Madalina STATE

respir aceeași cameră se lăcomește la mine prizoniera unor semne pe tavan lucioase stofa pereților visează despre sinele unic mă las în marginea animalului simt blana lui pe umerii

paradisul începe să lepede eve pedepsite mărul devine timp (un înger deosebește rugăciunile) bănuitor cerul oglindește mașini de metal strălucitor plus bucăti vinete de

am hotărât lucrurile trecutul prezentul viitorul ivan se ține drept lângă mine pasul îl fac doar pe hârtie locul meu e acolo ploile țin orașul în plasa lor oamenii trec zic ceva lui ivan pielea

nu te speria când te amesteci cu ceilalți vei purta apoi gustul acela ciudat de amărăciune si bucurie ambele de nestăpânit iar de aici se poate pleca oricând dacă asta îți dorești spunea

lăzi/mâncare rece pe podea/pe un perete/ la alegere/privirea/ivan cititor în pete/simboluri ca semințe noi culese din var/el le îngroapă doar în pământul de sub unghii. limbile ceasului

caldura din mijlocul noptii e intreaga tacerea coloana vertebrala a asteptarii masina de facut cotoare de mar ascunsa in visul evei sarbatoarea banalului copacii sunt toti unul si

timpul își ascute unghiile nu trece decât ca să ia lotul de celule moarte stele căzătoare ale unor universuri de zi cu zi eu mă grăbesc strâng pe lângă mine toate cele fără de folos și

ziua începe bine lucrurile își țin proporțiile în aer cu nonșalanța dintotdeauna bate un clopot depărtare punctată îngeri foșgăitori se minunează de ei înșiși se inventariază aparențe fără

atunci de departe venea ca o șuviță neagră ceasul serii desfăcută ca o femeie pe care un băiețandru ar privi-o neîncetat goală pictand ungiile de la picioare vrăjitoare noaptea se lasă

aleargă Nadejda cu pletele încrucișate a superstion venise vestea mâinilor lui întoarse din exil uscate și îmbărtânite înstrăinate mâini care se întorc vântul poartă auriu subțirile aripi ale

Luci este cunoscător in capriciile brizei și mișcărilor subtile ale nisipului Versat în excesele din vamă Înhăitat de patru luni cu marea și cu drogurile cele mai diverse Eu m-am născut cu

neauzite femei coborâtoare câmpiile noaptea își pun florile de ceară la gâtul lung al fluviului cu pași străvezii prinși în capsule de timp înconjură cerul ele au unghii verzi amare

lipitura facuta aseara realitatii isi dezgoleste broboanele de clei inghetat/privesc cu ochii decolorati de lumina la care ma obliga becul ala atarnat intre coastele mele/si nascocirile viitorului

își înghite saliva și fuge peste podul acesta trecut doar o dată peste imaginile ce se repetă peste retina orașului în care ai revenit sau linia de sosire ce duce până la prăpastie ce fel de

De când am aruncat a doua oară inelul cu șarpele Ochii mi s-au înverzit din nou Nu mai port galbenul falezei din iulie În nici o privire Dar mi-e dor de căldura sulfuroasă dintre noi De

imparteam un perete desenam eu peste limba ta rece un altul il impingeai peste mine cu un suras imobil si feroce cere-mi gura urlam in padurea unde zanele dansau cinice ne vom descoperi

mă promenez prin realitate nonșalanța îmi crispează viscerele autistul care mi-a împrumutat privirea a început vizionarea cadrului natural al lipsei de emoție din fericire

din unghiul acesta netulburată hrănesc doua precizări un teritoriu inventat legile care-l maschează nu clipesc proaspăt miezul nopții-îndoliat? tautologii dansează hora de stimulat gânduri

captura de percepții în dominicala după-amiază a faunului privirea prăpastie melancolică unde libertatea se lasă domesticită il lisse ses poils verbalizând dulceața lenii

până și pereții acestui cuvânt se incap de amintire vâră-ma între dintii tăicu siretenie hurie de rai ți-am fost când bestie mă miroseai

fericirea cu zâmbetul în privirea plisată fustă în jurul coapselor coboară eroină de manga alfabetul umbrelor hașurate acoperă cerul un satori mărunt continuă desenul luminiș cald în sânul

știu singura insulă de liniște pecetea de ceață travesată de tine mâinile-ți încă reci chiar după corpul atâtor destine mila orașelor de foc devastată midinete cu rochii de stambă arse la

vocea îngâna aceleași cuvinte orele ca un dezmăț lâncezeau între omoplații zilei oricare dintre posibilități ar fi fost rezonabilă trupul le știa pe toate dar ivan ura de aceea alegerea era

răscolea urzeala aripi ale morii de vânt o sclipire între zdrențe de nori și paseri măiastre gândurile lui se întorceau cu ochiul viu în cioc urmă a unui drog nou mirosurile sunt deja spuse