russian nostalgia

aleargă Nadejda cu pletele încrucișate a superstion venise vestea mâinilor lui întoarse din exil uscate și îmbărtânite înstrăinate mâini care se întorc vântul poartă auriu subțirile aripi ale rochiei gâtul alb al nădejdii pare să se rupă restul trupului îl urmează iar mâinile lui n-au ajuns încă alergă printre blocurile lor de sticlă înalte ca pe câmpia de demult pofta de mâinile lui a zăcut în toate pântecele zilelor inima civilizației bate ritmul fugii ei la megafon flori de metal se formeazâ la gura telefoanelor gardieni nimeni nu o urmărește pe Nadejda i-au lipit un zâmbet fals pe gură după ce i-au scos ochii, neliniștea măruntaielor de staniol