Madalina STATE

nu mai sunt îndrăgostită de jucăriile realului simboluri neîncepute gata să aibe una din flori nu mai sunt îndrăgostită de științe nebănuite pentru curgerea zilelor nu mai sunt

singur ivan dezgolit ca atunci în copilărie cu pielea direct pe lama din pântecul mamei singura posibilitate de a avea dragoste obosit ivan cu ochii animale pe moarte în pat felii

îmi apăr inima de dragostea bărbaților pe când unii dintre poeți zâmbesc indulgent scot armele iubirile mele mierea ploilor agonizez timid în spatele portalului pistol vechi, emoția, ruginit trag

des eglises de bonne composition visătoare îmi tatuează pielea sânilor un accent venit de departe vântul din est soarele introspecției care joacă minutele asfințitului pe o animalitate

sunt vânător înauntru fiintei mele, flinta nu-mi tremură. pacea înfricoșată a vânatului: eu si cei beți de mine, toti acei bukovski lamentabili tirani cu biata logică

am genunchii reci dintr-un pasaj iese umbra umbrelor tăcerea face negot cu nebanuitele semne tagada zilelor un vânt sfârșește orb

cum să știu eu să-l iubesc el e văd cum mi se usucă pielea pe mâini strâng degetele până când se albesc mă rog de inima mea el zice petit scarabée tu crois seulement aux volutes du cerveau

am pierdut pe unul dintre noi cel care visa despre el se mai spunea cum descifrează numerele de pe ceafa animalelor de sacrificat cele care dintre vise le-au ales doar pe ale lui colțurile

seara asta pare căci nu ar putea avea altă siguranță fuga obișnuită de însumi și câtă bucurie știe ea seara de câte ori colorează slăbiciunile cu iertăciuni io însă mătrășesc oprice

cuvintele devin din ce în ce mai simple luna asta le încerc pe toate cele susceptibile de a nu fi oglinda paradoxală a doua femei care se privesc în același timp până în ridurile fine ale

recapata-ti ignoranta in fata acestui vulcan, pierde-te fara de urma in sahul pe care il lasa lava in jurul cetatii, amintirile acelui furt ciudat pe care l-ai facut din iubire, zici tu, zgandare

pasăre cu gâtul de plastic duminica varsă ceasuri penumbra unor cuvinte lumina stropită pe perete a ochilor orbi ochi de peregrin neștiutul îndepărtatul călător ascuns reflecția moale se

zapada cu miros de carne peste cel mancat de indoieli fir de intuneric , ochi deplin in adevarul camerei ma las pe picioarele patului ca si cum eu as fi asternutul acestor clipe ce se aseaza una

ziua a fost lungă eu purtam rochia de multe ore pas d\'emotions je vous en prie o logică măruntă țipa despre ceasurile care trec greu voiam să scap timpul cu tine timpul devenise atât de greu

unghie incarnata in fiecare ceas fals predestinat omului timpul il pregateste muscaturilor vremii festina detractata patima ridicola trecerea(putem ramane idee vesnica) cormoranii acestui fluviu

stau în întuneric gâtul subțire al zorilor neivit mă doare o dulceață acră curge din gura amintirii reiau întunericul pe dos caut caută! număr răbdările brusc deviate spre ițirea

gasisem in camera goala un fel de liniste livreasca dungi de cer se zgaiau pe ochiul de geam mirosea a pasi de bestii cu inocenta pusa sagalnic pe-o ureche doar scara interioara coboratoare

eu nu știu râcâi cu unghia deschizătura luminii fumez în camera fără declinare uneori un murmur de beție umple aerul de lângă fotoliu iau în brațe frica unui poet privesc picioarele lui în

să merg în plin august cu fusta cu buline negre lipită pe coapse să mă gândesc la posibilitatea de a nu ști decât prețul cercului din buza orașului alex să-mi povestească cum i s-au încurcat în păr

muscatoare, cantatoare fecioara aerul se rarefiaza in preajma ta seara nu cade decat daca metafora ei se scrie pe sanul zilei inca din zori ceea ce nu e prevenit devine prevenitor in cazul

simplu simplu simplu șoapte de aur cos pe gura unui fost balaur liniștea roșește pasul ei zvelt l'uitarea în treacăt îi dă de mâncare sfârșitul zilei alunecă simplu simplu simplu șoapte de

subțire dimineața se anunță în graba viselor cearcăn de lună la ochiul cerului ca o respirație de bătrân liniștea stă pe gura orei animale cu pielea unsă de înțelesuri cețuri coboară graba

dacă cu urzeala atâtor gesturi se îndura vremea sa ne ție- orice vaga melancolie, sau nepricepere a îndurării timpului asa cum ni s-a scris in cuget ne duce părăsiți la mormântul nostru...fără

ingrată măsluiesc singurul obicei domesticit (acela de a fi pe aici) dezghiocări din trup-avataruri la întâmplare se umplu tuciurile cu apă de ploaie simplitatea pulpelor dezgolite îmbătrânește o