Viața la țară

Era o vreme când copilăria se mânca cu lingura de lemn din străchini smălțuite

și laptele prins avea gust de rai tremurând de nerăbdare

iar candela spunea Tatăl nostru împreună cu mătăniile noastre

fânul din pod te învelea în mireasmă de trecute veri țesând firele de aur ale prezentului

și felinarul te-îngâna dând pagină după pagină din carțile ce răsăreau la asfințit

cuminți ca niște sfinți, îngeri păzitori ai poeziei și-ai depărtărilor

pârâul își întindea brațele firave rugându-ne să-l ajutăm să se ridice

și punând piatră peste piatră ridicam zăgazuri astupînd trecerile cu lutul crud,

neștiitor în ale arsurilor. și-atunci, plini de curaj dădeam peștilor lecții de înot

fântânile vorbeau între ele trimițându-și vești subpământene

și apele aveau gust de poveste cu gheonoaie și feți frumoși ce urcau de pe tărâmul celălalt

ca să ne cearnă serile ostenite și căzute pe prag

unde esti copilărie...