Madalina STATE

ziua o posomorală lacomă îmi fardez ochii surâd cu toată gura pereții privesc tăcuți fumez ultimul joint o câmpie albă tresare în oglindă mă aplec pun pantofii

vrei sa-ti strangi mainile in pumni sa cobori treapta juruintei mai degraba sau sa culegi din aerul asta o floare ascunsa eu mi-as pune ochii la butoniera ta as surade furis cand ai stinge

câmpiile de plastic ale sclavului unde iepuri de hârtie creponată dorm cu ochii deschiși minciunile plauzibile întoarse pe dos pe lângă pomi sentimentali țepene visele se lovesc de geam dar e

el are dintr-o dată un cap de pasăre ține în cioc inelul negru al orașului privesc cerul pe dinăuntru gura mi se usucă cu o tresărire discretă reveria deschide porii mâinile cad părăsite de

îngeri alungiți într-o parte cu soarele sfiiciunii pe chip lungi văratice silabe umerii ei son sabre repose în locul coloanei vertebrale îngeri plictisiți de moarte nisipul vremii le

iarna isi strange frigul pe langa piele aceleasi ritualuri in care regasesc o umbra danseaza pe lumina peretelui despre naruirea gestului in cenusa oricarei intentii refuzul lucid al atator

așa se simțea olga curajoasă și foarte singură en tête a tête cu mecanismul romanțios care o dată pornit o ajuta să evadeze împreună cu monștrii nu c-ar fi ademenită de dorința lor

s-au pus de acord cu neliniștea în cetate limbile focului jucau pe toate zidurile ea devenea întârziată el aștepta ca glezna ei să devină mată se deschideau porțile forma secundară trece

piatra se inghitea in gatul amiezii lumina de la maastricht ca in pictura flamanda soarele nelacom de cer cerul impotrivit luminii piatra statea pe masa cu numarul 72 pe piele se uneau

refuzul ca o piele de șarpe năpârlită pus la uscat în partea stângă a terasei ea a rămas albastră cu sâni cu coapse vinovata unui da pentru ca din nou să nu mai fie nici un cer deschis

din cer stau atrnate conceptele zarea intunecata poverile celor nefericiti ca margelele de sticla din coada imparatului o femeie stricata a inconjurat timpul cu degetele ei padure rasarita in

această tristesse îi aud limba veche văd câmpurile până la frontiera pe care știam s-o ating acolo unde o siluetă oglindește toate combinațiile de cifre aș vrea să dorm lunecă însă pe dinții

de paie speranțele noastre paie înnegrite și răpciugoase lacrimile anumitor fecioare clătesc dintre răni pe alese de paie bărbații noștrii cu mădularele în picioare ca niște arme oricând

vreau ceea ce nu e mort depășit capitalul durerii deschis ușile stângaci lăsate uitarii delavate privirile de atâta ploaie galbenă câmpia smulg mărăcinii cuvintelor ierburile uscate mărunte ale

animalic roșesc oul gri al fricii dar un păcat nu vine niciodată singur mușcătură de gură de rai dintr-un colț de rai din soiul urzit pentru oameni limpede uitare peste pometele lunii alunec

zice despre el cum nu are liniște cuvinte doar are vorbele cu care umple găleți de tabla sclipitoare eu beau din ele apoi îmi ia mâinile numără febril degetele le trage spre sine spre

mă urmărește un șobolan mecanic programat pentru ură malgre lui zâmbesc chiar în locul de atâta ploaie lucios printre aburii ridicați din gurile trotuarelor mă urmărește avec sa rage de mots

e a noastra dupa amiaza de duminica fire de paianjan imbraca rozul peretilor cu mana moale trag greseala dupa greseala in caligrafia perfecta a timpului (nici un rid nu e uitat) pan vrei o

sapaturi in fata ceasurilor cu ganduri lopeti muncesc la acest chip nelamurit din vis in vis liniile unui orizont tarziu se aseaza peste pometii zilei singuratati venite de dincolo de mine unde

quand ea -mi zicea mama, maman, ma mama cherie quand împreună inventam un nouveau dicționar on rigolaient ca niște puștoaice care fumează cuvinte pe ascuns greșit greșeală limba noastră jocul ? le

Io sunt estetă care se îndrăgostește de concepte pe care drogurile lui mi le bagă în sânge I'm with you zice cu acea inocență care lasă în mine dâre lungi de vis din care mă mai strecor uneori în

libații chaque matin cereale cu lapte degresat apoi privirea viciată de cerul sec gol stupid în salon se deschid căile mersul devine sprințar mă apropii de moarte două piruete trei după caz cu

chiar si ezitarea e un drum insirat intre coastele mele, caci dubiul e instalat in spatele fruntii ma rog de timp sa se regaseasca fara frica pe pielea mea sa ma indure inca o data acolo unde pot

calatoria a luat sfarsit draguto strange-ti sangele de pe trotuar si du-te in refugiul ideii pacaleste razboiul launtric cu inca o pace peste frunte semetia durerii ascunde-o intr-o aroma de