut. Că ai plecat, nu-i vina mea! A fost doar alegerea ta! O viață, eu te-am căutat, Iar astăzi, mă simt

Eu sunt copilul mamei mele! A celei care m-a născut... În chinuri grele. Și-al celei... care m-a crescut. Sunt fiul îngerului care Când am murit m-a înviat Și al femeii oarecare, M-a

Þara noastră e-o comoară În afunduri îngropată Unde cu toți desfășoară O lucrare prea curată. Șeful polițist se jură Că-i cinstit sărmanul hoț Ca și procurorul, fură, Fără a fii pus la

Trăiți mărețe umbre cu soarta cea creștină! Trăiți în cimitire ,veniți să luați lumină. Că și strămoșii noștri mândri ar fii de voi Văzând cum vindeți țara și cum dați înapoi. Nu mergeți la

Pe masa din biroul mare, Stă de trei zile și plânge-n continuare, Un stilou de aur, de-abia cumpărat, Ce pare că-n cerneală a fost înmuiat. Tânjește după mâna poetului din vis, Pe care moartea

Ce mă bucur când văd morți, Cum se duc pe drum cu toți Și rămân în urma lor Doar un vuiet incolor. Mii de proști ,sute de curve, Ce nu știu ca să ia curbe Și se întâlnesc la colț Cu toți

Totul a început de la niște coji de semințe Care au pus bazele noii credințe. Vrând să mă convingi să îți împărtășesc părerea Ai reușit să provoci despărțirea. Ai vrea să ne împăcăm !Lucru

Tu nu știi ,nu știi de ce Nu răsare soarele. Dar cum ai vrea să răsară Când inima-i e amară? Plânge .Toată ziua plânge. Nu mai poate să se culce Că de la o vreme-ncoace Gândul nu-i dă

M-am așezat la masa din bucătărioară Punându-mi în ceașcă, cafeaua amară, Ce-o beau mereu plină de zaț, Fumând o țigare ce are s-ajungă mai târziu în vreun șanț. Fac politică , citesc ziarul ,

Aș vrea să-ți spun încă odată Ce mult te mai iubesc. Că am inima sfărâmată Și ,totuși... te doresc. Pășind ușor printre morminte, Așezi pământ la crucea mea Știind că nicicând nu te

Vindem femei,vindem femei, Ai tu vreo opt,dau și eu trei, Că-n țara în care trăim, Sunt numai curve,precum știm. Ce-ncep de pe la zece ani, Ca să se culce pentru bani, Până chiar și cu mamele

cand m-am culcat s-a facut primavara si -au inceput fluturii sa moara asternandu-se pe intregul asfalt te-am intrebat pentru ultima oara ma iubesti? si tu ai raspuns nu atunci am simtit cum o

Este o zi de iarnă ca oricare alta. Mă duc la frigider și pun pe masă salata Din care mai deunăzi s-a înfruptat cineva. Parcă lipsește totuși ceva! A,da!Era să uit,pâinea și niscaiva

Copil fiind am învățat să cred în povești.Mai ales în cele cu ilene consânzene, În care eu eram făt frumos .Între timp însă am crescut și mi-am dat seama pe semne Că nimic nu era adevărat Sau cel

Afară plouă bani mărunți Și cu hârtii de-o sută În timp ce urc semeții munți Cu haina necusută. Mă uit cum râul curge-ncetișor Ducându-se niciunde Iar vântul pătrunde ușor Prin piatra ce

A-nceput de ieri să cadă Pe stradă câte-o grenadă Iar oamenii au pe buze Numai schije de obuze. Lumea toată e-nvrăjbită De războaie împărțită După nație și rasă În credința

Unde fugi mereu, mereu? Nu-nțelegi că îmi e greu Atunci când tu ești departe Și oceanul ne desparte? Stau privind veșnic la lună Să îți urez noapte bună Tot rugându-mă să vii În visele mele

După o iarnă îndelungată ,ce a ținut șase luni , în sfârșit a venit primăvara. Zăpada a început să se topească și treptat a reînviat la viață ,toată țara. Râul susură agale , adăpând turme de

Nu căuta pe cer Că nu ai să găsești! Iar asta este un real mister, Atât timp cât spui că mă iubești. Nu căuta-n pământ, Că acolo sunt Comorile de preț, Dar spui că vrei ceva mult mai