Poezie
ca un cuib de rândunică
1 min lectură·
Mediu
erau brațele lui. și eu mă simțeam în siguranță. la adăpost
chiar dacă nu era un sfarmă piatră sau un strâmbă lemne, era îngerul meu păzitor
și împreună descopeream lumea miraculoasă a poveștilor ori de câte ori
plecam la plimbare în parc
el știa unde este palatul Zânei Zorilor și pe unde trebuie să treacă Făt Frumos
el o ajuta pe Cenușăreasa să scuture cenușiul zilelor morocănoase
și tot el mi-l arăta pe prințul cel bubos ce-și orăcăia nedreptatea
florile creșteau din poveștile lui mai curate și mai colorate
iar mâinile lui găseau rostului și locul fiecarui lucru
buzele lui nu știau povestea lui „te iubesc”
dar din inima lui picura balsam
și căzăturile suflate cu îndărătnicie
se vindecau miraculos
mă lipeam de spatele lui
și împreună tăiam valurile zilelor
când mă urca pe umeri puteam să comând
și întreg pământul se întindea la picioare
dar când palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică
alungau tristețea uitării
023.770
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Macovei Costel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 159
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Macovei Costel. “ca un cuib de rândunică .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/macovei-costel/poezie/14134635/ca-un-cuib-de-randunicaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MCninge ca-n poveşti cu bucurie. mulţumesc pentru răbdare, constanţă şi înţelegere. nu toţi oamenii sunt oameni... unii sunt oameni de zăpadă deghizaţi în oameni plini. eu sunt unul dintre aceştia şi vă mulţumesc pentru că aveţi încredere şi răbdare cu mine.
0
”... palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică”
Doar un însemn de iarnă, unul anodin. Însă de apreciere.