vitrina cu jucării

la noi în oraș a venit circul. clovni,dansatoare, îmblânzitori, jongleri, magicieni

totul era permis pentru o suma de doi lei. înfiorător de puțin. nu și când îți e foame

și spectacolele aveau succes de public și de casă. se putea mânca.

dar marea atracție a circului era vitrina magicianului. intrai acolo și publicul vedea tot

mai aleas ceea ce nu ai fi arătat nimănui, nici măcar celui mai bun prieten

cu atât mai puțin părinților morți de spaimă să nu îi faci de rușine

bineînțeles ca am intrat. ca un exhibiționist. ca un fur de aplauze. dornic de vizibilitate

și cuvintele mele se revărsau, fără noimă, fără cratimă, fără diacritice

doar ca să fie și ele prezente, rânduri, rânduri

mâna mea ștergea vitrina de praf, salutând cei câțiva spectatori indeciși

buzele mușcau aerul cu voluptate bolnăvicioasă și aerul se strecura șuierând astmatic

iar ochii, ochii cei fără cortină alunecau căutând puncte de sprijin

ce spectacol jenant mi-a spus ultimul indecis, la plecare

mai bine recitai ceva. orice. dar tu ai ales să taci. pește scos din apele sale

deschideai gura doar ca să te afli în treabă și să hăpăi tăcerile noastre

doi lei am dat... de doi lei m-am jucat... ăsta-i prețul meu...

o jucărie stricată...

și o vitrină goală acum...