Maia Ciburdanite

draga florin, ma bucur ca nu sintem intotdeauna de acord. totusi de data asta ma uimesti, mai ales pntru ca pretinzi c-ai inteles mai mult decit mine :-). dar, dupa cum stii, problema mea nu e asta, exita texte din care nu inteleg mai nimic, dar ma incinta. totusi, de data asta te conjur sa-mi dezvalui secretul textului. fiindca vad ca proprietarul lui e si mai putin dispus decit tine sa faca asta.

iata, am gasit textul care sa-mi convina. emotie retinuta, vocabular minimal si pretios. doua versuri quasi-geniale:
dar nu pot să nu-ți las un semn aici
la limita ințelegerii dintre specii
cam cum trebuie sa fie si poezia. obscura, dar semnificativa, la limita intelegerii, cum spui tu.

am operat schimbarea. cit despre locul unde-mi postez comentariile: unde-mi vine. mai am putin si invat regulile site-ului. pina atunci, multumesc pentru ingaduinta.

primele trei strofe (mai ales prima?) sint cu adevarat extraordinare. apoi intervine un intimism care obscurizeaza textul, si parca nici stilistic nu-i prea inchegat. pasajul de final mi se pare chiar dezolant.
crede-ma, inca mai pot sa pictez
orasul asta in culorile halatului tau de baie
asteptand ca ochiul tau negru
sa devina albastru.
habar nu am de ce...
un ton elegiac cam prea la indemina.

draga ioana, textul tau e bun. dar: descriind o traire minimala (pentru ca fundamnetala) e parca prea inzorzonat. mie mi se pare ca, in fatza sentimentelor grele, gindim precis. simplitatea lui da nu reclama o atit de elaborata argumentatie

mi se intimpla destul de rar sa laud un text, chiar si cu o jumatate de gura. in cazul tau am facut-o cu trei sferturi (si cu toata inima). suspiciunile tale sint neintemeiate. intilnirile cu texte ce dovedesc familiaritate cu literatura sint totusi rare pe site-ul asta, asa ca merita celebrate cum se cuvine. apendice: cred ca pina la urma ai avut dreptate cu eurii mei. va trebui sa corectez, desi eram tare sigur pe mine.

intru sa vad cine nu ma intelege (ti-am oferit o explicatie)si constat ca esti un pic prea explicit pentru gustul meu. glumesc. textul mi-a placut, fiindca are umor. nu de poanta, ci de viziune. dar, hai, sa-ti caut nod in papura: daca tot respecti regulile de punctuatie, pune o virgula intre M-auzi si vertebrato!

stimate serban, e-urile din titlu sint acele substante numite in general aditivi alimentari. si care sint de genul masculin, defective de singular (mi se pare). pare o aberatie lingvistica, insa la ce altceva ne putem astepta de la ele? tocmai pentru artificialitatea lor alimentara si gramaticala sint pomenite, direct sau aluziv, in textul meu. multumesc pentru vizita

cred ca b.g. ne ofera o arta poetica incrincenata, in care ne vorbeste mai putin despre programul scriiturii proprii, cit despre ceea ce scriu altii despre ceea ce el vede cu mult mai bine. b.g. e un regizor care se foloseste mai putin de actori cit de masse de figuranti (pensionari care poate mai fac un ban daca se prezinta la studiourile B.G.), asta pentru ca viziunea lui e cit se poate de ampla. e un artist sincretic (pune si muzica, vank si internationala), chiar isi odorizeaza show-ul cu varza murata, ceapa si colgate. la final, tot el tinind camera in mina, se ridica imaculat deasupra scenei, ne ofera o imagine rotunda si implinita, pentru ca un final sa ne spintece privirea. un text reusit in ciuda recoltei de esecuri (inclusiv pe acest site) in acest gen pe care b.g. il numeste conjunctural, iar florin maduta de inventar. un gen in care se acumuleaza stari, obiecte, personaje insiruite apoi fara noima, sub pretextul ca autorul era, in momentul scrierii, stapinit de demon, deci iresponsabil pentru faptele sale. b.g. da insa dovada de autocontrol, de ironie, de rigoare. sugerez doar eliminarea bancului cu linia fierbinte, destul de cunoscut, care dizloca ilicit stupoarea in fata performantei poetice cu o familiaritate deloc productiva liric.

e un text cu o atmosfera care-mi place, molcoma si incrincenata deopotriva. as avea unele chestii de semnalat: nu vad rostul albinelor si al mierii in tot contextul asta cit se poate de urban. poate doar sa vina la o cura de plictis. apoi, unele reduntante:
se-auzea doar LA-RE-VE-DE-RE
repetat obsesiv.
sau tot aceleași artiste.
nu cred ca strica muzicalitatii sa elimini obsesiv si tot.

mi se pare ca asta-i cel mai bun text pe care l-am citit pina acum din tine. am unele obiectii, probabil le banuiesti, ma lasa rece versurile care contextualizeaza abuziv-metafizic o poezie de notatie cotidiana. ingerii, dumnezeu, noaptea descheiata la suflet sint niste insertii inutile printre delicioasa cafea cu biscuiti pe care o bea un pseudonim cu barba. cred ca aici, si-n ultimele 5-6 versuri, ti-a reusit demonstratia de maiestrie, descoperind banalul misterios si semnificativ de care trebuie sa se ocupe poetul. fiindca de ingeri si de dumnezeu se ocupa o gramada de alti indivizi, probabil cu mai mult folos. cred ca stradania poeziei trebuie sa fie aluziv-metafizica la modul exprimarii si lucida-contrariata la cel al receptarii. de-abia dupa, in caz ca e vorba de ceva valoros, vine si emotia. sper ca nu te superi de-ti voi da un exemplu de e site, dar m-as bucura sa fie citit de oameni care se pricep. un text postat ieri, \"o stralucita si neinsemnata poveste\" a lui vasile leac / maxian.

ai dar aparte sa farmeci inocentele cititoare. timpul ne moare iubito prea obositi ne căutam sfârsitul între petalele cireșilor în floare? are dreptate virgil t., rasuflata rau de tot! indiferent de ceea ce banuieste el ca s-ar ascunde in spatele... mie dami un ambalaj mai imbietor si-o sa ma intreb cese ascunde acolo. si mi-l poti oferi prin simpla forfecare:
hai să mergem spre Cuba
să mâncăm pe drum
iepurii cruzi de la ureche
spre piept râzând câte doi

tu ai dansa goală cu pletele
într-o mână eu aș mima
răsăritul făcând gesturi
obscene spre cer

îmi vine să te iau de femeie
să îți indes în gură nisip si roua
cu mâinile muezine călătorite pe cer

mie mi se pare c-a ramas ce-i mai bun. bun de tot.

mijloace minimale, mister bine controlat, respiratie (inspiratie?) retinuta, doar batai de inima, aproape un nod in git. o demonstratie de forta discreta dar coplesitoare. sobrietate, o strategie la care trebuie sa ia aminte toti cei care, crezindu-se posedati de muza, o iau razna. inca o data: continenta, asa cum ii sta bine unui barbat

adrian draga, exista un film, la veuve du saint pierre, pare-mi-se, in care unul injunghie pe un altul doar ca sa vada de-i \"gros ou gras\". bine facut ori gras, pentru nefrancofoni. nu-mi aduc aminte daca se lamurea in vreun fel sau altul dar scena imi ofera un argument: acela ca e nevoie uneori de violenta, de exagerare, ca sa te lamuresti. muza mea grasa incearca sa le dea peste nas celor care se cred bintuiti de un personaj famelic si diafan, celor care practica oftatul liric si spasmul pasunist, o multime in jurul nostru. citind ceea ce scrii, mi-am dat seama ca textul meu nu poate tinti prea sus, ca unul ca tine imi poate intoarce oricind bobirnacul, pravalidu-ma la poalele colosalei noastre muze, de unde privind cu nerusinare in sus, am dibuit deja citeva texte excelente. merci

florine draga, as vrea sa fiu in ton cu admiratorii tai si sa exclam (de parca as vrea sa impresionez o intelectuala citindu-i din Valery) ca pielea e cel mai profund lucru pe care-l avem. dar am sa-ti spun altceva. rescrie prima parte. fiindca tot insisti in privinta ei. are dreptate cine spune ca venise uneori toamna suna rau, ca un ecou pe holuri de pension. nici urmarea nu-i prea breaza. asa ca, schimba. fiindca altfel, ar fi pacat sa nu-ti invidiez pina la capat felul in care te descurci pe spatii largi. mai vorbim

domnule anton, multumiri pentru obiectii si declaratii. punctajul realizat peste noapte banuiesc ca vi se datoreaza. asadar, iarasi multumiri. acel PEPO, acum semnalat, a inceput sa ma deranjeze si pe mine. mai las sa treaca vreo citeva zile, daca ma mai deranjeaza si daca voi gasi altceva, am sa inlocuies.
florine, din pacate foarte multe din cele pe care le scriu sint niste inventare. din fericire, de cele mai multe ori nu ma iau luat de valul enumerarii si operez si o clasificare, caut adica o noima, asa ca inventarierea e de fapt argumentatie. dar nu cred ca-i nevoie sa-ti explic.

multumiri.
cristina: te mai astept, sper sa fiu la fel de breaz. fiindca textul asta m-a chinuit vreo saptamina, asa ca acum miss cam epuizat. sau poate ca nu.
mihaela: am trecut sa vad ce scrii. stilistic, sintem atit de departe, ca mare mi-a fost mirarea ca ceea ce am expus ti-a putut atrage atentia.

iti scriam (ieri?) despre unele scapari in miristea lirica. spuneam ca un titlu precum Clipe nu-i cel mai fericit, samd. Astazi sint si mai contrariat. Poetul? Mai are omul dificultati cu titlurile, dar nici chiar asa! Si apoi: cu ce se strica textul daca-l incepeai pur si simplu cu \"si-a amanetat ochiul sting...\". sau daca scriai \"cindva a scris ceva despre libertate\". trebuie sa ne creditezi mai mult ca lectori profesionisti de poezie, adica din aceia care inteleg multe din prima, iar daca inteleg prea multe iti cauta nod in papura.

e ceva foarte ispititor in textul tau. cam ca si filmul unui regizor pe care-l iubesti, dar care n-a aparut inca pe ecrane. i-ai vazut insa promo-ul si asteptarea e lipsita de orice umbra de indoiala. desi promo-ul spune citeodata totul. textul tau e un promo-ul lui vladimir albu, asa ca, daca e sa raminem in poezie, sugestia, asteptarea, fulgurarea imaginilor sint benefice. dar ar fi nevoie de un alt titlu. stiu ca e greu. mult mai greu decit sa tai, la montaj, cum ar veni, clipa ce ne-a vrut impreuna.

inca ceva de tiparit pe fluturasi & impartit in piata publica. pentru ca: rotund, concis, plin. epuizind lirismul oftatului. profesionist, nu autoprovocat.