Madalina STATE

lucrurile se încrustează în locurile cele mai comune după cum și revelațiile până nu mai știm cum/ când își capătă contururile apoi ne aplecăm umili în fața întrebării:de câte ori se întâmplă

jocul a inceput se deslusesc paiate in coltul drept orbesc fluturi de noapte in lumina becului masa verde tine cartile culoare se desfasoara in ochii celor trei usi se deschid pe

limpede timpul meu în spatele văzului sap pământul nimănui fuioare din visele lui de aseară această poveste care-mi lucește între degete ce se poate face cu realul în acest oraș cuvintele

ascunsa in limpezimea de zi numar paginile ramase necitite pasari de iarna isi zboara frigul gatul tresare alb acum voi vatui ferestrele cu lumina locul amintirii devine intoarcere si orice

despre uscaciunea care se lacomeste la gatul tau cand ghicesti ca doamna , iar ea, a inebunit printre muguri de cuvinte despre uscaciunea care pe umarul tau traverseaza piata plina de filosofi si

se neaga latura univoca a acestei zi cu luxuriante detalii despre cum se poate dintr-un singur drum sa ivesti atatea altele oficiate de preoti ai ceasurilor care si ele au ierarhia lor de

sophia alunecă contururi /obiectele se umflă sporăvăitoare/soare închegat pe brațele canapelei/ea întoarce capul cu pleoapele ridicate ca niște fuste prea lungi pe scara spiralată /treptele opace

se ia peștele argintiu de la gâtul femeilor moarte o urzeală fină din bale de balaur frigurile nopții sunete de clopot -trei un cal înspumat ochi de prădător brodat cu roșu pulpă de dansator

toate cuvintele exilate doar o siberie ca un gest își piaptănă cozi grele cozi albe tăcere apoi dintr-o singurătate curge siluită așteptarea dar nimic chiar nimic nu mai poate veni

ezită uită-te din ceas în ceas cum noaptea viețuiește cu tine nu dormi nu asculta vocea de himeră obeză a orașului nu te lăsa hăitută de strania împreunare a străzilor rămâi necunoscută

obligatoriu țin un zâmbet pe gură plec imitând dansul celei ce invocă dintre ei doar pe Unu doi trag din arme orbește gloanțele desenează pe perete la destiné trei harpii

cum orașul în seara asta împuținat măr putrezit la mijloc îmbrăcat cu hârtie staniol roșie roșie roșie plimbă pe toți /viermi inelați de acolo curge ca un zahăr pudră lumina ceasului 19 un

lipsa de imaginație a timpului creșterea lui obiceiul de a se lăsa la gâtul zilelor poveștile brodate impasibil pline de semne ca un nod strâns ține ceasul gleznele lui

din nou ai apucat cu mâinile coada groasă a serii eu adorm tresar visez mi-ai pus în dreptul genunchilor frontiera realitatea se învelește se dezvelește friguri de gât înfășor cum lipsa

Renunț la dorințe și întind percepția Pentru a auzi zeițele onirice Cum coboară în inima conștiinței Atunci se deschid ochii cercurilor elitiste Simbolurile lor au devenit prea

nu-mi aminti cum gura pacatosului arde intre rancede focuri si nici despre coasta lui intepata de varful dubiului cum oftatul ii scapa dintre ridurile stangaci desenate ca o harta a

dintre vamile noptii au iesit gurile alese singuratatii noastre intamplatoare se incape o stea intr-un colt al ochiului suntem ingeri salbaticiti de intunericul otravurilor ce ne-au leganat

gol ivan patul meu luciul vechi al amorului împing către peretele de răsărit ne privim cu ochii întorși ca ai orbilor rugăciune sterilă eu zic hai nu te mai uita la pântecul meu hămesit și

joc un joc nu al meu uneori văd cum lovesc zidurile cu pumnii poate că sunt singură atunci cănd ceilalți se țin atât de aproape cum de bărbatul acela mă privește duc viața unui joc nu al

se așterne gura serii pe clipa singură strigă țeasta culcată pisicile stau de o parte și de alta totul se stinge oglinda seacă a plecării tale se ascute plecarea ta se așterne pe gura

aceaiași vânători și pădurile ce se lungesc ca visele uneori căderea ajută înțelegerii dar mai sunt momente mai sunt căderi de care nu dăm seamă din care viața se scurge cu o viteză egală

doarme in zorii improscati peste peretii camerei visul ii lamureste pe trasaturi rancezeala zilelor batranetea ta doamna ignora timpul se transmuta sensuri pe ridurile pleoapelor portret de

ca un fur am ascuns ochiul tău, galben ochi lupule, în țoala de matase a gândului lucea ca o piele noua de sarpe închipuirea cu nectar s-a umplut strigatul

împărat grăbit surâzi măștii mele visezi răspântia unde vei mirosi semintele noului tău regat, floare la gâtul meu îmi despic genele ca să urmezi drumurile ce m-au acoperit in aștepatea