despre cuvinte mari, cuvinte și necuvinte

viața mea se scurge printre cuvinte ca un râu fără maluri, cu meandre, vârtejuri și-împotmoliri

iubire

e un cuvânt atât de mare încât puține inimi reușesc să-l cuprindă în întregime

și toate celelalte se mulțumesc cu surogate, coji, firimituri

convinse că au cucerit Everestul

moarte

teamă, spaimă, furie, frică, nimeni nu poate să o ignore și puțini sunt cei ce o iubesc cu adevărat

dar iubirea adevărată nu înseamnă să i te oferi plin de ignoranță și așteptări

adevărata iubire înseamnă înțelegere și este de o profunzime incalculabilă

cuvânt

ajuns bătaia de joc a celor mai mulți, cuvântul ca adevăr suprem nu ține cont de lașitate și prostie

el iubește fără să aștepte răspuns, el oferă fără să aștepte vreo plată și privește totul cu pace

pentru că nimeni nu îi cunoaște începuturile maiestuoase dar dureroase în același timp

tăcere

tăcerea e o bijuterie. tăcerea e o avuție imensă. tăcerea e tot ce mai poți spera să te salveze

înțeleptul te servește cu tăceri măsurate, necugetatul te acoperă cu șuvoiul neroziilor

tăcerea nu este spațiul dintre două cuvinte, tăcerea este spațiul dintre două cunoașteri

tu ești mintea mea, eu sunt mintea ta și spațiul e doar un simplu cuvânt ce ne desparte